Întâlnirea moților cu CoVID-ul. Cum a ajuns Ciuruleasa focar de epidemie

Foto: Horia Mihai Gligor

Până ieri, mai nimeni nu știa că pe harta planetei există și Ciuruleasa. Când s-a anunțat că de acolo au coborât cu zecile la spitalele din orașe, iar testele au arătat că 11 dintre ei chiar sunt bolnavi de Covid-19, lumea s-a întors cu fața la hartă și-a căutat locul lovit de soartă. Ciudat ca o epidemie, fie ea și planetară, să lovească în creierii munților, într-un sat izolat, cu case îndepărtate una de alta, fără restaurante, cinematografe, piețe aglomerate, fără aeroport și nici măcar cu gară. Așadar, ce s-a întâmplat?

„Noi am fost cuminți, oamenii au ascultat, nu s-au adunat, n-am știut de așa ceva până acum! N-am avut niciun izolat, n-a venit nimeni la noi în sat din zona roșie. Noi n-am avut așa ceva aici! Avem un băiat care s-a întors din Italia, dar a rămas la Aiud în carantină, nici n-a ajuns în sat”, spune primarul Radu Tuhuț, luat pe sus de problemă, de presă, de val. De trei zile dă interviuri, apare la TV, pune ordine în Ciuruleasa și pe ecran. Medicul din sat e ceva mai supărat. „Nu ne iau oamenii în serios, eu le spun, dar ei tot cred că este glumă: oameni buni, stați în casă, aveți grijă că din asta se moare! M-ați înțeles?”

Nu știm exact cât de bine l-au înțeles moții, da’ ei izolați s-au simțit de când se știu. Au coborât duminica la biserică, au trecut, hai să zicem, oleacă pe la cârciumă și apoi iar, sus, la casa ta.

Dar cine ești tu, Ciuruleasa?

Satul e mic are doar 500 de locuitori, în jurul lui alte sate și mai mici cu 24, 25 sau 26 de locuitori. În total, peste comuna care se întinde pe piscuri și se scurge ușor în vale, sunt vreo mie de suflete. Dacă ai fi ajuns acolo la vreme caldă, de vară, ai fi simțit răcoarea muntelui și liniștea primordială. Sat de moți grijulii, fiecare curte arată ca o schemă de supraviețuire. Cu lemne, fân, hambar și grajdul plin de animale.

Cu mici grădini de legume, flori și câte o livadă. Oameni gospodari, mai că ar putea rezista la oricâtă izolare. Izolarea pare a fi specialitatea lor. Reportajele tihnite despre traseele de munte prezintă Ciuruleasa ca pe un loc idilic, destul de ferit de atingerea civilizației.

Și atunci, ce s-a putut întâmpla?

Cineva a venit din afară. Desigur, glumind, primii au venit caii. Rasa Greul Polonez pentru pădure a sosit la ei în sat cu mulți ani în urmă. De atunci, moții îl cresc, îl folosesc la pădure și la parade.

În târgul de la Câmpeni, dacă vrei să vezi un exemplar de soi, atunci cauți calul de Ciuruleasa. Desigur, mai sunt și alți cai. Dar cum au fost Laser 1 și Laser 2, caii lui Daniel Bexa, mai rar o să vedeți. De altfel, el nu se lasă intimidat de noua faimă a locului și, fără mănuși sau vreo mască, își plimbă caii pe Youtube în timp ce restul lumii stă în casă. Nu s-ar face ca brandul său să pălească în competiție cu un ălamicdenicinusevede. Între un cal frumos și un covid, voi ce ați vrea să țineți minte?

Un război am mai văzut noi

Satul nu e de ieri, de azi, a trecut prin multe. Ultimul război pe care l-a dus a fost destul de ciudat. Atunci, cu popa s-au luptat. Nu l-au vrut. Era un popă cam ciudat. Se înfuria pe cântăreți, i-a și amenințat. Zicea: dacă nu tac, eu mă dezbrac și am plecat. Și chiar așa s-a întâmplat. Cum cântărețul n-a tăcut, popa și-a dat jos straiele în plină slujbă și i-a lăsat cu gura căscată, singuri în biserică. Nu-i plăceau cântăreții. Zicea că n-au glas! „Cum nu au glas?!”, a sărit satul, „cu glasul cela lor le-au cântat de când se știu! Aveau glas!” Nu-i plăceau nici femeile satului, le repezea de nici nu le mai spovedea. Pe tinere le întreba, n-am să vă spun ce, dar le putem zice niște „prostii rușinoase”. Ba mai mult, n-o să credeți, dar îi și blestema. „O să vă târâți ca câinii”, le-a promis popa.

Războiul a fost greu. Dar până la urmă, ei au învins și popa a fost schimbat. „Mai întâi, Episcopia l-a detașat de aici”, ne spune astăzi primarul, „apoi l-au scos de tot din preoție, cel puțin așa am auzit. Acum avem un preot cumsecade, suntem pe linia cea bună, împăcați cu toate. Numai cu boala asta, dar o răzbim noi și pe ea! Am izolat trei case, avem poliție pe stradă, îi sun pe oameni zilnic și-i întreb ce fac, le duc acasă cele trebuincioase, o să vedeți că o să-i dăm de cap!”

În Ciuruleasa acum se desfășoară o anchetă epidemiologică condusă de Direcția Sanitară Alba, vor să descopere sursa de contaminare. 11 locuitori sunt depistați pozitiv, printre care și un copil, doi internați și restul izolați în case. Dintr-o familie mare, de nouă persoane, șapte s-au dovedit contaminați, dar doi au scăpat. „Nu știm cum s-a întâmplat. Un viitor ginere se pare că ar fi venit în familie, după ce ar fi stat 15 zile la Deva, izolat. El înainte ar fi lucrat pe un vapor de marfă, în Japonia.”

Foto: Horia Mihai Gligor

Postaţi un comentariu