Jurnal din timpul epidemiei (46). Orașul se trezește la viață

Astăzi orașul arăta aproape ca înainte. Parcările pline de mașini, oameni pe străzi, magazinele pline de clienți, unii așteptând la ușă. Și nu la magazinele alimentare. S-au deschis și foarte multe magazine de pantofi și de textile, papetării, toate gheretele de pe Canalul Morii din Piața Mihai Viteazu, inclusiv magazine second hand.

S-au deschis și cele de feronerie, dar și agențiile de turism.

Piața agro-alimentară era plină de legume și fructe. Stive de roșii de toate soiurile, căpșuni și chiar lubeniță. Dar plină și de cumpărători. Unele prețuri au crescut (conopida 15 lei kilogramul, salata verde 5 lei) însă e vizibilă o abundență de produse. Prețurile au crescut și la „aprozarele” de cartier. Azi am văzut într-un chioșc de legume și fructe, banane cu 9,90 lei kilogramul. Banane banale, care la supermarket sunt 4,60 lei. E de observat că acele mici magazinele tip ABC de la parterul blocurilor au avut în perioada aceasta de carantină mai mulți clienți, conform mărturiei proprietarilor lor. Vârstnicii au preferat să-și facă aprovizionarea cât mai aproape de casă, mai ales când aveau doar două ore la dispoziție. Așadar, magazinul din colț s-a trezit cu o clientelă sigură și a crescut prețurile.

Nu este singurul fenomen „la firul ierbii” generat de criza sanitară. De la prețul cartofilor la prețul dezinfectanților sau al măștilor, comercianții s-au întrecut în speculă. Numai că odată relaxat regimul de circulație, probabil aceștia își vor pierde clienții. Citeam undeva că așa s-a întâmplat și în alte crize sau în timpul războiului. Dacă măcelarul din colț a crescut prețul exagerat, vecinii lui l-au ținut minte și apoi l-au ocolit. Iar dimpotrivă, aceia care s-au dovedit umani, generoși și grijulii cu clienții, au avut beneficii mai mari după ce a trecut criza.

E valabil pentru toți agenții economici: aveți grijă cum vă purtați cu angajații și cu clienții în perioada de „război” ca să vă fie bine și în vreme de „pace”.

Distribuie:

Postaţi un comentariu