O nouă rasă de cai grei, creată în cea mai mare herghelie privată din Europa

Sursa foto: prowallpapers.ro

Bihoreanul Petru Fitero a înfiinţat şi omologat la Săcueni o nouă rasă de cai grei numită ‘Linia Fitero’, pe care îi creşte în cea mai mare herghelie privată de acest gen din Europa.

Caii Fitero de tracţiune şi de muncă, frumoşi şi atât de blânzi încât pot fi călăriţi şi de un copil, au o personalitate plăcută, care impune respect şi admiraţie în acelaşi timp, spun cumpărătorii. ‘Caii mei au o voinţă de fier, sunt inteligenţi, harnici şi răbdători, aşa cum este şi poporul român, ‘ a declarat, pentru AGERPRES, proprietarul hergheliei, Petru Fitero.

Pe o suprafaţă de aproape 250 de hectare, la marginea oraşului Săcueni, cei 250 de cai sunt, majoritatea, din linia Fitero, cai cu origine, pedigree (acte), clasificaţi şi omologaţi de Autoritatea Hipică Naţională. Au trecut nouă ani de la omologare, dovadă fiind mânjii din anul în curs care au ajuns să poarte, obligatoriu, nume care încep cu litera I. Născuţi şi crescuţi în herghelia pasionatului crescător, caii sunt destinaţi pentru vânzare, dar afacerea nu este foarte rentabilă, spune proprietarul, deoarece nu mai există interes pentru caii de tracţiune şi de muncă, chiar dacă sunt de cea mai bună calitate.

Şi totuşi, un om de afaceri gorjean a cumpărat recent şase cai de la herghelia din Săcueni, dar nu pentru muncă, ci pentru dragostea şi plăcerea lui de a-i vedea. ‘Domnul Fitero este cel mai bun crescător de cabaline din Europa. A înfiinţat cea mai bună rasă de cai pe care a avut-o România vreodată. A mai încercat ceva similar un amic de-al meu din Arad, dar a stricat rasa. A adus nişte monştri de armăsari de pe nu ştiu unde şi cred că vrea să creeze o rasă numai pentru tăiere. Nu l-am înţeles, dar, până la urmă, e alegerea lui. Ca domnul Fitero nu cred că mai există un altul. E un mare păcat că cei care ne conduc nu se gândesc să facă ceva pentru astfel de oameni. Cei din PDL au suspendat subvenţiile pentru cai, dar nici actualii guvernanţi nu au făcut ceva în acest sens. Păcat, mare păcat, o rasă de cai precum cea de la Săcueni nu mai are nimeni în România, ‘ a mărturisit omul de afaceri Nicolae Bâlcanu din Târgu Jiu.

Pentru a reuni toţi crescătorii din domeniu, Petru Fitero a înfiinţat Asociaţia crescătorilor de cai grei şi semigrei din România, având ca scopuri conducerea arborelui genealogic, păstrarea rasei pure, dar şi punerea în valoare a acestui animal. El se gândeşte că, probabil, astfel va reuşi să atragă atenţia asupra crescătorilor privaţi şi că vor reuşi chiar să şi vândă peste hotare. ‘De ce este posibil să se aducă în ţară cai din străinătate, mulţi aparent sănătoşi, dar în realitate bolnavi şi fără valoare, şi noi nu avem dreptul să exportăm animale?’, se întreabă proprietarul celei mai mari herghelii private de cai grei din Europa.

Pădurarul Petru Fitero ştie tot ce e de ştiut despre creşterea cailor. Cei 250 de cai pe care îi are acum provin de la trei iepe din rasa Semigreu Românesc pe care le-a primit zestre de la tatăl său, din satul Tăut, comuna Batăr, în anul 1990 când s-a angajat ca pădurar şi s-a mutat la Săcueni.

‘Am încrucişat iepele aduse de la tata cu armăsarii de la Herghelia Izvin, ‘ a mărturisit proprietarul. Noua linie de cai rezultată din Semigreul Românesc şi Ardenezul de Izvin a fost omologată la nivel naţional după mai bine de zece ani de la înfiinţare. Conform normelor hipice în vigoare, mânjii născuţi după omologare primesc nume după literele din alfabet.

Caii Fitero trăiesc liberi de primăvara, cum dă colţul ierbii şi până la îngheţ, pe păşunea imensă, câte un hectar pentru fiecare cal, împrejmuită de un cablu de joasă tensiune. Iarna, caii sunt hrăniţi la fermă, în două grajduri lungi de peste 100 de metri fiecare. Înainte de ’89, ferma de la Săcueni era destinată creşterii şi îngrăşării porcilor. Petru Fitero a cumpărat-o pe bucăţi. Întâi a luat sediul unde şi-a amenajat casa şi un grajd de la complexul de porci Palota, iar pământul l-a cumpărat de la oamenii care-l primiseră înapoi de la stat.

Deşi herghelia a ridicat-o numai prin forţe proprii, Fitero vrea să lase în urma sa o rasă de cai de care poporul român să fie mândru. ‘Calul a fost iubit de români de când existăm ca popor. Ne-a fost tovarăş de luptă şi am câştigat multe războaie, dar ne-a fost şi prieten de nădejde ajutându-ne să ne punem pe masă o bucată de pâine, ‘ spune el.

În condiţiile în care astăzi ‘creşterea cailor nu este o afacere’ şi ‘caii nu mai au preţ’, Fitero nu ştie cum va rezista pe mai departe. ‘Vreau să las în urma mea ceva, pentru că am în mine o aşa mare dragoste de cai. Cred că e în sânge, pentru că nu pot trăi fără ei, ‘ s-a destăinuit crescătorul.

Fiica lui Petru Fitero, Natalia, va duce tradiţia tatălui său mai departe. La cei 21 de ani, Natalia Fitero este cea mai frumoasă femeie-driver din ţară şi a primit numeroase cupe şi diplome la diverse concursuri de atelaje din ţară şi din străinătate. Astfel, Petru Fitero ştie că atunci când el nu va mai fi, în urma lui va rămâne ceva ‘de nepreţuit’.

3 Comentarii

  1. Vera spune:

    Bravo, iata un adevarat român , dar aproape toate posturile TV ne arata numai deseurile umane românesti, care traiesc din prostitutie mascata.

  2. GELULA spune:

    in romania la radauti exista splendoarea shagya araba cu toate liniile …..
    la mangalia pur sange arab
    sambata de jos lipitan
    jegalia si cislau pur sange englez si cal de sport romanesc,plus celelalte herghelii si depozite de armasari -o ADEVARATA COMOARA GENETICA CABALINA.
    Este bune ca se mai incearca si cu selle franceza o rasa dezvoltata in franta exceptionala

  3. tepes spune:

    Romania -TEZAURUL GENETIC CAI DE RASA

    pur sangele arab –mangalia cu toate liniile sale
    cislau – pur sange englez
    rasa shagya arab – radauti cu toate liniile sale
    lipitan-sambata de jos
    jegalia-cal de sport romanesc REZULTAT PUR ROMANESC DINTRE O IAPA SPORT SI UN ARMASAR SHAGYA ARAB
    hutul-lucina, plus toate hergheliile si depozitele de armasari
    In tara noastra sunt aprox 1.500 cai de rasa cu dangale-pedigree la stat in herghelii si depozite si aprox 2.220 la proprietari particulari la o populatie cabalina de 650.000-700.000 de capete cee ace este f.putin,adica 2% procente.
    Este bine ca se incearca ameliorarea rasei cal de sport romanesc cu rasa selle franceza -Quool du Bois Margot si CICAVE DU TALUS la jegalia………

Postaţi un comentariu