TIFF ajunge și la Târgu Mureș

Preşedintele Transilvania Internaţional Film Festival, Tudor Giurgiu, a anunțat joi, într-o conferință de presă, organizarea în premieră la Târgu Mureş a primei ediţii a TIFF, în perioada 13-15 septembrie, în cadrul evenimentului „100 de ani de cultură în Mureş”, care marchează centenarul Palatului Culturii din municipiu, conform Agerpres.

„TIFF a depăşit momentul de a fi doar un festival de film, noi prezentăm an de an nu doar filme, ci şi concerte, expoziţii foto, încercăm să aducem invitaţi români şi din străinătate şi să provocăm publicul, indiferent dacă e din Cluj, din Sibiu sau, iată, din Târgu Mureş, la o experienţă multiculturală. Din punctul ăsta de vedere, în momentul în care organizăm festivalul, vorbim de final de mai – început de iunie, foarte multe filme româneşti, care întotdeauna sunt cele mai căutate de public, nu sunt gata sau regizorii şi producătorii preferă să nu le scoată pe piaţă, pentru că întotdeauna e Festivalul de la Cannes, Festivalul de la Locarno, cel de la Veneţia. Cred că a avea un TIFF, în toamnă, la Târgu Mureş e o idee bună, pentru că, iată, putem să venim cu premiere şi cu filme care, unele dintre ele, nici nu au fost văzute în ţară”, a declarat regizorul Tudor Giurgiu.

De asemenea, Giurgiu a afirmat că, în calitate de organizator al TIFF, a fost plăcut surprins de propunerea făcută de Consiliul Judeţean Mureş de a aduce această manifestare şi la Târgu Mureş, pentru a fi inclusă în programul evenimentului „100 de ani de cultură în Mureş”, care începe joi şi durează până în data de 22 noiembrie. „Ideea de a face TIFF Târgu Mureş, coroborată cu aniversarea acestei importante clădiri – şi făcând apoi un tur prin oraş şi văzând alte posibile locuri de desfăşurare a unor proiecţii de film, toate astea ne-au convins pe loc, am spus da şi vrem să venim la Târgu Mureş nu doar pentru un an, ci să încercăm să ne facem un obicei din asta. Lucrul de care sunt cel mai mândru e că am reuşit să convingem importante personalităţi ale filmului şi teatrului românesc să vină la Târgu Mureş”, a adăugat Tudor Giurgiu.

Conform lui Giurgiu, în perioada 13-15 septembrie, la Târgu Mureş va fi prezent „cel mai important regizor de film, de teatru, care trăieşte încă în România în momentul de faţă”, Lucian Pintilie. Acesta va fi prezent la Târgu Mureş însoţit de fiica lui Eugen Ionescu, cu filmul „După-amiaza unui torţionar”. Directorul TIFF a arătat că printre oaspeţii importanţi ai festivalului se numără şi Horaţiu Mălăele, cu filmul „Funeralii fericite”, Eugenia Vodă Stere Gulea, care îşi va prezenta filmul „Sunt o babă comunistă”, alături de scriitorii Dan Lungu şi Lucian Dan Teodorovici, relatează Agerpres.

Distribuie:

Postaţi un comentariu