Rareș Iordache: „Selfie a repus omul în centrul atenției”

Rareș Iordache

Jurnalistul clujean Rareș Iordache scrie despre fenomenul selfie, devenit viral în mediile de socializare online.
Înainte de lansarea cărții, ce va avea loc pe 10 octombrie, la Turnul Croitorilor, la Centrul de Cultură Urbană Cluj, de la ora 17:00, l-am provocat pe Rareș la o discuție despre cea mai nouă lucrare a sa. Cum i-a venit ideea, cum a dezvoltat proiectul, ce personalități i-au sărit în ajutor, dar și cum ne putem descoperi prin ajutorul conceptului de selfie, ne spune chiar autorul cărții „Selfie, descoperirea feței”, în cele ce urmează.

Reporter: În primul rând, ce înseamnă selfie în concepția ta, înainte de a scrie despre acest concept?

Rareș Iordache: La o primă vedere, mi-a părut simplu: un fenomen viral, un trend alături de multe altele. Totuși, am intuit că se află ceva în spatele lui, ceva mai puternic decât simpla tragere în chip.

R: Dacă ar fi să îți faci un selfie, în cuvinte, ce ai spune despre tine?

R.I: Sunt uneori gri cu ceva pete mai albicioase, alteori mai negre. Verde crud pe alocuri. Îmi atârnă în gol privirea în ceea ce ar numi unii meditație, am două urechi, vorbesc și scriu, îmi place asta. Comunic și mă comunic. Te văd.

R: Ce te-a determinat să scrii o carte despre selfie?

R.I: Probabil că inspirația, încă nu m-am decis exact. Cred că totul a pornit în timpul studiilor mele doctorale. Teza de doctorat a fost altceva, aceea este o lucrare științifică. Atunci când am analizat studiul lui Lev Manovich, „Selfiecity” și rezultatele unui studiu efectuat de Centrul de Cercetări Pew, am realizat că aveam subiectul cărții de ceva vreme în fața ochilor. Trecusem de multe ori prin el, doar că nu am avut mecanismul declanșator. Am pornit la drum.

Selfie_rgb

R: Inițial doreai să faci un studiu de câteva zeci de pagini. Cum ai ajuns la ideea de a scrie o carte?

R.I: Da, aceasta a fost ideea inițială: un studiu care să fie publicat într-o revistă academică. Între timp, am pornit pe tărâmurile imaginției și dus am fost. Totul a luat o altă turnură și mă bucur pentru asta. Am scris în timpul doctoratului în reviste academice, am lansat chiar eu una, era momentul să scriu altfel, să-mi construiesc un public fidel. Încă nu am realizat acest lucru, sper să se întâmple, iar Selfie să fie primul pas.

R: Ai studiat viralitatea în virtual. De ce crezi ca a ajuns conceptul de selfie viral? De ce le place oamenilor să se redescopere, sau mai bine zis să își descopere fața?

R.I: Aici se deschide o discuție amplă. Selfie a repus omul în centrul atenției într-o perioadă a nebuniei fluxului. Desigur, unul schimonosit, dar a făcut-o. De ce spun asta? Veți descoperi în carte. Ceea ce este important este că, în mulțimea de date-informații care traversează spațiul virtual, iată că se află și una interesantă, care îți face cu ochiul: ești tu! Ai ajuns aici nu într-un mod accidental, ți-ai dorit asta, iar dacă ți-ai dorit-o, atunci e clar că vei face ceva să atragi atenția. Să nu interpretați asta ca pe o definiție a Selfie, căci nu este. Ești în flux, deci fluxul te are, atunci trebuie să faci ceva să simți că ești aici. Mai ai alternativa să fii în afara lui, dar cine se poate abține? Nu te vei redescoperi, o vor face alții. Te interesează alții doar pentru că, la un moment dat, te vor descoperi. Doar atât spun.

R: Poți menționa, te rog, câteva personalități cu care ai colaborat în întocmirea acestei cărți? Cât de ușor au acceptat aceștia să facă parte, într-o oarecare măsură, dintr-o serie de interviuri dedicate acestui subiect?

