“Nymphomaniac 2” va putea fi proiectat în cinematografele din România

Foto: Dan Bodea

Premiera “Nymphomaniac Vol. II”, de Lars von Trier, rămâne valabilă pentru 7 februarie, după ce Comisia de specialitate a Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) a anunţat oficial că a revizuit clasificarea acestuia, în şedinţa de joi, acordând filmului ratingul “interzis minorilor IM – 18”.

Potrivit unui comunicat remis joi de CNC, “titularul dreptului de exploatare a filmului, S.C. Independenţa Film ’97 S.R.L, a solicitat, prin contestaţie, revizuirea clasificării acordate şi stabilirea unei noi categorii de clasificare”. Astfel, “în urma reîntrunirii din data de 30 ianuarie 2014, ora 16.00, Comisia de specialitate a acordat filmului «Nymphomaniac Vol. II», în regia lui Lars von Trier, clasificarea «interzis minorilor IM-18»”, această clasificare acordându-i dreptul distribuitorului de a difuza lungmetrajul în cinematografele din România.

Comisia de clasificare a filmelor funcţionează ca o comisie de specialitate a Centrului Naţional al Cinematografiei şi este formată din 9 membri – Alexandra Greceanu, Tudorel Butoi, Marin Vladimir, Cristina Dochianu, Bian Sorin, Alexandru Chifu, Mihnea Sebastian Lazăr, Iulia Ioaniţoaia şi Cristina Corciovescu.

De asemenea, reprezentanţii Independenţa Film au declarat, joi seară, pentru Mediafax că premiera lungmetrajului “Nymphomaniac Vol. II” rămâne valabilă pentru 7 februarie, data care era stabilită şi înainte ca membrii Comisiei de specialitate a CNC să interzică difuzarea filmului în cinematografele din România. În data de 28 ianuarie, Comisia CNC a acordat lungmetrajului cu titlul original “Nymphomaniac Vol. II” clasificarea “Interzis minorilor şi proiecţiei cu public IM-18-XXX”.

Distribuie:

Postaţi un comentariu