„Apolodor” revine pe scena Teatrului Național din Cluj în luna aprilie

Foto: Nicu Cherciu

Teatrul Național din Cluj a anunțat următoarele două reprezentații ale spectacolului-concert „Apolodor” după un prim spectacol care a avut loc la începutul lunii martie. Astfel, spectatorii care nu l-au văzut pe celebrul pinguin „reinventat” de Ada Milea si de actorii Teatrului Național, vor avea ocazia să îl vadă în data de 8 aprilie, de la orele 10.30, respectiv 12.30.

„Apolodor”, după Gellu Naum, îi are în distribuție pe Ada Milea, Dragoş Pop, Anca Hanu, Ramona Dumitrean, Adriana Băilescu, Cristian Rigman, Sânziana Tarţa și Adrian Cucu.

Foto: Nicu Cherciu

Foto: Nicu Cherciu

Despre personajul pe care îl interpretează, actorul Dragoș Pop a precizat: „Am construit personajul povestind cu Ada și trasând anumite linii care să-l diferențieze pe Apolodor de pinguinul drăgălaș și cuminte din imaginația copiilor. Am vrut să îl fac genial, naiv, cu chef de povestit, cunoscător de lucruri, cu aplecare spre lumea științei, a fizicii și geografiei”, a declarat Dragoș Pop, cunoscut publicului în special din reușitele spectacole de stand-up comedy.

Implicându-se în acest spectacol, actorul s-a bucurat să redescopere în colegii săi persoane cu idei creative și cu multă imaginație, foarte fresh, inclusiv în zona muzicală. „A fost un proces de creație minunat, uneori ne veneau câte 20 de idei într-o repetiție și dintre ele trebuia să le selectăm pe cele mai reușite. Îi mulțumesc Adei pentru că mi-a dat libertatea să mă joc și să dezvoltăm împreună personajul. În crearea lui m-am folosit și de tehnica gândurilor care se întretaie (crossing thoughts) cunoscută în comedie și care se continuă cu narațiunea propriu-zisă, cu fir. Nu m-am raportat cu nimic diferit la acest personaj față de cum îl percepeam înainte. În continuare sunt înnebunit după Gellu Naum și după suprarealismul românesc”, a precizat Dragoș Pop pentru Transilvania Reporter.

Foto: Nicu Cherciu

Foto: Nicu Cherciu

Rolul pinguinului Apolodor și modul în care a fost construit acest personaj i-au permis actorului să apeleze și la numerele sale de stand-up comedy și, ca urmare, spectatorii sunt în permanență antrenați în dialog cu pinguinul tenor, sau cu celelalte personaje. „Întrebările pe care le adresez sălii și care într-un fel mi-au permis să apelez și la numerele mele de stand-up comedy, sunt de fapt întrebări pe care Ada le primise de la copii după prima variantă a spectacolului Apolodor, susținut alături de Dorina Chiriac şi Radu Bânzaru. Ceea se vrea să spună, de fapt, acest spectacol-concert este: Let’s have some fun!”, a declarat Dragoș Pop.

Foto: Nicu Cherciu

Foto: Nicu Cherciu

Pentru cei care nu au văzut încă „Apolodor”, în acest spectacol-concert o contribuție deosebită o are și Paul Mureșan, creator de desene animate și responsabil de forma vizuală pe care o ia călătoria lui Apolodor spre Labrador. „Am avut uriașul noroc să lucrez cu Ada Milea care împreună cu reprezentații TNC m-au întrebat dacă vreau să fac afișul spectacolului și uite așa, din desen în desen, dar mai ales datorită ideilor Adei, lui Mihai Chirilă și Filip Odangiu s-a ajuns la forma vizuală actuală a călătoriei lui Apolodor. Ei au venit și cu ideea de teatru de umbre. Eu desenam povestea pe care ei o spuneau și încercam să nu stric magia lui Gellu Naum”, precizează Paul Mureșan despre procesul creativ care a stat la baza reprezentării vizuale. „Toate personajele sunt desenate pe duplex, mucava și forex și decupate de cei pe care i-ați văzut pe scenă și întărite (cu scheleți de lemn) de Filip Odangiu. Materialul trebuia să fie ușor dar relativ rezistent. Printre cei mai iscusiți mânuitori de cutter sunt Ada, Sânziana Tarța și Mihai Chirilă. Nu m-am gândit foarte mult când desenam ci mă lăsam purtat de poveste și marii judecători erau Umbra și Lumina. Desenul deși poate că arată bine pe mucava, după decupare și în spatele pânzei era cu totul altă poveste… mai ales la cămila Suzi care în umbră părea ren, iapă, măgar, hipopotam, dinozaur…. orice altceva însă cămila întârzia să apară”, explică artistul.

Întrebat despre starea de emoție pe care a avut-o la premiera spectacolului, Paul Mureșan a declarat pentru Transilvania Reporter că „era cu inima-n dinți și o rodea ca un porc de guineea”. „Nu pot să explic ce emoții aveam deși eram în public. Trăiam fiecare secundă deodată cu cei de pe scenă și am început să mă relaxez când am văzut reacția publicului la umbre. Noi le văzuserăm de 1.000 de ori și cel puțin eu nu le mai simțeam fiindcă eram atent doar la tehnica de proiectare, să iasă brici. Abia când sala râdea, m-am prins de glumele pe care le spuneau desenele. Dacă au existat momente ratate din punct de vedere tehnic… urmează sa vă lămuriți la următoarea reprezentație daca vedeți ceva nou sub soare… sau mai bine zis, în umbră”, a mai precizat artistul aflat la prima sa colaborare cu echipa unui spectacol de teatru, după ce mai crease în concertele Adei Milea punga de hârtie pe care o folosea Ada Milea, Anca Hanu, Cristi Rigman și Bobo Burlăceanu în reprezentațiile lor. „În rest fac desene animate”, afirmă Paul.

Foto: Nicu Cherciu

Foto: Nicu Cherciu

Foto: Nicu Cherciu

Foto: Nicu Cherciu

„Am urmărit cu plăcere spectacolul prezentat pe scena Teatrului Național din Cluj din două motive. În primul rând pentru că era vorba despre o carte celebră a lui Gellu Naum, poet despre care personal am scris un studiu de sinteză și în al doilea rând pentru că era vorba de un spectacol construit de Ada Milea. „Apolodor” îmi place pentru prospețimea poeziei lui, pentru că este o poezie a călătoriei, a emoției descoperirii unor noi lumi, tratată într-un registru fantezist și ludic. Este o carte surprinzătoare, care face excepție în opera poetului suprarealist Gellu Naum, ale cărui texte, uneori, sunt greu de lecturat. Tocmai datorită muzicalității versurilor, poezia Apolodor se preta la o montare scenică muzicală. Am apreciat în spectacol și textele de însoțire pe care Dragoș Pop le-a interpretat atât de bine și pe care spectatorii le-au receptat cu multă sensibilitate. Spectacolul, pe alocuri, putea avea un ritm mai alert, dar în ansamblul lui a fost foarte reușit”, a precizat pentru Transilvania Reporter criticul literar Ion Pop, autor al volumului „Gellu Naum. Poezia contra literaturii”.

Distribuie:

Postaţi un comentariu