Clujul după 30 de ani | Vechi spații industriale, noi centre culturale. De la Fabrica de Pensule, la Centrul de Interes, artiștii rescriu destinul fostelor fabrici

Expozitie I Am, You Are, He Is. Contemporary Artists Interpret the Bauhaus Lamp - Spatiu Intact

Pe ruinele „mormanelor de fiare vechi“ au crescut centre culturale, platforme de afaceri private, sedii de multinaționale, cartiere rezidențiale, parcuri tehnologice și diverse sedii pentru industriile creative. Pe scurt, după mai mult de un secol de dezvoltare industrială, Clujul se antrenează azi în depășirea paradigmei producției materiale înspre cea a bunurilor imateriale sau a nișelor productive aducătoare de rate mai mari de valoare adăugată.

Prelungirea vieții și revalorificarea unor spații industriale nefolosite, precum și transformarea lor într-un pol urban de dezvoltare culturală este o metodă de adaptabilitate la timpurile actuale în întreaga lume, iar Cluj-Napoca a intrat în 2009, cu Fabrica de Pensule și mai târziu, în 2017, cu Centrul de Interes pe lista orașelor care au adoptat această metodă de revitalizare. A nu se înțelege de aici că administrația locală a venit cu soluții pentru sectorul cultural. Nu. Soluția a fost găsită de artiști din nevoia de supraviețuire.

În 2016, printr-o inițiativă public-privată, demarată de Teatrul Național „Radu Stanca”, Sibiul a apelat la aceeași metodă în cazul Fabricii de Cultură, o zonă din Baza de Producție a Construcții SA (fost IACM, ICMJ Sibiu), rezultată din optimizarea spațiilor alocate atelierelor de prefabricate mari, preparare betoane, prefabricate mici, confecții, oțel-beton, reparații auto-utilaje, reabilitare clădiri. Prin relocarea acestor ateliere în alte zone ale Bazei, au rezultat spațiile și terenurile unde a apărut Fabrica de Cultură.

Mai aproape de Cluj, vechea berărie din Turda, localizată la intrarea în oraș dinspre Alba Iulia spre Târgu Mureș, a devenit Fabrica de Timp Liber, cu sprijinul familiei Rațiu, care a realizat valoarea și potențialul ansamblului clasat monument istoric și care și-a propus să o reabiliteze și să o refuncționalizeze astfel încât să poată fi redată comunității.

Destin rescris pentru Fabrica de Pensule

În 2009, Fabrica de Pensule din Cluj a răspuns unor agende personale destul de simple, își amintește astăzi curatorul Daria Dumitrescu, prima care și-a stabilit galeria de artă în Fabrica de Pensule în urmă cu zece ani. Erau atunci o mână de artiști fără ateliere, galerii fără spații de expunere, asociații fără loc de activitate care căutau să se așeze. Nu neapărat împreună, ci laolaltă, spune Daria Dumitrescu, explicând că ea și colegii ei artiști nu erau mânați de planuri comune, ci de nevoi similare.

Reconversia de care vorbim astăzi a avut loc fără ca ei să își fi propus asta în mod programatic. S-a întâmplat pentru că s-au adunat la un loc, iar asta a condus, firește, spre comunicare la unison și acțiuni administrative comune.

„Ce n-a reușit să facă, în schimb, reconversia din noi: nu ne-a transformat în corp comun, n-a reușit să omogenizeze (și bine c-a fost așa!); prin urmare, nici activitățile Fabricii de Pensule n-au devenit rezultatul unei gândiri colective sau al unei inteligențe unice – fiecare dintre noi a rămas stăpânul propriului traseu creativ. Dacă aceste spații sunt relevante pentru oraș e pentru că fiecare dintre noi am fost acolo și ne-am făcut treaba independent și bine. Am văzut potențial în Fabrica de Pensule și, mai nou, în Centrul de Interes? Da, am văzut exact potențialul pe care îl căutam – un loc încăpător, o chirie mică, posibilitatea colaborării cu ceilalți (în sens administrativ) și a separării de ceilalți (SABOT rămâne pretutindeni același, indiferent de anturaj)”, a explicat Daria Dumitrescu pentru Transilvania Reporter.

Foto: Vlad Cupșa

Când în 2009 fabrica a început să coaguleze artiști și ONG-uri a fost o revelație pentru toți. Cu atât mai mult cu cât a ieșit neașteptat de bine. Lotul de „staruri”, artişti care erau în acei ani pe cale de consacrare în Vest (Adrian Ghenie, Șerban Savu, Ciprian Mureșan, Victor Man, Mircea Cantor, Marius Bercea, Mircea Suciu, Cristian Rusu), care au tras-o după ei, au ajutat-o să funcționeze şi să se afirme.

Loc nou, probleme noi

În 2016, ceea ce devenise unul dintre cele mai semnificative spații independente de producție și de difuzare a artelor vizuale și performative din România, Fabrica de Pensule, a trecut printr-o scindare din care au rezultat mai multe entități juridice. Scindarea ar fi avut la bază lipsa transparenței în comunicare. Vechea structură a fost resetată, dar artiștii erau de acord să coexiste. Aparent asta s-a întâmplat până când, un an mai târziu, Federația Artiștilor și Galeriștilor din Fabrica de Pensule și Asociația Artiștilor din Fabrica de Pensule, care s-au desprins de Fabrica de Pensule la sfârșitul lui 2016, s-au mutat într-un spațiu nou, o clădire industrială de pe strada Fabrica de Chibrituri. Astfel, au fost puse bazele Centrului de Interes în ceea ce era odată colosul industrial Tehnofrig.

„Loc nou, probleme noi. Chirie ca la începuturile Fabricii de Pensule, zonă mai bună. Programul SABOT continuă într-o nouă locație. Nu văd continuitate dincolo de propria întreprindere culturală însă cred că felul în care suntem percepuți – chiar și de către municipalitate – ar trebui să se schimbe. Dacă o galerie sau două, dacă 10 artiști decid să părăsească locul, Centrul de Interes rămâne cu președinte, dar fără conținut. Devine irelevant. Centrul nu e producător cultural, cum nu a fost nici Fabrica de Pensule. E o instituție-umbrelă, fondată pentru înlesnirea unor proceduri administrative și cam atât. Dacă municipalitatea va continua să sprijine aparatul administrativ în loc să ajute nemijlocit artizanii producției culturale, atunci și acest din urmă chibuț artistic va avea soarta celui dintâi”, precizează Daria Dumitrescu.

Chiriile în creștere la Fabrica de Pensule și dorința proprietarului Mircea Filip, manager general al S.C Perom SA, de a reconfigura spațiile fabricii, precum și lipsa de comunicare între „rezidenții” ei, au fost motive suficient de solide pentru ca o parte dintre artiștii de acolo să caute noi alternative. O conjunctură de piață – nefericită pentru artiști, fericită pentru IT-ști, a numit-o Daria Dumitrescu.

„Zeci de mii de euro au fost investiți în spațiile galeriilor din fabrică și ar fi trebuit să o luăm de la capăt după renovare. Astfel, am început să ne orientăm pe piață. Am găsit niște spații în magazinul Central, care ar fi putut fi transformate în galerii, însă până să definitivăm contractele cu sponsorii, acele spații nu mai erau disponibile. Am căutat în paralel și spații pentru artiști și pentru atelierele lor și am găsit până la urmă spațiul din fostul Tehnofrig la un preț convenabil. Suntem conștienți însă că nimic nu este permanent și suntem pregătiți oricând pentru o eventuală relocare. Până la urmă și Fabrica de Pensule a fost o soluție temporară. Așa se scrie istoria unui spațiu. Dacă nu ești proprietar, nu poți să ai o garanție”, precizează artistul Florin Ștefan, managerul Centrului de Interes și directorul galeriei Spațiu Intact.

