Medicament folosit în formele ușoare de Covid-19, adus de Terapia Cluj și în România. Cât costă și cum se administrează

Terapia Cluj introduce pe piața românească un medicament folosit pentru tratarea gripelor severe, dar și a formelor ușoare de Covid-19 în China, India și Rusia iar în curând în Japonia. Este vorba de Favipiravir, un produs aflat în stadiu de testări clinicedar cu reezultate bune până în prezent, în țările în care a fost folosit. În principiu, el reduce durata spitalizării pacienților și elimină mai repde virusul din organism. Este socotit ca al doilea medicament folosit în tratarea noului coronavirus după remdesivir și a fost foate bine primit de mediul spitalicesc.

Terapia Cluj aduce în România o cantitate de 770 de doze de Favipiravir care ar putea trata peste 10 mii de pacienți. Medicamentul pătrunde greu pe piața din Europa, datorită unor formalități speciale, dar Terapia Cluj a avut avantajul că produsul se fabrică într-o sucursală a companiei din Japonia.

„Ne-am asumat această misiune, să aducem medicamentul la prețul de producție, va costa circa trei lei pe tabletă. Practic, o cură de tratament va ajunge la 80-100 de lei, mai ieftin decât vaccinul antigripal care costa 150 de lei. Noi nu câștigăm nimic, practic este un gest de donație pentru populația din România. Ne-am grăbit să facem acest lucru acum, pentru că producerea lui la noi în fabrică va fi posibilă numai din ianuarie-februarie”, a declarat, pentru Transilvania Reporter, Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj.

Compania a anunțat că, începând cu 15 octombrie 2020, prima cantitate de 220 000 de tablete de favipiravir (FluGuard), dintre care 20.000 reprezintă o donație pentru spitalele COVID-19, intră în depozitele Unifarm SA.

Cantitatea totală care va fi asigurată în următoarele 6 luni pentru tratamentul pacienților cu forme ușoare și moderate de COVID-19 este de 770.000 de tablete, reprezentând necesarul pentru circa 10.000 de pacienți, conform recomandărilor protocolului terapeutic din 10 august 2020 al Ministerului Sănătăţii. Totodată, compania analizează și posibilitatea transferului tehnologic al fabricării medicamentului în unitatea din Cluj -Napoca, în  încercarea deafacilitaastfel accesulla tratament aunui număr mare de pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2din țară.

Favipiravir este un medicament antiviral, inhibitor al ARN – polimerazei, dezvoltat și utilizat în Japonia din 2014 și în China din 2016, pentru tratamentul gripei severe sau a gripei cauzate de tulpini noi de virus gripal. Favipiravir este utilizat inclusiv pentru tratamentul de urgență sau compasional al infecțiilor cu virusul influenza, virusul Ebola, virusul Lassa, virusul rabic, norovirusul și virusul febrei severe cu sindrom trombocitopenic.

Dovezile clinice recente în COVID-19 au arătat că favipiravir ameliorează modificările radiologice pulmonare cu eliminarea mai rapidă a virusului, în 4 zile față de 11 zile, fiind superior lopinavir-ritonavir și mai bine tolerat. Mai mult decât atât,favipiravir reduce durata bolii până la vindecare, de la 14,7 la 11,9 zile, numărul pacienților cu forme ușoare sau moderate care au primit favipiravir și s-au vindecat fiind cu 28% mai mare în comparație cu tratamentul standard.

Medicamentul a fost folosit cu succes în tratarea gripei sezoniere severe. Se prezintă sub formă de tablete, iar acest lucru oferă un avantaj, ușurează administrarea lui în ambulator sau acasă, dacă pacientul nu este internat.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Tocea Carmen says:

    Acest medicament e minunat, dar vorba lui Caragiale,, lipsește cu desavarsire”. Nu exista în farmacii! Sunt medic, asa ca, știu ce spun!

Postaţi un comentariu