Cinci (plus unu) locuri decente de bălăcit în weekend

Băile Figa

Refăcute cu bani europeni în ultimii ani, cinci ștranduri moderne din apropierea Clujului își așteaptă clienții, odată cu deschiderea oficială a sezonului estival. Este vorba de ștrandul Durgău, lângă Turda, Băile Cojocna, Parcul Balnear Toroc, de lângă Dej, Băile Figa, lipite de Beclean și Băile Boghiș, lângă Șimleu Silvaniei.

Ștrandul Durgău

Situat imediat lîngă intrarea de tip OZN a Salinei Turda, Durgău este un ștrand cu apă sărată, amenajat pe două lacuri (Lacul Ocnei şi Lacul Rotund) formate în urma prăbuşirii unor exploatări vechi de sare. Sezonul de baie a început din 9 iunie. Orarul de funcționare este zilnic de la ora 9 la 21.

„Anul acesta, Ștrandul Durgău își așteaptă clienții cu o temperatură a apei de 30 grade, excelentă pentru o baie relaxantă, pe plajele de nisip fiind amplasate umbrele de stuf dotate cu măsuță, numai potrivită pentru servirea unei băuturi răcoritoare într-o zi toridă de vară, terasa din incinta ștrandului având un meniu diversificat în speranța satisfacerii oricărei pretenții a turiștilor”, se arată într-o informare oficială a ștrandului.

Ștrandul Durgău

Ștrandul Durgău

Tarifele de intrare practicate la Ștandul Durgău sunt la fel ca anul trecut și anume: adulți – 10 lei/persoană, pensionari – 5 lei/persoană, copii, elevi, studenți – 5 lei/persoană, tarif unic dupa ora 17:00 – 5 lei/persoană. Există și varianta de abonamente de șase sau 12 zile. Copiii sub trei ani au intrarea liberă. Șezlongurile pot fi închiriate la prețul de 10 lei/zi.

Apa din cele două lacuri are efecte curative, fiind benefice pentru tratarea reumatismelor și pentru circulația periferică.

Băile Cojocna

Băile Cojocna s-au deschis încă de al 1 mai, în ciuda vremii potrivnice. La Cojocna funcționează două lacuri sărate exterioare, există o plajă de nisip, dar și un bazin acoperit și un centru Spa. Tarifele sunt de 15 lei/zi pentru un adult, 10 lei pentru un copil și 10 lei un tichet de parcare. Se pot închiria și șezlonguri cu 10 lei/zi. Orarul este de la 7.00 la 19.00, zilnic.

Băile Cojocna

Băile Cojocna

În afară de agrement, apele sărate de la Cojocna sunt indicate pentru tratarea afecțiunilor reumatismale (artroze, poliartroze, spondiloze, tendinoze), endocrine și ginecologice.

Parcul Balnear Toroc

Și la Toroc, lângă Dej, sezonul de baie s-a deschis la începutul lunii iunie. Parcul balnear de aici are o suprafață totală de 40.000 de mp pătrați și cuprinde terenuri sportive (tenis, fotbal), bazine pentru copii, bazine cu nămol, bazin acoperit și un bazin cu apă sarată (în suprafață de 1.600 mp). Tarifele au rămas aceleași ca în 2014, respectiv 10 lei/zi pentru adulți, 5 lei/zi, pentru copii.

În plus, anul acesta, la începutul lunii iulie vor fi inaugurate și spații de cazare de tip hotelier, de trei stele. „Avem șase camere cu capacitate de două sau trei persoane, cu posibilitatea de servire a mesei la restaurant. Nu am stabilit încă tarifele, dar cei care e vor caza aici vor avea acces gratuit la saună și piscină”, a declarat administratorul Parcului Balnear Toroc, Claudiu Chira.

Parcul Balnear Toroc

Parcul Balnear Toroc

Băile Figa

Complexul balnear Băile Figa, de lângă Beclean, a fost inaugurat în 2010, la fel ca și cele de la Cojocna și Toroc, find amenajat în cadrul acealuiași proiect PHARE. Spre deosebire de celelalte două, Figa s-a extins succesiv, fiind acum una dintre cele mai mari și mai complexe destinații balneare din Transilbania.

Cinci tobogane de apă, dintre care unul spiralat, bazin cu apă sărată, dar și o piscină cu apă dulce, un „râu leneș” pe care se poate lenevi plutind într-un colac, încă un tobogan cu apă, un bazin acoperit, jacuzzi, sală de masaj, saună, sală de fitness, loc de joacă pentru copii, mai multe baruri și restaurante, umbrele de soare aliniate ordonat pe plaja cu nisip, terenuri de sport, dar și un lac sărat și o baltă de unde se poate lua nămol – cu toate aceste dotări, Băile Figa par o copie la scară redusă a complexului balneo-spa de la Hajdúszoboszló, dar la prețuri incomparabil mai mici.

Sezonul de baie s-a deschis în 30 mai, iar tarifele sunt de 10 lei pentru o persoană, copii sub șapte ani având acces gratuit.  Intrarea la bazinul acoperit este de 10 lei, un șezlong, 2 lei, sauna 2 lei/20 minute, jacuzzi 2 lei/20 minute, fitness 2 lei/oră.

Băile Boghiș

Inaugurate annul trecut, după o reamenajare radicală, Băile Boghiș oferă acces la patru bazine moderne, două exterioare, unul interior și unul pentru copii, dotate cu diferite efecte: fântâni de apă, hidromasaj, tobogane etc.

Băile Boghiș

Băile Boghiș

Spre deosebire de celelate ștranduri prezentate în articol, care sunt în proprietate publică, Băile Boghiș sunt în proprietate privată. Prețurile sunt mai mari – 15 lei, adulţii, opt lei, copii între trei și 12 ani. După 15 iunie, în weekend prețul va fi de 20 de lei de adult, iar în restul săptămânii va rămâne 15 lei. Și în cazul copiilor, în weekend prețul va crește, dar nu s-a stabilit încă noul tarif.

[stextbox id=”custom”]

Ștrandul „Weekend” Târgu-Mureș

Ștrandul Weekend

Ștrandul Weekend

O alternativă urbană la cele cinci destinații indicate mai sus este Complexul de Agrement „Mureșul” din Târgu-Mureș, cunoscut de toată lumea sumea sub numele de „Weekend”. Complexul a pornit de la un simplu bazin de canotaj, ajungând în prezent să cuprindă alte cinci bazine (dintre care unul olimpic), de dimensiuni şi adâncimi diferite. Există aici și foarte multe restaurante şi terase, spații de joacă pentru copii și terenuri de sport.  Costul unui bilet de intrare la ștrand este de 6 lei/adult și 3 lei/copii și pensionari. Copiii până la trei ani nu plătesc bilet.

[/stextbox]

Distribuie:

Postaţi un comentariu