Vernisaj – curtea Centrului de Interes

Astfel, la Centrul de Interes au fost puse bazele unui nou hub cultural, prin încrederea pe care Isidor Stăncioiu, proprietarul fabricii Tehnofrig, a avut-o în ideile artiștilor de a reconverti o parte a clădirii într-un centru de artă contemporană. Isidor Stăncioiu a fost unul dintre proprietarii care a conștientizat că artiștii pot crește valoarea unui loc, la fel cum a conștientizat și proprietarul Fabricii de Pensule, Mircea Filip.

Fiecare artist a contribuit la amenajarea propriului spațiu și a adus bani de acasă pentru a-și structura galeria sau atelierul. Au fost luate niște decizii de a respecta o anumită unitate în privința amenajărilor, în comparație cu Fabrica de Pensule unde era mult mai fragmentat totul. Au fost  create astfel spații de ateliere, de rezidență, de proiecte.

Spațiul total al Centrului de Interes în acest moment este de 3.300 de mp. De la inaugurare (iunie 2017) până la sfârșitul anului 2018, au fost ocupați 3.000 de mp, iar in aprilie 2019 a fost lărgit spațiul expozițional de la etajul 4 cu 300 de mp, și așa a apărut și un nou spațiu numit Atrium, unde din aprilie 2019 până în prezent au avut loc expoziții, concerte, performance-uri etc. Centrul de Interes e dispus pe patru etaje, la etajele unu și trei se află ateliere de artiști, spații de proiecte, spații de rezidență, la etajul patru se află un artist studio + cinci galerii/spații de artă + spațiul comun Atrium, iar la etajul cinci mai sunt două artists studio.

11.000 de vizitatori în doi ani

De altfel, din iunie 2019, prin coridorul dintre galeriile SABOT și BARIL de la etajul 4 s-a creat acces către hub-ul creativ dezvoltat la etajele patru și cinci în aripa stângă a clădirii. E vorba de câteva spații de creație, precum Wanderer, COSTRUT & Chic Utility, Prototip Studio și LUT Studio. În prezent sunt 22 de ateliere deținute de artiști vizuali (Zsolt Berszan, Alex Mirutziu, Dan Maciuca, Mihai Platica, Ioana Iacob, Radu Comsa, Andrei Ciurdarescu, Vlad Olariu, Istvan Betuker, Florin Stefan, Szilard Gaspar etc.), designeri (Smaranda Almasan, pouf.ro, Radu Abraham, Istvan Cimpan etc.).

Din iunie 2017 până în noiembrie 2019, Centrul de interes a avut 10.980 de vizite. În 2017 (din iunie de la inaugurare pana în decembrie) au fost 3.300 de vizite, în 2018 (din martie până în decembrie) au fost 3.200 de vizite, iar în 2019 (din aprilie până în noiembrie) au fost 4.480 de vizite. Cel mai mare număr de vizitatori a fost înregistrat în sezonul expozițional de toamnă 2019 (octombrie – noiembrie) – 1.660 de vizite, când programul a inclus vernisaje, ateliere deschise, proiecte realizate de artiștii rezidenți, program de arte performative, spectacole de teatru și concerte – Classic Unlimited.

Am riscat foarte mult și am mers cu toți banii noștri în acest proiect. Din fericire avem un sponsor important care ne susține. În rest, încercăm să depunem aplicații și la Primărie pentru diferite proiecte și am primit finanțări și din partea lor pentru proiectele pe care le-au considerat relevante pentru oraș. Stimulăm foarte mult artiștii să își deschidă ușile atelierelor către public. La o inaugurare de eveniment atingem și 1000 de vizitatori, ceea înseamnă foarte mult pentru un artist. Are ocazia să îți difuzeze mesajul artistic în fața a sute de persoane din diferite background-uri. Strategia o adaptăm în fiecare zi, nu urmăm un model anume. Am trecut prin experiența Fabricii de Pensule și am văzut ce a mers și ce nu a mers”, precizează Florin Ștefan.

