(P) O vedetă la tine în poșetă: Farmec lansează o nouă cremă Doina
Farmec primește cu brațele deschise un nou membru în familia de produse Doina: Doina – cremă nutritivă vitaminizantă, cu o formulă special creată pentru a ajuta pielea feței și a corpului să uite de vremea capricioasă de afară și să se simtă în largul său în orice moment.
Toamna ne fascinează cu paleta sa diversificată de culori și cu momente desprinse parcă din povești. Însă pielea se confruntă cu o serie de probleme încercând să păcălească vântul și temperaturile tot mai scăzute. Astfel, pielea are nevoie de un aliat care să îi asigure confortul, iar mezina familiei Doina este accesoriul ideal care hidratează, catifelează și reface filmul hidrolipidic de la suprafața pielii, asigurându-i elasticitatea și strălucirea de care are nevoie.
Doina și-a obișnuit consumatoarele cu formule eficiente, devenind astfel parte a ritualurilor de înfrumusețare ale generațiilor de femei care au apreciat calitățile produselor. Noua cremă nutritivă vitaminizantă păstrează aceleași proprietăți, fiind potrivită pentru toate tipurile de piele. Produsul conține glicerină, ulei mineral, ceruri minerale și sintetice și o serie de alte ingrediente care se asigură de faptul că pielea contează în orice moment un aliat de nădejde.
Cea mai recentă creație a laboratoarelor Farmec beneficiază de un clip realizat în colaborare cu Krem și construit după chipul și asemănarea produsului: jucăuș, familiar și original. Clipul, o veritabilă pastilă de bună-dispoziție instantanee, va fi promovat în mediul online și va „cânta” calitățile noii creme Doina.
Doina este unul dintre cele mai populare și îndrăgite branduri românești, având deja o tradiție în cadrul ritualurilor de înfrumusețare a generații de femei. Farmec și-a dorit să afle direct de la consumatoare ce părere au despre aceste produse și astfel a aflat că 9 din 10 femei apreciază Laptele Doina. În plus, un studiu de piață recent clasează Doina în topul celor mai puternice 50 de branduri românești.
Despre Farmec SA Cluj-Napoca
Farmec SA Cluj-Napoca, cel mai mare producător român de cosmetice, deţine mărci recunoscute internaţional, printre care Gerovital H3 Evolution, Gerovital H3 prof. dr. Ana Aslan, Gerovital Plant, Aslavital şi Farmec. Din luna decembrie 2011, peste 200 de produse din portofoliul Farmec pot fi achiziţionate şi online, direct de pe site-ul www.farmec.ro.
Produsele companiei ajung în peste 30 de ţări, principalele pieţe fiind: Japonia, Ungaria, Polonia, Republica Moldova, Irak, Kuwait, Grecia, Canada. În ultimii doi ani, strategia de export a fost focusată pe consolidarea distribuţiei în ţările vecine, precum Ungaria, Polonia si Republica Moldova.
Compania deţine Certificatul Internaţional de Calitate ISO 9001:2008, Certificatul Internaţional pentru Managementul de Mediu ISO14001:2004 si din acest an Certificatul de Bună Practică de Fabricație, conform cu cerințele standardului ISO 22716:2007. Din iunie 2008, Farmec deţine drepturile integrale de utilizare a mărcii Gerovital.
Pentru a fi la curent cu ultimele noutăţi legate de brand, sfaturi utile din partea specialiştilor noştri, surprize şi concursuri ne puteţi urmări şi pe conturile noastre de social media.
Twitter: https://twitter.com/farmec
Facebook: facebook.com/farmec.company