Terapie prin artă pentru 400 de pacienți ai Spitalului Clinic de Recuperare din Cluj

Foto: Create.Act.Enjoy

Cel mai mare proiect de terapie prin artă implementat întru-un spital din România se desfășoară în perioada 20 iulie-5 august la Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca.

ProiectulDăruiește prin artă” este realizat de Asociația Create.Act.Enjoy, în parteneriat cu Organizația Minte Forte, fiind structurat pe trei activităţi principale: scurte momente artistice itinerante prin saloanele spitalului, urmate de împărţirea materialelor informative, ateliere creative de terapie prin artă, desfășurate în incinta spitalului și susținute de actori, regizori și psihologi, precum și ședințe de consiliere psihologică.

Din echipa proiectului fac parte șase actori, un regizor de film, un regizor de teatru, doi fotografi, un psihoterapeut și un psiholog.

„Pe lângă  îngrijirea medicală, pacienții au nevoie de o reinserție psihologică. Pacientul trebuie să se adapteze la condiția de suferință, la condiția de boală, trebuie să aparțină de o comunitate și să înțeleagă că viața lui poate fi normală. Cel mai accesibil mod de a înțelege acest lucru este prin artă și tot ce înseamnă ea. Feedback-ul pe care îl avem din anii anteriori este extraordinar și am fost întrebată dacă acest program nu poate fi permanentizat. Din păcate, este vorba de susținere financiară și este foarte greu să justifici o asemenea abordare atipică în condițiile în care sistemul sanitar din România are atâtea lipsuri”, a precizat Dr. Sanda Patrichi, manager Spitalul Clinic de Recuperare Cluj. Potrivit Sandei Patrichi, beneficiile terapiei prin artă au fost vizibile în edițiile anterioare în rândul pacienților de toate vârstele și provenind din toate mediile sociale.

Cristian Pascariu,   Alexandra Felseghi și Raluca Lupan,   o parte dintre membri echipei Create.Act.Enjoy/Foto arhivă Create.Act.Enjoy

Cristian Pascariu, Alexandra Felseghi și Raluca Lupan, o parte dintre membri echipei Create.Act.Enjoy/Foto arhivă Create.Act.Enjoy

Anul acesta, pe lângă atelierele propriu-zise, echipa proiectului va pregătit mai multe momente artistice, itinerante, prin saloane pentru a putea ajunge la toți pacienții. De asemenea, pacienții vor dispune și de consiliere psihologică din partea unui terapeut al organizației pentru promovarea sănătății mintale, Minte Forte. „Arta pune în mișcare procese mintale pe care rațiunea și logica nu au puterea să o facă. Principalul ingredient care aduce beneficii este imaginația, gândirea imaginativă necesară realizării unui desen, de exemplu. Genul acesta de terapie prin artă este important pentru că accentuează legătura dintre minte și corp”, a precizat Dumitrița Simion președinte al organizației Minte Forte. Aceste ședințe sunt un plus aduse proiectului după ce în anii anteriori au existat solicitări din partea pacienților de a beneficia de consiliere psihologică. „Există și în spital psiholog specializat în domeniul psihologiei clinice și lucrează cu pacienții, dar când sunt 400 de pacienți în spital, este foarte greu să relaționeze cu fiecare, chiar dacă nu toți pacienții au nevoie sau nu solicită astfel de servicii”, a precizat Dr. Sanda Patrichi.

Foto arhivă Create.Act.Enjoy

Foto arhivă Create.Act.Enjoy

Aflat la a treia ediție, după ce a fost implementat cu succes în 2012 și în 2014, proiectul a beneficiat de o finanțare de 15.000 de la Primăria Cluj-Napoca și de 19.000 lei de la Servier Pharma. Alți 5000 de lei au provenit din fondurile proprii ale Asociației Create.Act.Enjoy.

Prezentarea finală a proiectului va avea loc miercuri, 5 august, de la ora 14.00.

Create.Act.Enjoy a implementat pentru prima dată proiectul Artă pentru viață în 2012, în cadrul Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca. Inițiativă a companiei farmaceutice Servier Pharma, proiectul s-a desfășurat în 5 spitale din țară, Create. Act. Enjoy având unul dintre cele 5 proiecte câștigătoare, finanțate fiecare cu 3000 de euro. În perioada 11-18 august 2014, Create.Act.Enjoy s-a întors la Spitalul Clinic de Recuperare cu noi activități pentru pacienți, în cadrul evenimentului Un zâmbet pentru fiecare. Timp de o săptămână, la atelierele de teatru, film și bricolaj echipa a interacționat cu peste 40 de pacienți, lucrând cu ei zilnic.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu