EuroNewsletter. Cele mai relevante știri europene ale săptămânii

„This is not America”. Fraza îi aparține lui Josep Borrell, șeful diplomației europene, ca reacție la scenele aproape neverosimile care au avut loc, miercuri, la Washington. Toată declarația:

„În ochii lumii, democrația americană pare în stare de asediu în această seară. Este un asalt nemaivăzut împotriva democrației SUA, instituțiilor sale şi statului de drept. Aceasta nu este America. Rezultatele alegerilor de la 3 noiembrie trebuie pe deplin respectate”.

Despre idiocrație în America (comentariu)Un atac frontal, violent, asupra unui simbol sacrosanct al democrației globale – Capitoliul american – a creat un val de emoție care s-a revărsat peste Atlantic, până în casele noastre, ale milioanelor de europeni, care am stat miercuri seară cu ochii pe televizor sau pe telefoanele mobile. De ce ne-a atins atât de tare cele ce s-au petrecut la mii de kilometri distanță? Pentru că atacul asupra Capitoliului a însemnat terfelirea unui simbol a tot ceea ce înseamnă valorile europene, pe care le împărtășim cu aliații de peste Ocean. Ne-am îngrijorat din același instinct, care ne-a făcut să ne ținem suflarea în 11 septembrie 2001, când avioanele au lovit World Trade Center. Acum nu au fost fundamentaliști religioși, ci o rasă nouă de teroriști, domestici, un grup de idioți, de măscărici și de inși parcă scăpați de la casa de nebuni. Au dat năvală ca o hoardă, într-un templu al democrației, unde se găseau oameni aleși chiar de ei, instigați de un personaj sinistru, care și-a făcut ieșirea de pe scena istoriei în cel mai urât mod posibil. Fake-newsul servit maselor de apostolul său suprem și-a atins obiectivul: a creat o lume pe dos, în care Trump a câștigat alegerile, dar i-au fost furate, așa că, în căutarea „dreptății”, fidelii săi au vrut să restabilească „adevărul” cu forța.

Planeta pare că se prostește pe zi ce trece, sub asaltul gogomăniilor, promovate prin social media. Noile media au dat glas și au amplificat până la insuportabil vocea legiunilor de imbecili semnalate de Umberto Eco. Multe din vechile media le tropăie voios și irațional în siaj, fericite că strâng clickuri. Prin intermediul noilor și vechilor media, indivizi fără scrupule capitalizează politic frustrarea milioanelor de oameni, care se simt lăsați în urmă de o lume pe care nu o mai pot înțelege. În acest context, atacul asupra Capitoliului poate fi privit ca un fruct al mâniei permanente și omniprezente în a doua noastră viață – cea din spațiul virtual – dar și ca un corolar al prostiei cultivate și exhibate tot acolo. Suntem în plină ascensiune a idiocrației, care, miercuri, a urmărit să dea o lovitură de stat în America. A eșuat. Deocamdată.

The end? Dincolo de opinii personale, semnalăm încheierea simultană a două dosare politice care au început în 2016: Brexit și mandatul lui Donald Trump. Cele două au ajuns la sfârșit, după multe zvârcoliri și zbateri. UK a ieșit complet din UE, după încheierea anului de tranziție, la 1 ianuarie, iar Donald Trump a acceptat, joi, să predea puterea, în mod ordonat, în 20 ianuarie. Efectele celor două evenimente politice vor fi însă durabile.

Tragem linie și adunăm. Marea Britanie, de la 1 ianuarie, după încheierea perioadei de tranziție post-Brexit:

1. Graniță comercială, cu controale vamale, prin sondaj, între Irlanda de Nord și restul UK

2. În Gibraltar, teritoriu britanic, rămas în Spațiul Schengen, britanicii vor intra după controlul actelor de identitate, cam la fel cum intrăm noi în Ungaria

3. Prim-ministrul de la Edinburgh, Nicola Sturgeon, anunță că Scoția va începe demersurile pentru declararea independenței, iar sondajele de opinie arată o majoritate pro-separare.

Dar, brexiteeri, în frunte cu șeful de trib Boris, sunt mândri că „au redobândit controlul asupra banilor, granițelor, legilor și apelor lor”. Ce control au redobândit, date fiind cele trei adevăruri evidente de mai sus? Aceasta este întrebarea!

Românii vor putea călători în Marea Britanie doar în baza cărţii de identitate până pe 30 septembrie 2021. După această dată, este obligatorie prezentarea unui paşaport. Ce se mai schimbă pentru românul de rând, a trecut în revistă News.ro.

Încă un ac de cojoc. Agenția Europeană pentru Medicamente a aprobat, miercuri, administrarea vaccinului anti-Covid 19 produs de Moderna. Vaccinul produs în SUA este al doilea autorizat pe piața europeană. Serul Moderna a demonstrat în studiile clinice o eficiență comparabilă cu vaccinul produs de BioNTech / Pfizer, aprobat deja în UE. În plus, vaccinul Moderna prezintă avantajul că poate fi depozitat la o temperatură de minus 20 de grade Celsius, şi nu la minus 80, cum trebuie păstrat primul vaccin. Uniunea Europeană a comandat deja 160 de milioane de doze de vaccin Moderna.

Frământări. În mai multe state europene există nemulțumiri legate de modul în care decurg campaniile de vaccinare anti-COVID 19, din cauza stocurilor mici sau a dezorganizării. Germania analizează posibilitatea de a amâna administrarea celei de-a doua doze, pentru a putea continua campania de vaccinare în ciuda stocurilor limitate. În Franța, în primă săptămână au fost vaccinate doar 500 de persoane, iar Olanda a fost complet nepregătită pentru startul campaniei de vaccinare, și nu a administrat prima doză decât miercuri, 6 ianuarie (vă dați seama cam ce scandal ar fi fost la noi dacă se întâmpla asta?!). Politico centralizează ratele de vaccinare în țările europene, iar România este la jumătatea clasamentului, peste state ca Luxemburg, Irlanda, Franța, Belgia, Austria sau Olanda.

Presidência portuguesa do Conselho. Portugalia a preluat președinția prin rotație a Consiliului la 1 ianuarie 2021, în plină criză sanitară și economică și la exact 35 de ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Lusitanii s-au angajat să promoveze o Europă rezilientă, socială, ecologică, digitală și globală. Sloganul noii președinții este „Trebuie să reușim: o redresare echitabilă, ecologică și digitală”. Lăsând blabla-ul deoparte, Portugalia trebuie să transpună în fapte marile acorduri negociate de precedenta președinție, cea germană. Este vorba în principal de implementarea Cadrului Financiar Multianual 2021-2027 (adică bugetul UE) și a Facilității pentru Reziliență și Recuperare (adică fondul de redresare economică post-pandemie).

Pilar Europeu dos Direitos Sociais. Președinția portugheză și-a asumat și o importantă componentă socială, cu un summit european social programat pentru 7-8 mai, la Porto. Scopul acestui summit, care sună suficient de abscons să descurajeze orice nespecialist, este de a da un impuls politic Pilonului European al Drepturilor Sociale. Pilonul stabilește 20 de principii și drepturi esențiale pentru a contribui la menținerea unor piețe ale forței de muncă echitabile și funcționale.

Boa sorte para ti, Portugal! (am folosit atâtea cuvinte în portugheză, ca dedicație specială pentru o cititoare fidelă, versată în traducerea din și în limba lui Cristiano Ronaldo Fernando Pessoa).

Euronews România. Euronews va deschide un canal de știri în România, în parteneriat cu Universitatea Politehnică București. Noul televiziune va folosi stația deja existentă UPB Sigma TV. Potrivit comunicatului oficial de presă, Euronews va distribui conținut către Euronews România, care va fi difuzat pe platformele mass media românești, alături de conținutul original produs de canalul local. Euronews România va utiliza preponderent conținutul editorial al Euronews care se referă la Europa, în timp ce Euronews va prelua conținutul realizat local în articolele referitoare la România. Televiziunea-mamă va angaja redactorul-șef al stației românești, și tot ea va înființa un comitet editorial. Astfel, se asigură independența editorială a postului. Pagina de Media a scris că noul post TV are legături cu membri ai PSD. Până una-alta, ne bucurăm de apariția unui nume cu greutate într-o peisaj mediatic unde agenda europeană e mai puțin importantă ca o țeavă spartă la RADET.

Că de când nu ne-am văzut, mulți miniștri au trecut… Astfel, Marcel Boloș și-a încheiat mandatul la Ministerul Fondurilor Europene, iar în locul lui a venit Cristian Ghinea, din postura de europarlamentar USR. Lui Boloș îi dăm o bilă albă mare-mare pentru descentralizarea fondurilor europene de dezvoltare regională, care nu vor mai avea nevoie de ștampile de la București. Așteptăm să vedem ce bile are Ghinea, fost ministru tehnocrat al fondurilor europene, de scurt-parcurs și nu foarte strălucit. Noul ministru a declarat într-un interviu pentru Adevărul că toate programele de finanțare se decid în primăvară şi că „putem avea o decadă astrală a dezvoltării României”. Aferim!

Off-topic. Documentarul-parodie „Moarte lui 2020”, disponibil pe Netflix, e de mare finețe.

Distribuie:

Postaţi un comentariu