Nemţii au cucerit Sătmarul. Firmele germane sunt cei mai mari investitori
Cele mai mari firme germane din industria cablurilor pentru mașini au investit în Satu Mare, fiind cei mai mari investitori și angajatori străini din Satu Mare. Draxlmaier, Zollner și Woco au investit în Satu Mare, iar Continental-Contitech a investit în Carei. Casco- pruducătorul de echipamente pentru sporturile de iarnă și Polipol, producător de mobilă, au investit alte zeci de milioane de euro în capacități de producție în Satu Mare.
Contintental-Contitech şi-a început activitatea în Carei în 2001, cu o hală de producţie. Linia de producţie era pentru furtunuri de încălzire/răcire apă.Ulterior, s-a introdus linia de producţie pentru furtunuri turbo. În 2005, Continental AG a achiziţionat Phoenix AG şi, prin aceasta, unitatea de producţie a acestei companii din Carei a devenit parte a diviziei ContiTech Fluid. În 2006 au fost începute activităţile de construcţie la a doua hală de producţie, finalizate la începutul anului 2007. În urmă cu doi ani a fost construită noua hală de producţie pentru furtunuri de încălzire/răcire, în valoare de 15 milioane euro, iar anul acesta noua secție de sculărie, o investiție de 1, 5 milioane de euro.
Dräxlmaier, companie aflată pe locul 67 în clasamentul mondial al producătorilor de componente auto și unul dintre cei mai mari angajatori din industria auto din România, are la fabrica din Satu Mare aproximativ 6.000 de angajați. Fabrica a investit peste 25 de milioane de euro într-o nouă unitate de producție, extindere care a generat aproximativ 1.000 de noi locuri de muncă. Compania a investit timp de opt ani peste 150 de milioane de euro și a deschis în România cinci uzine care produc diverse componente auto pentru mărci prestigioase precum Mercedes-Benz, Audi, Porsche, BMW, Maserati, Jaguar, Land Rover, Volkswagen sau Fiat. Au început la Pitești, în 1993, cu doar 386 de persoane care produceau componente pentru BMW, după care, în 2006, numărul de angajați ajungea la aproape 18.000. În ciuda crizei care în 2010 a lăsat fabricile cu doar 10.000 de angajați, Dräxlmaier are în România cel puțin 13.000 de angajați în 2013, iar în 2014 numărul acestora va urca până la 13.600.
Campionii de la Olimpiadele de iarnă se îmbracă cu echipamente produse la Satu Mare de concernul german Casco, așa cum o fac și unii din cei mai mari cicliști ai lumii. Fabrica din Satu Mare a fost deschisă în 2005, firma investind peste 30 milioane de euro. O cască de schi fabricată la Satu Mare costă pe piață chiar și 100 de euro.
Cei mai râvniți angajatori
Președintele Fundaţiei pentru Cooperare Internaţională Satu Mare şi Transilvania de Nord FDG Satu Mare, Iosif Holczi, a declarat că firmele germane nu doar că sunt cei mai mari angajatori din județ, dar au reușit să disciplineze forța de muncă și să impună o anumită rigurozitate specifică germană.
“Minoritatea germană, chiar dacă nu e foarte numeroasă, a avut rolul de a oferi încredere investitorilor. Totodată, existența unui liceu în limba germană a contat foarte mult”, a spus Holczi.
El crede că firmele germane nu se mai limitează doar la producția în lohn. “Zollner a înființat deja un atelier de proiectare, la Draxlmaier se realizează prototipuri, iar la Continental s-a investit într-o secție de sculărie. Asta în vreme ce specialiști din Satu Mare sunt trimiși în Albania să pregătească muncitorii de la fabricile Draxlmaier de acolo”, afirmă Iosif Holczi.
De altfel, joburile la firmele nemțești sunt foarte râvnite în Satu Mare, ceea ce determină mulți sătmăreni care nu au origini șvăbești să-și trimită copii de mici la școala cu predare în limba germană. În Satu Mare, dacă știi germană, șansele de angajare sunt foarte ridicate.