Volumul fantasy, „Haiganu-Fluviul șoaptelor”, al scenaristului Marian Coman, lansat la Book Corner

Foto: Dan Bodea

Unul dintre cele mai așteptate volume românești ale genului fantasy a fost lansat luni după-amiază la Book Corner Librarium din Cluj, în prezența autorului Marian Coman și a graficianului Andrei Moldovan, ambii colaboratori ai deja celebrei reviste de benzi desenate „Harap Alb continuă”.

Romanul „Fluviul șoaptelor”, apărut la editura HAC!BD, este prima parte dintr-o trilogie care îl are în centru pe Haiganu un zeu osândit inspirat de personajul Ochilă din basmul lui Ion Creangă. „Inițial acest roman trebuia să se limiteze la o povestire care să apară în foileton, un text relativ scurt despre Ochilă din povestea lui Harap Alb, dar recreionat într-un univers fantasy modern. Acea povestioară, care apărea pe o pagină din revista Harap Alb continuă, la propunerea lui Mihai Ionașcu, editorul revistei, s-a transformat într-un roman. În urmă cu un an m-am lăsat de celălalt job pe care îl aveam și am început să mă dedic exclusiv benzii desenate și literaturii fantasy. Până să scriu scenarii de benzi desenate pentru revistă nu știam ce înseamnă asta, însă împreună cu echipa pe care o avem am reușit să relansăm banda desenată în România, în urmă cu trei ani și iată-ne ajunși astăzi la un tiraj de 10.000 de exemplare”, a declarat Marian Coman la Cluj.

Marian Coman (foto stânga),   alături de Valentin Derevleanu,   moderatorul discuției care a avut loc la Book Corner Librarium din Cluj/Foto: Dan Bodea

Marian Coman (foto stânga), alături de Valentin Derevleanu, moderatorul discuției care a avut loc la Book Corner Librarium din Cluj/Foto: Dan Bodea

Cu referire la volumul pe care îl lansează în această iarnă în peste 20 de orașe din țară, Marian Coman a precizat că acțiunea se petrece în același univers în care se întâmplă și acțiunea din banda desenată „Harap Alb continuă”, însă cu câteva secole înainte. „Am câteva obsesii care au traversat de-a lungul timpului majoritatea textelor literare pe care le-am scris: una dintre ele este copilăria, iar o alta este moartea, de unde și accentele horror din roman. Pentru construirea acestui univers ne-am inspirat din mitologia dacă și tracă și sper să fie o lectură plăcută pentru toată lumea. Este și o încercare pe care împreună cu colegii de la editura HACBD o facem, aceea de a sincroniza ceea ce se întâmplă în România cu ce se întâmplă în lumea anglosaxonă în ceea ce privește literatura fantasy”, a spus autorul cărții. Romanul are peste 20 de ilustrații realizate de clujeanul Andrei Moldovan. „Cartea este 100% genul fantasy fiind condimentată cu elemente horror care țin de dinamica acelui univers. Există și un palier de lectură care nu are neapărat legătură cu literatura fantasy. De exemplu veți găsi în carte personajul colectiv Armata orfanilor, care fac trimitere la realitatea zilelor noastre când mii de copii, în Orientul Mijlociu, sunt trimiși în tabere pentru a fi antrenați să ucidă. E u palier de lectură pe care îl propun pentru cititorii care vor să vadă în roman și altceva decât fantasy. Nu cred că această carte este mai dură decât viața reală”, a mai declarat Marian Coman.

Ilustrațiile din „Fluviul Șoaptelor” sunt realizate de Andrei Moldovan

Ilustrațiile din „Fluviul Șoaptelor” sunt realizate de Andrei Moldovan

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Marian Coman a povestit la Cluj și cum a început colaborarea cu revistele „Harap Alb continuă” și TFB care reprezintă o reinterpretare science-fiction a clasicului basm Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Scenaristul a făcut și câteva recomandări de autori de fantasy și SF: Liviu Radu, Doru Stoica (volumul „Între bariere”), sau Michael Haulică. Despre piața de bandă desenată din Cluj, reprezentată în mare parte de Adrian Barbu și de Comics Club Cluj, respectiv de surorile Ileana și Maria Surducan, Marian Coman a declarat că este la curent cu proiectele derulate de ilustratorii clujeni, Clujul fiind alături de Craiova centre importante ale benzii desenate din România. „Piața de bandă desenată în România este în creștere, există cel puțin șapte-opt publicații care apar în mod curent. Publicul începe să facă diverse comparații și nu cred că se va ajunge la o suprasaturare. O concurență sporită nu ar face decât să crească în calitate fiecare produs”, a declarat Marian Stoica.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

După Cluj, volumul „Fluviul șoaptelor” va fi lansat la Sibiu, Târgu Mureș, Sf. Gheorghe, Iași, Suceava, Piatra Neamț, Bacău, Tulcea și Constanța. Cartea a apărut în 2300 de exemplare din care 300 cartonate, numerotate și semnate de autor. Potrivit lui Marian Moldovan, în toamna anului viitor este programată apariția părții a doua a trilogiei.

[stextbox id=”custom”]Născut în Mangalia, scriitor și jurnalist, Marian Coman este laureatul mai multor premii naționale dedicate literaturii F&SF și al unui premiu al Convenției Europene de Science-Fiction. A scris volumele  ”Nopți albe, zile negre”, ”Testamentul de ciocolată”, ”Teoria flegmei. Apel la mitocănie” și ”Fingers and other fantastic stories” iar povestirile sale au fost incluse în numeroase antologii. În prezent este unul dintre scenariștii revistelor profesioniste de bandă desenată ”Harap Alb continuă” și ”Tinerețe fără bătrânețe”. În toamna acestui an i-a apărut romanul ”Haiganu. Fluviul șoaptelor”.[/stextbox]

Distribuie:

Postaţi un comentariu