Foto: Dan Bodea

În ceea ce privește dezvoltarea zonei din perspectivă comercială, prin amenajarea unor restaurante sau cafenele care să creeze o atmosferă vibrantă, deocamdată unele voci spun că Piața Gării, cu bune, cu rele, este aproape și oferă necesarul pe partea comercială. O soluție ar fi și ca primăria să găsească mecanisme de a se implica în reconversia acestor spații. Un exemplu este și fosta cazarmă de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 care urmează să fie renovată și dată în folosința Centrului Cultural Clujean.

„Festivalul internațional de Film Trnasilvania -TIFF a creat o platformă și a obligat autoritățile să conștientizeze importanța culturii și a entertainment-ului. Noi suntem o cărămidă în baza creată de TIFF. Încercăm să fim un punct de referință atât pentru tinerii artiști emergenți, cât și pentru artiștii cu portofolii deja formate, dar mai ales pentru publicul care ne trece pragul”, spune Florin Ștefan.

În ceea ce o privește, Daria Dumitrescu este de părere că în afara proprietății private nu există soluții permanente.

„Ipostaza de chiriaș dependent de sprijinul statului nu e fericită pe termen lung. M-aș bucura însă să văd că apar soluții miraculoase  din partea autorităților… Dar cine știe cum se construiește un centru de artă sau o galerie? Consiliul Local, Primăria, Ordinul Arhitecților, Casa de Cultură… ? Cine identifică nevoile sectorului cultural și cine face selecția beneficiarilor? Pe câți dintre noi a salvat construcția Centrului Regional de Excelență pentru Industrii Creative? Care Industrii Creative? Dintr-o țară în care divertismentul e mai important decât cultura, soluția cea mai ușor de imaginat rămâne, în continuare, plecatul”, a precizat Daria Dumitrescu pentru Transilvania Reporter.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Fabrica de software

În 2009 a fost convenabil ca spațiile Fabricii de Pensule să fie ocupate de artiști, în condițiile în care nu existau bani de investiții. Dar planul de investiție imobiliară a existat tot timpul. În martie 2017, Mircea Filip, Manager General al S.C. Perom SA, proprietarul Fabricii de Pensule, declara că în toți acești ani, de când a cumpărat fabrica de pe bursă a fost decizia lui și a asociaților săi să păstreze o chirie mică, menținând firma pe un profit minim. Spera atunci, în 2017, ca prin reamenajare să crească un pic profitul.

În timp ce Federația Galeriilor și Artiștilor din Fabrica de Pensule (FGAFP) funcționează de doi ani în Centrul de Interes, colectivul rămas în Fabrica de Pensule din 2016 și-a căutat un nou sediu și noi spații de exprimare artistică. Planul proprietarului pentru etajele clădirii Fabricii de Pensule situată pe Strada Henri Barbusse, nr. 59-61, a fost să găzduiască un al treilea tip de producție după cel axat pe realizarea de pensule, urmat la câțiva ani de producția artistică, respectiv producția IT. Inițial proprietarul le spusese coordonatorilor proiectului Fabrica de Pensule să îi lase timp să își amortizeze investiția cu etajele, urmând să caute împreună posibilități de colaborare pentru parterul clădirii.

„Fabrica de Pensule este suma tuturor oamenilor care au fost acolo, respectiv a celor 60 care au format acel colectiv la un moment dat. Părerile sunt întotdeauna împărțite în ceea ce privește atribuirea meritelor. Nu toată lumea a avut perspectiva asupra identității colective, a locului creat de o colectivitate. Evident că anumiți oameni au avut o contribuție majoră, cum este Adrian Ghenie care a susținut financiar acest loc prin acte de generozitate majore, dar Fabrica este suma proiecțiilor fiecăruia dintre noi, a împlinirilor și neîmplinirilor noastre. Acest proiect a rezistat timp de zece ani pentru că fiecare a crezut în ceva și a dat tot ce a avut mai bun pentru a face lucrurile să meargă. Fără această energie comună nu ar fi existat nimic. Energia aceasta însă s-a disipat”, explica managerul cultural Miki Braniște în luna octombrie a acestui an.