R.I: Mulți dintre cei care mi-au răspuns la întrebarea „Ce este Selfie?” sunt cunoștințe care activează în diverse domenii. Alții sunt personalități alese de mine cărora le-am trimis invitația aceasta. Am primit răspunsuri fantastice. Cât de ușor a fost? Vorbim aici despre oameni speciali, cu toate că multe dintre email-urile mele nu au primit răspuns vreodată, fiind și acesta un mod de a răspunde. Au dat curs invitației mele, printre alții, domnul Ioan Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai, artistul Dan Perjovski, bloggerul Victor Kapra, psihologul Daniel David și mulți alți jurnaliști, artiști și cercetători în mediul academic. O notă specială ar fi dată aici de discuțiile interesante cu psihoterapeutul Aaron Balick, autorul unei cărți fantastice: „The Psychodynamics of Social Networking: Connected-up Instantaneous Culture and the Self”, cu deja amintutul Lev Manovich și cu psihoterapeuții clujeni Amalia Ciucă și Liviu Crișan.

R: Cât de greu este să convingi o editură să publice o carte despre o chestiune, să zicem … ușor neserioasă?

R.I: Chestiunile serioase sunt greu de digerat. Poate fi simplă următoarea situație: ai susținut teza de doctorat, mergi la o editură și-ți plătești apariția. E simplu. La urma urmei, de ce ar vrea o editură să scoată o teză? În rest, sunt subiecte și subiecte, unele mai neserioase sau mai serioase decât altele. În această zonă, totul este dificil.

R: Este „Selfie. Descoperirea feței” o carte accesibilă publicului larg?

R.I: Este o carte de citit în tren de la Cluj la Brașov. Totuși, poate crea insomnii sau stări de somnolență, depinde de pacient. O recomand tuturor, cu precizarea că, pe alocuri, poate și crea bătăi de cap.

R: Cartea va fi lansată pe 10 octombrie la Cluj-Napoca. Ce orașe urmează?

R.I: Pe 11 octombrie voi fi prezent la Salonul Hunedorean al Cărții 2014 de la Deva. Va fi o lansare interesantă, voi cunoaște o bună parte din autorii Tritoni, prezenți acolo cu ocazia acestui eveniment. Mai este pe listă București, sunt ceva discuții, încă nimic concret, voi vedea. Am vrut să fac un tur cu câteva orașe pe hartă, dar, pentru asta e nevoie și de un suport financiar. Am primit invitații inclusiv din Serbia, de la Novi Sad, pentru a face lansare și acolo. Voi vedea ce ocazii o să apară mai târziu, sunt deschis la ele.

R: Ce impact te aștepți să aibă cartea?

R.I: Am primit feedback-uri pozitive până acum. Vor veni și cele negative, le aștept, sunt constructive. Scriu pentru alții, nu pentru mine, scriu ca ei să mă descopere. Cititorii descoperă ceea ce am lăsat eu pierdut printre rânduri, pe mine, cel mai probabil.

[stextbox id=”alert”]

Rareș Iordache (n. 1983) este Doctor în Filosofie, scriitor – autor al cărților „#selfie, descoperirea feței”, Editura Tritonic 2014, și „Imersiune în virtual. Dincolo de granițele ecranului”, Editor LULU, jurnalist și editor. A scris mai multe articole în reviste de specialitate din țară și din străinătate, a coordonat Revista Irregular F, revistă academică, și proiectul new media ifilosofie.ro. Este membru în colectivul consultativ al Revistei Europa, Novi Sad/ Serbia și a susținut mai multe conferințe tematice. A scris de-a lungul timpului pentru Revista Vox Philosophiae, Liternet, Nautilus, Gazeta SF, Austalian Science (Brisbane), Think Outside the Box și Revista Ficțiuni.ro. Ca jurnalist, a semnat pentru Ziarul Cluj Expres, portalul clon.ro și OradeCluj.ro. În prezent, coordonează revista #hibridmedia și activează în domeniul IT.

[/stextbox]

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu