Qual Media Group iese de pe piaţa clujeană
Qual Media Group a anunţat, joi, retragerea de pe piaţa de publicitate din Cluj.
Anunţul vine pe fonul vânzării tipografiei şi agenţiei de publicitate.
“Cele două branduri au fost vândute separat, în primăvara şi respectiv în vara aceasta, şi urmează să fie relansate în toamnă de către noii proprietari. Tipografia face parte dintr-un grup care mai deţine unităţi de producţie în Suceava şi Bucureşti, iar fosta infrastructură QMG a birourilor de la Bucureşti şi Bruxelles a fost absorbită de o altă agenţie”, se precizează în comunicatul de presă al Qual Media Goup.
Potrivit aceluiaşi comunicat, Qual Media Goup părăseşte industria de profil, dar îşi va continua activităţile prin conceperea, dezvoltarea şi implementarea de proiecte europene.
Qual Media Group a fost înfiinţată, în urmă cu 13 ani, de către Eugen Albu, şi a oferit servicii de publicitate şi tipografice având o cifră de afaceri d 10 milioane de euro în ultimii 7 ani şi peste 1.000 de clienţi.