S-a deschis Muzeul Păpuşilor. Păcală îi aşteaptă pe copii la Muzeul de Artă
Personajele din “Păcală” sau din “Ursul păcălit de vulpe”, dar şi din alte spectacole prezentate în această stagiunea la Teatrul de Păpuşi Puck s-au mutat timp de o lună la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca pentru a fi mai aproape de admiratorii lor.
Expoziţia “Muzeul păpuşilor” cuprinde păpuşi, decoruri şi peste 50 de afişe din repertoriul 2014 şi din arhiva celor două secţii ale teatrului realizate cu măiestrie de creatori profesionişti în atelierele Teatrului de Păpuşi Puck. Sunt expuse elemente din premierele stagiunii 2013/2014: Păcală, Ursul păcălit de vulpe, Hol a világ közepe?(Unde-i centrul lumii?), Tengerszem tündére( Zâna lacului). Expoziţia va putea fi vizitată până în data de 20 iulie.
“Cu toţii ştim cât de greu este să punem lucrurile la punct atât cât ne lasă legile din România, care este o ţară mai «specială». Mulţumim Muzeului de Artă care ne găzduieşte în fiecare an şi mulţumesc colegilor mei. Aici se regăseşte munca de ani de zile a Teatrului de Păpuşi. Îi mulţumesc domnului Epaminonda Tiotiu pentru faptul că a iniţiat această expoziţie, cu toată dragostea lui pentru Teatrul Puck. Lucrează în acest teatru de 41 de ani şi nu l-a trădat de atunci”, a precizat directorul Teatrului de Păpuşi Puck Emanuel Petran, în deschiderea vernisajului.
“Personajele păpuşi specifice teatrului de păpuşi pot fi definite ca simboluri poetice. Ele constituie un dublu al fiinţei umane, generalizare plastică şi substitut total al unei fiinţe vii. Jocul păpuşilor reprezintă chipul înfrumuseţat al eului şi artificialitatea sau capacitatea de manipulare. E un joc serios în care ideile şi senzaţiile sunt suprimate în expresivitatea formelor şi în grija pentru detaliu”, a precizat scenograful Epaminonda Tiotiu în discursul prezentat în faţa publicului. “Dacă în teatrul dramatic regizorul îşi poate ascunde lipsurile în spatele farmecului unui actor, în teatrul de păpuşi aşa ceva nu este posibil. Păpuşa creată de artstul plastic este sau nu este un personaj, are sau nu are un caracter distinct, bine conturat. Acesta este riscul şi pariul, îl pierzi sau îl câştigi”, a adăugat Epaminonda Tiotiu, precizând că păpuşile personaje expuse la Muzeul de Artă aparţin categoriei sistemelor închise, în care elementele fixe îşi schimbă doar poziţia şi expresivitatea în timpul mânuirii, nu şi componenţa. “În spaţiul expoziţional, păpuşile dorm şi se vor trezi la viaţă doar în mâna păpuşarului”, a declarat scenograful.
Reţinut în declaraţii, dar cunoscut pentru profesionalismul cu care îşi face meseria, Epaminonda Tiotiu a povestit pentru Transilvania Reporter unul dintre primele momente în care a intrat în contact cu lumea păpuşilor.“Atunci când aveam patru ani aveam un ursuleţ de pluş şi am făcut teatru de păpuşi la fereastra deschisă. Mă dădeam mare şi artist şi fiind la etajul doi, am scăpat păpuşa. Am spus părinţilor ce am făcut abia după trei ore şi cred că aceea a fost prima manifestare păpuşărească. Când aveam 12 ani am mai făcut teatru cu copiii din bloc şi eu eram scenograf” a mărturisit Epaminonda Tiotiu pentru Transilvania Reporter. După ce a absolvit, Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj, la secţia Grafică, domnul Epaminonda Tiotiu a ales ca loc de muncă Teatrul de Păpuşi din Oradea, urmând să revină la Cluj, la Teatrul de Păpuşi Puck. “Îmi place să construiesc păpuşi, deşi este foarte dificil. Trebuie să vezi care este caracterul unei păpuşi pentru a aduce fizionomic păpuşa la caracterul pe care ţi-l cere regizorul. O păpuşă trebuie să aibă consistenţă, să fie vie. Mai departe păpuşa este preluată de actor care este în permanenţă în contact cu faţa ei”, a declarat scenograful. Unul dintre personajele pe care Epaminonda Tiotiu îl îndrăgeşte cel mai mult şi care a devenit deja o mascotă a Muzeului păpuşilor, este pinguinul Apolodor.
Scenograful crede în viitorul teatrului de păpuşi şi cu atât mai mult în vitorul Teatrului de Păpuşi Puck. “Artele tradiţionale trebuie să rămână aşa cum sunt. Ele sunt sursa într-o epocă a ambalajului. Ambalajul este prezentat ca fiind mult mai important ca şi conţinutul şi de aceea lupta cu sinele şi cu interiorul este mult mai grea decât cu aparenţele”, a precizat Epaminonda Tiotiu.
A 8-a ediţie a expoziţiei Muzeul păpuşilor a fost vernisată joi la Muzeul de Artă în prezenţa directorului Teatrului de Păpuşi Puck, Emanuel Petran, dar şi a angajaţilor teatrului, a directorului Muzeului de Artă, Călin Stegerean şi a publicului curios să vadă “pe viu” o parte dintre protagoniştii spectacolelor, precum şi decorurile în care joacă în timpul anului.