Boc se plânge că legea a pus beţe în roate refaţadizării

Foto: Dan Bodea

În 2013 primarul Emil Boc venea în faţa opiniei publice cu un proiect ambiţios de a reda strălucirea clădirilor din centrul oraşului, foarte multe în stare avansată de degradare şi ai căror proprietari, în principal din motive financiare, nu le-au întreţinut. „În perioada următoare ne propunem să reîmprospătăm centrul municipiului. Pentru a putea îndeplini acest obiectiv, avem nevoie şi de sprijinul clujenilor, în vederea realizării unor lucrări de intervenţie la imobilele din această zonă.În urma unei acţiuni de inventariere a clădirilor deteriorate din centrul oraşului, din cele 376 de imobile inventariate într-o primă fază, am identificat următoarea situaţie: 18 imobile aflate într-o stare avansată de degradare (prezintă pericol public din cauza deteriorărilor anvelopei), imobile care vor fi notificate de urgenţă. Acestea se află în următoarele zone: Bulevardul Eroilor, strada Hermann Oberth, strada Horea, strada I.C. Bratianu, strada I. Maniu, strada Memorandumului, strada Napoca, Piaţa Avram Iancu, Piaţa Unirii, strada Regele Ferdinand. Alte 75 imobile care se află în atenţia noastră vor fi notificate ulterior celor 18”, spunea în urmă cu doi ani primarul Emil Boc.

La doi ani de la anunţarea cu surle şi trâmbiţe a programului „marea refaţadizare”, rezultatele concrete sunt mai mult decât dezamăgitoare. În locul celor 101 clădiri din centrul istoric, aflate în stare gravă de degradare, care la această oră ar fi trebuit predate la cheie, renovate, primăria se poate „lăuda” cu acordul obţinut pentru şase clădiri. Lucrările efective ar urma să înceapă „cât mai repede”, posibil în această vară.

Iată cum argumentează Primarul Emil Boc lipsa de eficienţă a autorităţilor cu privire la acest program:

Reporter: În ce stadiu este proiectul de refațadizare al clădirilor? În momentul de față ar fi trebuit să fie gata o bună parte din lucrări.

Emil Boc: Am trimis Prefecturii lista cu cei care sunt pasibili de amendă. Din nefericire există o inadecvență mare în lege care cere prefectului să dea amenzile. Primăria a constat că nu s-a respectat termenul de refațadizare cerut de lege, dar amenda o aplică prefectul. Lista se află pe masa prefectului, nu știu ce va face domisia sa privitor la acest aspect. În mod normal ar trebui făcută o modificare legislativă. Este o greșeală, o eroare în lege.

Reporter: Care este termenul pentru primirea sancțiunilor?

E.B: Termenul de un an de zile a celor care trebuiau să vină la primărie pentru a-și exprima opțiunea  în vederea refațadizării a trecut deja. Am aplicat propunerea de amendă pentru persoanele care nu au venit la primărie în termen de 60 de zile pentru a se înscrie în cadrul proiectului. E nevoie de un an pentru a ieși din pasivitate, pentru a spune vrem sau nu vrem. Termenul de un an a fost termenul general pentru opțiunea lor.

Sunt persoane care au venit și sunt prinși în proiect. Există deja schele prin oraș. Acolo se vede că deja se lucrează. Voi reveni cu o conferință de presă specială pe subiect. Pentru cei care nu au dat curs solicitării de refațadizare, noi am făcut procesele verbale respective, urmând ca prefectul să ia o decizie. Vreau să fiu corect în această privință cu domnul prefect. În mod normal nu ar trebui ca el să aplice sancțiunile, dar legea spune  acest lucru. Prin hârtia pe care am înaintat-o domnului prefect i-am solicitat fie să aplice amenzile așa cum sunt prevăzute în lege, fie să facă demersurile pentru modificarea legislativă, astfel încât primăria să fie cea care aplică sancțiunile respective. În luna iulie am făcut aceste solicitări către Prefectură.

Reporter: Câte amenzi sunt?

E.B: Nu vreau să greșesc datele, dar e vorba de multe amenzi.

Reporter: Nu știați de la început, de când ați conceput proiectul, de această problemă legislativă?

E.B: Noi am trimis din timp la București solicitări în acest sens, dar nu am primit niciun răspuns. Noi am trimis procesele verble Prefecturii Cluj, așa cum spune legea. Sper că se va modifica legea, pentru că e firesc să dai dreptul celor care constată ceva să aplice sancțiunile. E deplasat să trimiți la o altă instituție constatările de rigoare pentru ca ea să aplice amenda.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. inept says:

    “inadecventa” ?!!?? domnul Boc o ia razna pe zi ce trece se gandeste la 2 lucruri deodata si le combina intr-un cuvant…

  2. vasile says:

    Pai legea aia numai la Cluj se aplica? Articolul cu bune practici in domeniul reabilitarilor la Baia Mare , Sibiu si Oradea ne dovedeste ca primarul nostru de abia asteapta sa gaseasca ceva piedici…Altii cum au putut???? Un lucru e clar: reabilitarea cladirilor nu se face cu amenzi , ci cu pus osul la treaba!!

Postaţi un comentariu