Jazz in the Park ediția 2022 va avea loc în septembrie

Foto: Cristina Beligăr

Organizatorii festivalului Jazz in the Park anunță că ediția de anul viitor va avea loc în perioada 1-3 septembrie. Locația aleasă este deja clasică, Parcul Etnografic din Cluj-Napoca.

Mai multe detalii despre artiștii invitați și seria de activități vor fi anunțate în perioada următoare. Clujenilor li se pregătește o nouă ediție în care vor descoperi artiști incredibili care vor interpreta în fața publicului albume de jazz în premieră.

În afara concertelor, participanții la festival vor putea descoperi o serie de proiecte cultural-artistice în locuri diferite și având la bază concepte diferite: spectacole de teatru, spectacole de improvizație, expoziții și multe alte activități.

Reamintim că Jazz in the Park a fost distins cu titlul „Best Small Festival la European Festival Awards 2019”. Mai multe informații despre artiștii care vor fi prezenți la Jazz in the Park 2021 și despre programul festivalului vor fi oferite publicului pe măsura ce vor fi finalizate transmit organizatorii.

Distribuie:

Postaţi un comentariu