„Texte bune în locuri nebune”: Ce se întâmplă atunci când actorii schimbă regulile jocului

Foto: Dan Bodea

O nevoie în plus de exprimare și o formă de „revoltă” pentru actorii „cu vechime” ai Teatrului Național din Cluj-Napoca, dar și o gură de aer proaspăt pentru studenții de la Facultatea de Teatru, astfel poate fi considerat proiectul „Texte bune în locuri nebune” care în ultimele patru luni a dus teatrul în mijlocul spectatorilor în cele mai neobișnuite locuri din oraș.

Urmând același principiu care a funcționat perfect în ultimele trei ediții, de a schimba spațiul și implicit de a schimba regulile jocului, un nou spectacol-lectură marca Texte bune în locuri nebune a avut loc luni seară la Căminul Militar de Garnizoană nr.1 din cadrul Comandamentul Diviziei 4 Infanterie Gemina. În popota unității au fost citite, în stil propriu, Scrisori de pe front, respectiv mărturii ale soldaților români și nu numai din cele două Războaie Mondiale sau din Afganistan. Alături de spectatorii în civil au fost prezente la spectacolul-lectură și cadre militare, iar emoția transmisă de actori a fost una generală. De data aceasta au interpretat pentru spectatori actorii Ionuț Caras, Matei Rotaru, Daniela Purcărea și Ștefan Iancu.

Foto: Dan Bodea

Proiectul „Texte bune în locuri nebune” a început inițial în Cafeneaua Insomnia din Cluj cu reprezentații diferite în 2016 și 2017. Au fost prezentate atunci Scrisori murdare-Fragmente din corespondența lui James Joyce către Nora Barnacle, Discursuri care N/AU schimbat lumea, Poveşti corecte politic de adormit copiii după James Finn Garner, Rezist? Insist!-Declarații, mărturii, bâlbe, minciuni și adevăruri rostite și auzite în iarna lui 2017 și Găuri în cortină după texte de Stanislavski, Meyerhold, Mamet, Radu Stanca, Brook, Olivier Py și Ephraim Kishon. La sfârșitul anului trecut, mai exact în 29 octombrie, proiectul a ieșit din cafenea direct în sala de festivități a Liceulului Teoretic „Nicolae Bălcescu”, o lună mai târziu la Fabrica de Sport și apoi în Atelierul de Pictură al Teatrului Național Cluj (TNC) și Opera Națională Română din Cluj-Napoca (ONRC).

Schimbarea a venit din dorința actorilor de a ajunge la cât mai multe categorii de public, dar și din nevoia de a-i conferi proiectului un nou format. Astfel, prin asociația Niște Oameni și cu susținerea Teatrului Național Cluj, proiectul a reușit să obțină finanțare pentru cinci ediții însă potrivit actorului Ionuț Caras, unul dintre inițiatorii ideii, avântul este atât de mare încât cele cinci ediții vor însemna doar începutul pentru acest proiect.

„Am făcut până acum «Scrisoare către tata», de Franz Kafka, la Liceul Teoretic «Nicolae Bălcescu» într-o sală de festivități sobră, rece dură, apoi un duel poetic NICHITANAUM, cu versuri de Nichita Stănescu și Gelu Naum într-un ring de box la Fabrica de Sport și în luna decembrie Cacealma cu Surbelea la Atelierul de Pictură al TNC și ONRC, un spațiu pe care îmi doream să îl vadă lumea. Uneori avem textele și căutăm locurile, dar se întâmplă și invers. În cazul primului text, îmi doream o cancelarie de școală, dar eu aveam în cap cancelaria mea de la Colegiul Național din Iași care era o cancelarie foarte mare și veche. În Cluj nu am găsit așa ceva. Dar am găsit o sală de festivități care s-a dovedit a fi perfectă. În cazul Atelierului de Pictură am găsit prima dată locul și abia apoi textul. Scrisori de pe front aveam în plan de mult timp să citim și am vrut să facem spectacolul într-un dormitor de soldați. Când am cerut audiență la domnul general și mi s-a explicat că aici nu vom găsi așa ceva, dar la restaurantul-popotă al instituției putem să ne desfășurăm, era un punct câștigat pentru că reușisem totuși să intrăm în «curtea» lor”, povestește actorul Ionuț Caras.

002W0A2266 002W0A2298 002W0A2234 002W0A2228 002W0A2165 002W0A2103
<
>

În ceea ce privește textele prezentate în fața publicului, sunt alese acele texte care fac comunicarea actor-spectator mult mai directă. Astăzi nu mai funcționează cum funcționa cândva relația spectator-actor, spune Matei Rotaru, când exista o distanță sigură care se mai spărgea, dar care tot respecta convenția.

„După ce am avut primul spectacol la Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu m-am întâlnit cu cineva și mi-a spus că l-a atins într-un mod neașteptat spectacolul. Atunci mi-am dat seama că avem șansa de a-i mișca pe spectatori un pic mai direct decât o facem la teatru, în Sala Mare, sau la Studio Euphorion. Se creează o altă dinamică. Îți permiți să fii puțin mai cald, mai intruziv. În plus, este o gură de aer proaspăt pentru studenți. Și este o joacă foarte benefică. Schimbi spațiul, schimbi regulile jocului. Acest lucru te poate elibera”, declară Matei Rotaru.

