Reţeaua de restaurante Pep & Pepper ajunge, în acest an, la Cluj

Brandul Pep & Pepper va ajunge, în acest an, și la Cluj, odată cu extinderea rețelei de restaurante la nivel național. Prezent în București cu patru restaurante,
Pep & Pepper își propune să ajungă la 30 de unități în 2018, prin investiții directe și prin deschiderea posibilităților de francizare. Extinderea este susținută de aportul propriu al investitorilor, alături de un credit de 1,2 milioane de euro oferit de Banca Transilvania, cea mai mare bancă cu capital integral românesc.

În planurile de extindere, Clujul ocupă un loc foarte important. Până la sfârșitul acestui an, vor fi deschise două restaurante aici, unul în Iulius Mall și unul în Vivo!.  Acestora li se vor adăuga alte 9 locații proprii, în București, Constanța, Timișoara și Iași, iar restul vor fi deschise în regim de franciză, spune cofondatorul Pep&Pepper, Dan Isai.

„Cele 4 restaurante din București, aflate în spații premium, sunt o bază solidă pe care să construim rețeaua noastră națională. Am pornit această afacere în capitală pentru că avem aici o piață exigentă, în care Pep & Pepper a surprins prin mâncare de calitate servită rapid unui public dinamic, aflat mereu în mișcare. Credem că foarte multe orașe medii au deja nevoie de o ofertă similară, care nu există însă pe piață, chiar și orașele care nu au deocamdată un mare centru comercial”, spune Dan Isai, cofondatorul Pep&Pepper și antreprenor cu experiență pe piața HoReCa, pe care mai deține brandul Salad Box, o rețea internațională extinsă pe trei continente, și Narcoffee Roasters, rețea de cafenele lansată la Cluj‑Napoca la finalul anului trecut și care se pregătește de intrarea pe piața din București în 2017.

Francizele Pep&Pepper vor trebui să respecte aceleași condiții stricte legate de calitatea meniului și timpii de servire. Meniul restaurantelor are la bază preparate din cel mai fraged piept de pui, lăsat la marinat timp de 12 ore și pregătit de bucătari după o rețetă secretă ce conține 14 condimente, precum și carnea de vită. Pastele servite în restaurante sunt, de asemenea, o producție proprie, folosind doar ouă și ingrediente naturale precum făina din griș de grâu, sarea și uleiul de măsline. Toate acestea sunt gândite pentru ca, în timpul limitat disponibil pentru prânz, fiecare client să aibă parte de o masă nu doar delicioasă, ci variată și echilibrată, potrivită stilului de viață activ al tinerilor din mediul urban.

Pe termen mediu, respectiv în următorii 5 ani, Pep & Pepper urmărește să ajungă la cel puțin 70 de unități deschise în România, dar și în țările învecinate.

Distribuie:

Postaţi un comentariu