Acord istoric la Bruxelles, România primește 80 de miliarde de euro în următorii șapte ani

Consiliul European a durat patru zile și patru nopți

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că România va beneficia de aproape 80 de miliarde de euro pentru proiecte europene, indicând construcţia de spitale, şcoli, modernizarea marilor sisteme publice, precum şi reconstrucţia economică. Suma a fost alocată României în timpul unui summit european desfășurat la Bruxelles, care a început vineri și s-a încheiat abia marți dimineață, fiind unul dintre cele mai lungi din istoria Uniunii Europene.

„După discuţii foarte complicate, după negocieri foarte complicate, după patru zile şi patru nopţi de negociere, am obţinut pentru România o sumă impresionantă – 79,9 miliarde de euro pentru proiectele europene, negocieri care ne permit acum să trecem la etapa următoare. Vom folosi această sumă de 80 de miliarde pentru a reface infrastructura în România, pentru a construi spitale, şcoli, pentru a moderniza marile sisteme publice. Este, de asemenea, foarte important de ştiut că o parte semnificativă din aceşti bani vor fi folosiţi pentru relansare, pentru revigorare economică”, a declarat Iohannis, la Bruxelles, la finalul reuniunii extraordinare a Consiliului European.

Şeful statului a adăugat că pentru punerea în practică a planului pentru bugetul comunitar multianual 2021 – 2027, Guvernul Orban lucrează de la începutul anului. „În cel mai scurt timp, va fi finalizat, pentru a fi pregătiţi să începem implementarea, iar, pe de altă parte, lucrăm de o vreme bună deja la planul naţional de relansare, care va fi prezentat Comisiei Europene, pentru a primi fondurile pentru relansarea economică”, a spus Iohannis.

El a descris finanţarea obţinută de România drept “un rezultat frumos”. “Este o zi importantă pentru România, o zi importantă pentru proiectul european şi vom merge mai departe, fiindcă aceşti bani trebuie folosiţi pentru reconstrucţia României”, a punctat el.

Acord după negocieri maraton

Liderii ţărilor Uniunii Europene şi ai instituţiilor comunitare au ajuns, marţi, în a cincea zi a summitului de la Bruxelles, la un acord asupra bugetului destinat perioadei 2021-2027 şi asupra Fondului UE de relansare economică post-pandemie.

Încheierea unui acord a fost anunțată la ora 6.31 (ora Bucureștiului), pe Twitter, de președintele Consiliului European, Charles Michel:

Liderii ţărilor europene şi ai instituţiilor UE au aprobat un buget multianual pentru perioada 2021-2027 în valoare de 1.074 de miliarde de euro. În plus, a fost aprobat Fondul UE de relansare economică post-pandemie, în valoare de 750 de miliarde de euro, format din subvenţii nerambursabile de 390 de miliarde de euro şi din credite de 360 de miliarde de euro.

Prin urmare, și suma obținută de România va fi formată tot din trei componente:

  1. fondurile europene „clasice”, care vin din bugetul european 2021-2027, unde contribuția țării noastre va crește, fiindcă a crescut și PIB/capita față de 2014, când a început actuala perioadă de programare.
  2. granturi (sume nerambursabile) pentru relansarea economică post-COVID, din fondul Next Generation EU, nou înființat
  3. împrumuturi pentru relansarea economică post-COVID, dar contractate de Comisie, la dobânzi incomparabil mai bune decât ale României, din același fond Next Generation.

Cele mai dure discuții au avut loc pe tema pachetului de relansare economică. Cifrele inițiale erau de 500 de miliarde de euro, sub formă de granturi, și 250 de miliarde de euro, sub formă de împrumuturi. La presiunea grupului de state frugale, Olanda, Austria, Danermarca și Suedia, cărora li s-a alăturat Finlanda, cuantumul granturilor a fost redus substanțial, la 390 de miliarde de euro.

Suma de 750 de miliarde va fi strânsă de Comisia Europeană, ca un împrumut comun al celor 27 de state membre, fapt care este considerat un moment istoric. Statele frugale s-au opus însăși ideii unei datorii comune, astfel că acceptarea ei este o victorie și a trio-ului Paris-Berlin-Bruxelles, cel care a venit cu propunerea.

„Am negociat patru zile şi nopţi lungi, peste 90 de ore, dar a meritat”, a concluzionat, Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene.

Distribuie:

Postaţi un comentariu