Ce se întâmplă cu banii europeni care ajung în România
Luni, 10 septembrie 2018: Freedom House România anunță lansarea unui nou proiect sub egida PressHub.ro, rețea inovatoare de presă: PressHub.ro/BaniEuropeni, susținut de jurnaliști din presa locală și centrală și de un total de 24 de publicații din România.
Ce se întâmplă cu banii europeni care ajung în România? Cum le creștem impactul și cum ajunge să fie finanțat un proiect cu bani de la Uniunea Europeană? Cum scoatem la lumină bunele practici și cum putem reduce birocrația? Din 10 septembrie, răspundem la toate aceste întrebări pe PressHub.ro/BaniEuropeni, un proiect Freedom House România, în parteneriat cu Radio France Internationale România, Transilvania Reporter, Gazeta de Sud, Viața Liberă Galați și Ziarul de Iași.
Secțiunea „Bani Europeni” din cadrul PressHub.ro este parte din proiectul “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de Comisia Europeană prin DG Regio. Proiectul mai cuprinde seminare și dezbateri locale și va genera, în total, peste 300 de articole despre ce se întâmplă în România cu banii primiți în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Articolele sunt publicate pe platforma PressHub.ro și în publicațiile partenere.
Partenerii noștri: RFI – Radio France Internationale România, Transilvania Reporter (Cluj-Napoca), Gazeta de Sud (Craiova), Viața Liberă (Galați) și Ziarul de Iași.
Publicațiile partenere: Arad24.net, Banatul Azi, Biz Brașov, Cluj Today, Crișana, Express de Banat, Gazeta de Dimineață, Hargita Nepe, Info Sud-Est, Inroman.ro, Jurnalul de Argeș, Jurnalul Văii Jiului, Liber în Teleorman, Obiectiv de Suceava, Obiectiv – Vocea Brăilei, Revista 22, Transilvania Business, Vrancea 24, Zi de Zi – Târgu Mureș.
Proiectul a debutat în luna iulie 2018, cu un seminar care a adus laolaltă jurnaliști, specialiști în domeniul gestionării și controlului fondurilor europene, alături de experți în achiziții publice, în scopul de a-i specializa pe ziariști în domeniul fondurilor europene structurale și de investiții (FESI). Peste 30 de jurnaliști din presa locală și centrală au dobândit noi informații și au analizat problemele cu care se confruntă România în gestionarea acestor bani, o miză crucială pentru dezvoltarea economico-socială a țării.
Având la îndemână aceste date, în următoarea etapă a proiectului, jurnaliștii implicați prezintă, în peste 300 de articole publicate în perioada septembrie 2018 – aprilie 2019 pe platforma PressHub.ro și în publicațiile partenere, răspunsuri la întrebări precum:
Care este rolul politicii de coeziune? Cum sunt finanțate proiectele? Cum promovăm bunele practici și reducerea birocrației pentru îmbunătățirea transparenței, accesibilității și eficientizării fondurilor de coeziune? Cum asigurăm vizibilitatea proiectelor finanțate? Cum creștem impactul acestor bani intrați în România?
Majoritatea jurnaliștilor participanți fac parte din rețeaua „Jurnaliști în Serviciul Public”, fiind implicați deja și în alte proiecte ale Freedom House România, precum Bursele Europene – Jurnaliști în Dialog, Orașul uitat, Tânărul Jurnalist al Anului, Jurnalism de investigație șamd.
Obiectivele proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”:
– promovarea unei mai bune înțelegeri a rolului politicii de coeziune;
– creșterea nivelului de informație cu privire la proiectele finanțate de Uniunea Europeană;
– încurajarea dialogului privind politica de coeziune;
– promovarea schimbării de bune practici și a reducerii birocrației, în scopul de a îmbunătăți transparența, accesibilitatea și eficientizarea fondurilor de coeziune;
– diseminarea informației cu privire la modul de accesare a fondurilor europene și cu privire la proiectele finanțate prin fonduri de coeziune, finalizate sau în curs de desfășurare.
Finanțator: Comisia Europeană, prin DG Regio.
Proiectul „Cohesion Policy in Romania: Better Understanding, Reporting, Dissemination” a fost selectat în cadrul REGIO – Programul Operațional Regional și co-finanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională al Uniunii Europene. Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a Uniunii Europene. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor.