Colours of Cluj 2014/Clujenii cu spirit de aventură, invitaţi la Treasure Hunt

Publicul din Cluj este invitat şi anul acesta  să redescopere locațiile festivalului Colours of Cluj prin intermediul unui concurs, ce îmbină atenția, ingeniozitatea şi spiritul de echipă.

Indicii, probe și multă voie bună, de toate vor avea parte clujenii la ediția de anul acesta a Treasure Hunt. Concursul va avea loc duminică, 10 august.

Astfel, cei care nu au experimentat încă aventura Treasure Hunt se pot înscrie, între 31 iulie și 7 august, pe adresa de email info@shiftart.ro. La concurs pot participa maxim 15 echipe, alcătuite din câte două persoane. În email, participanții sunt rugaţi să precizeze numele complete ale celor două persoane care vor forma echipa, precum și datele de contact.

Startul se va da pe data de 10 august, la ora 10:00, la Casa TIFF de pe strada  Universității nr. 6. Concursul are mai multe probe, care sunt obligatorii, iar îndeplinirea acestora le va aduce participanţilor indiciul pentru următorul obiectiv de atins şi, totodată, posibilitatea de a continua experiența. Aventura Treasure Hunt se va termina cel tîrziu la ora 15:00

Organizatorii le propun echipelor o primă provocare: alegerea unui nume cât mai haios, care să sugereze tema de anul acesta a festivalului: RE-CREEAZĂ. Echipa cu cel mai sugestiv nume va primi un premiu special, oferit de The Dungeon: o participare gratuită la primul joc real de evadare din Cluj-Napoca. Pe lângă acesta, au mai fost puse la bătaie și alte premii.

A doua ediție a festivalului Colours of Cluj va avea loc între 8 și 10 august 2014, în organizarea Asociației Film și Cultură Urbană, în parteneriat cu Asociaţia SHIFT – Transilvania Art Grup.

Distribuie:

Postaţi un comentariu