Potrivit lui Ionuț Caras, în acest proiect sunt evitate textele de dramaturgie și sunt preferate în schimb publicistica, memorialistica sau literatura mai puțin comercială. Cert este că nu există o regulă bătută în cuie în privința alegerii textelor.

„Sunt texte de sertar pe care nu le-am jucat niciodată și care se dovedesc potrivite pentru exorcizarea unor frustrări pe care le avem. Este o nevoie și a noastră, a actorilor, de a veni spre spectatori. Iarna trecută s-au întâmplat tot felul de lucruri care mă enervau și nu îmi erau suficiente textele pe care le aveam la teatru, în spectacole. Și atunci a fost o nevoie de exprimare și de revoltă, de a-mi dori ca anumite cuvinte să fie rostite și auzite de către oameni. Cred că prima dată când am făcut ceva de genul acesta a fost la Baia Turcească din Iași când am citit «Urletul» de Allen Ginsberg. Acolo a venit și regizorul Alexandru Dabija și țin minte că mi-a zis că fac foarte bine citind textul de pe foi. Ținând foaia în mână nu înseamnă că nu te joci cu intenții, cu ideea unui personaj. Cititul are un alt impact pentru spectator. Îi atingi alte coarde prin care îl prevenim că putem oricând să comentăm obiectiv textul, să ne detașăm de el și să reintrăm apoi în acest circuit”, precizează Ionuț Caras.

Pentru fiecare spectacol din proiectul acesta actorii Ionuț Caras și Matei Rotaru, care s-au aflat de la început în această aventură, au încercat să ia cu ei și studenți, după ce la rândul lor au avut parte de experiențe similare în facultate prin proiectul Teatrul Imposibil fondat de regizorul Cristi Nedea. Atunci cei doi actori au înțeles cel mai bine cât de mult contează să ieși în fața publicului. „Este important pentru ei să se întâlnească cu texte bune pentru că pe niciunul nu-i dă cititul afară din casă. Sunt brave exponente ale generației lor. Și cumva trebuie să citească, iar textele pe care noi le alegem au o anumite calitate”, povestește Ionuț Caras.

Foto: Dan Bodea

Din fericire, proiectul a prins atât de bine printre actori și spectatori încât cererea de a face parte din echipa spectacolelor, dar și de a asista la ele este extrem de mare.

„Acum am ajuns în punctul în care nu mai putem să ne oprim. După luna februarie, parteneriatul nostru cu Niște Oameni și cu Teatrul Național Cluj se oprește, dar noi nu ne vom opri. Poate nu vom face un spectacol pe lună pentru că este extrem de greu, având în vedere că se joacă doar o dată și că trebuie să ne ocupăm noi de toate detaliile logistice. Dar vrem să ajungem să facem spectacolele acestea sub formă de eveniment, lumea să le vâneze să urmărească unde se vor întâmpla. Și bineînțeles, nu vor mai fi cu intrare liberă ca până acum. Dacă la primul spectacol a durat cam o săptămână să se ocupe locurile cu rezervări, acum în trei ore sau maxim într-o zi se ocupă locurile”, declară Ionuț Caras.

Timpul și resursele nu le permit actorilor să pună în scenă spectacole grandioase. Până la urmă nici nu își doresc asta. Cei 100 de spectatori care vin la spectacolele-lectură propuse de ei nu trebuie să se aștepte la scenografi complexe. Cu toate acestea, de fiecare dată echipa încearcă să vină cu elemente surpriză care să ne reamintească faptul că asistăm la un spectacol, nu doar la o banală lectură de text.

„Scenografia este minimală, avem și costume și nu ne prezentăm în fața publicului în civil. Suntem undeva la mijloc. Încercăm să creăm senzația unui spectacol. Parțial exploatăm și spațiul și avem și niște schițe de costume, obiecte, lumini, muzică. De mule ori oamenii uită că citim textele de pe foaie și au senzația că asistă la o formă de spectacol. Este și o experiență auditivă a sunetelor, a vorbelor, cuvintelor, ca atunci când eram mici și învățam să citim ascultându-ne părinții și urmărind degetul lor pe paginile cărților”, povestește Ionuț Caras.

Pentru el, reușita acestor spectacole nu este doar o ambiție ci și o provocare de a se convinge că astfel de proiecte pot avea succes. În plus, în aventura lui nu este singur. Cu actorul Matei Rotaru a lucrat aproape de la început și, pe parcurs, a avut susținere și din partea altor colegi actori precum Patricia Brad, Mara Opriș, Titi Băcioiu, sau din partea studenților săi.

„Prin ceea ce facem noi începem să ne cunoaștem mult mai bine orașul. Înainte, când treceam de exemplu pe lângă Liceul Teoretic «Nicolae Bălcescu», nu îmi transmitea nimic acel loc. Acum când trec pe lângă el am niște amintiri pe care le au alți 150 de oameni. Nu știu când se va mai citi Kafka acolo. Cumva există un schimb și eu cred în faptul că vorbele și ideile se imprimă în pereți cumva. Pot înnobila un spațiu”, consideră actorul Ionuț Caras.

Distribuie:

Postaţi un comentariu