Vechi spații industriale, noi centre culturale

De la vechile depozite de condimente din Singapore și până la depozitele abandonate acoperite cu graffiti din Paris, renovările industriale dau o nouă viață orașelor din întreaga lume. Învechite și fără a mai fi capabile să își servească scopul inițial, aceste spații vaste au devenit vacante și pline de potențial pentru sectorul cultural și nu numai, în urma  Zeci de spații industriale din Europa s-au transformat în ultimii ani în galerii de artă sau în huburi culturale, în biblioteci, librării, sau în spații de coworking. Spațiile industriale primesc astfel șansa la o nouă viață, adaptată secolului XXI.

Manufaktura din Łódź, Polonia

De ce Manufaktura din Łódź, Polonia, este considerată un exemplu de reconversie și ce alte abordări sunt considerate cele mai de succes în practica globală de transformare a spațiilor industriale?

Łódź este uneori numit „orașul roșu”, deoarece fabricile vechi prezintă o parte majoră a moștenirii sale istorice. O fabrică, care aparținea lui Israel Poznański, era considerată una dintre cele mai mari întreprinderi textile din Europa. Când a fost închisă în 1992, întregul bloc, practic, a murit odată cu aceasta. Iar când un investitor a venit cu ideea de a revitaliza acel spațiu cu o suprafață de nouă hectare (90.000 m2), multor oameni le era greu să creadă că acest loc ar putea fi reînviat. Cu toate acestea, Manufaktura, centrul comercial și cultural și de divertisment care a fost deschis acolo în 2006, nu numai că a devenit locul de agrement al cetățenilor, dar a reușit să concureze și cu principala stradă turistică din oraș.

Manufaktura

Câteva clădiri fără valoare istorică au fost demolate în timpul renovării, complexul câștigând astfel mai mult spațiu acaparat de noul mall. Alte 13 clădiri au fost restaurate, astfel încât întregul complex, cu excepția centrului comercial, este considerat moștenire și este controlat de departamentul local de restaurare.

Primele ateliere ale lui Poznański a fost reorganizate în restaurante și într-un magazin pentru produse electronice. Cafenelele au fost, de asemenea, amplasate în fostele ateliere. Discotecile sunt ținute acum în sala în care era cândva centrala electrică, clădirea mai găzduiește săli de bowling și biliard și o școală de limbi străine. În clădirile mari există un cinematograf, un teatru și muzee de istorie și de artă avangardistă. Sala în care funcționa țesătoria este cea mai mare din complex și a fost renovată într-un hotel.

La Sucrière din Lyon

La Sucrière din Lyon este un spațiu imens dedicat artei și muzicii. După cum sugerează și numele, clădirea a fost anterior depozit pentru zahăr. Acum este locul principal al Bienalei Lyonului și are 9.000 mp de spații pe trei etaje. Barul și clubul de pe acoperiș, Le Sucre, este probabil cea mai recomandată atracție pentru vizitatorii ocazionali.

