Vernisaj special la Photo Romania – expoziţie temporară de istorie a fotografiei

O expoziţie temporară de istorie a fotografiei va fi vernisată marți, 20 mai, de la ora 18.00, la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei.

Astfel, peste 500 de echipamente fotografice și imagini de colecție, de la clișee realizate pe sticlă la fotografii originale realizate în primele ateliere din lume și de la aparatură folosită în primele ateliere din România până la echipamente care au marcat istoria artei fotografice moderne, toate se vor regăsi în cadrul a șase săli dedicate fotografiei mondiale, românești și clujene.

Evenimentul va cuprinde şi expoziția itinerantă „Artiști fotografi ai secolului al XIX-lea, început de secol XX”, aparținând Muzeului Literaturii Române Iași și compusă din portrete ale unor personalități române și străine de la finalul secolului al XIX-lea. Vizitatorii vor putea vedea și aparatul de fotografiat folosit de Emil Racoviță în expediția din Antarctica la bordul vasului Belgica, alături de câteva fotografii realizate de marele speolog român în cadrul acestei expediții.

Expoziția temporară prefațează deschiderea, în 2015, a Muzeului Național al Fotografiei, care va funcționa la Cluj-Napoca. Proiectul a fost inițiat la Photo Romania.

Evenimentul va fi vernisat de Colin Ford, fondator al Muzeului Național Media al Marii Britanii; Romeo Mărăndici, fotograf și colecționar de fotografie, care a adus pentru expoziție cea mai importantă colecție; Carmen Ciongradi, directorul Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei.  Expoziția va putea fi vizitată până în 30 iunie.

Distribuie:

Postaţi un comentariu