Borşenii care au garduri construite ilegal trebuie să le dărâme

Gardurile construite ilegal în Borşa vor fi demolate

Primarul borşean Toadet Mihali „recidivează”. După ce şi-a pus în cap Prefectura judeţului pentru că nu a dat ordin să se demoleze mai multe construcţii ridicate ilegal pe terenul Mănăstirii Prislop, edilul şi-a propus să facă „ordine” în oraş. Acesta a decis ca toate gardurile construite ilegal să fie demolate, mai mult, proprietarii indisciplinaţi fiind cei care vor achita contravaloarea acestei acţiuni în cazul în care nu o fac chiar ei.

„Toţi vrem infrastructură modernă, dar suspendată dacă s-ar putea. Pentru că unii fac în așa fel ca să încurce dezvoltarea orașului construind fără autorizaţie şi considerând că un drum îngust este suficient. De acum înainte, în Borşa, pentru construirea gardurilor din beton fără autorizație se dă amendă între 5.000-100.000 de lei pentru persoane fizice şi între 10.000-100.000 de lei pentru firme şi se solicită demolarea imediată sau se adaugă şi cheltuielile de demolare în cazul în care primăria efectuează şi se plăteşte. În zonele unde am făcut deja investiții în lucrări de amenajare a infrastructurii de drumuri, amenzile vor fi de la 10.000-100.000 de lei pentru persoane fizice şi de la 20.000-100.000 pentru firme, plus demolarea. Valabil şi pentru garduri din lemn”, a precizat Toader Mihali.

Decizia luată de primarul borşean vine în contextul în care în oraş sunt prevăzute mai multe investiţii de infrastructură, iar terenul  unde ar veni amplasate viitoarele drumuri sunt ocupate ilegal de construcţii civile care nu sunt autorizate.

Distribuie:

Postaţi un comentariu