Situl industrial Spinnerei

Ca în orice oraș sau cartier a cărui scenă de artă a înflorit, orașul est-german Leipzig și rezidenții săi creativi au dat o viață nouă fostelor clădiri industriale. Cel mai cunoscut dintre acestea este Spinnerei, un complex de fabrici de cărămidă roșie care funcționa ca cea mai mare fabrică de filare a bumbacului din Europa. Producția a scăzut în 1992 și de atunci spațiile au fost pe rând ocupate de artiști, designeri, arhitecți, muzicieni și alți oameni creativi. În ultimul deceniu, Spinnerei a câștigat o proeminență mai largă odată cu deschiderea spațiilor expoziționale a galeriilor internaționale. Astfel, o vastă sală de producție de 20.000 mp găzduiește expoziții, evenimente și o bibliotecă de artă, în timp ce galeriile individuale își desfășoară propriile programe. În alte părți din Leipzig se află Kunstkraftwerk, o fostă centrală electrică care a fost transformată într-un alt spațiu de artă, marcând cel mai recent proiect cultural important pentru oraș.

Spinnerei

Ler Devagar, Lisabona

Ler Devagar ocupă o veche fabrică de țesături și funcționează ca depozit de cărți unde cărțile sunt stivuite aproape până în vârful tavanului înalt, în timp ce pasarele și scări metalice industriale te duc până la primul etaj și în jurul magazinului. Ler Devagar face parte din complexul LX Factory din cartierul Alcântara, acum o „insulă” de spații de artă, modă și design. Farmecul LX Factory se află dincolo de magazinele sau restaurantele sale. Renașterea unui complex super-industrial, cândva abandonat, care datează din 1846, spune povestea orașului și a oamenilor săi. Zidurile sale încărcate de graffiti, aspectul său decadent, industrial și faptul că a perseverat într-un mediu atât de nefavorabil, fiind astăzi unul dintre centrele creative ale țării și ale Europei, este un testament al voinței comunității.

LocHal

Descrisă drept „noua cameră de zi” a orașului olandez Tilburg, LocHal este o sală de locomotive convertită care găzduiește acum o nouă bibliotecă pentru orașul olandez. Clădirea, care datează din 1932, conține biblioteek midden-brabant (biblioteca publică), kunstloc brabant (un centru regional de expertiză pentru cultură și artă), brabant C (un fond regional de investiții pentru cultură și industria creativă) și seats2meet (o serie de spații de coworking).

Clădirea este traversată de o stradă interioară, flancată de coloane industriale pe care sunt încă vizibile straturi vechi de vopsea. La baza coloanelor au fost montate mese din lemn și dispozitive de iluminat, locul fiind ideal pentru lectură și studiu. Strada mai este flancată de o bibliotecă, în timp ce unitățile de afișare mobile joase prezintă cărțile ca într-o librărie. Peretele bibliotecii din partea zonei office are vitrine transparente pentru lucrări de artă și cărți.

Tate Modern Londra

Tate Modern din Londra este o galerie internațională aflată într-o veche centrală electrică – o relicvă recuperată a trecutului industrial al Marii Britanii. Nu este doar un forum pentru arta modernă, ci este un simbol al modului în care s-au schimbat galeriile de artă și Marea Britanie în sine. Galeriile colonizează spații industriale vechi din toată Marea Britanie. Tate Liverpool se află într-un depozit în zona docurilor, unde cândva erau depozitate importurile și exporturile din întregul Imperiu Britanic. Galeria de artă baltică din Gateshead se află într-o veche fabrică de făină. Galeria Calder din Wakefield este situată într-o veche fabrică de bumbac, în inima istorică a revoluției industriale.

Această abordare creativă a regenerării urbane a fost copiată pe tot continentul. În aproape toate țările europene, fostele spații industriale devin hub-uri culturale. Fie că vorbim de galeria de artă contemporană Weils, într-o fabrică veche de bere din Bruxelles sau de un muzeu de artă modernă într-o veche stație de tren, Hamburger Bahnhof, la Berlin. Când au murit vechile industrii grele, vechile clădiri industriale din Europa erau destinate distrugerii. În schimb, au renăscut, fiind noile locuri de joacă ale artei moderne.

Citiți și:

Clujul după 30 de ani | Epopeea industrializării Clujului. De la revoluția industrială la revoluția gulerelor albe

Nu există Comentarii

Postaţi un comentariu