Copiii Ardealului au cucerit litoralul românesc

Câștigătorii festivalului „Mamaia”

Mult râvnitul trofeu de la Festivalul “Mamaia Copiilor 2013” a ajuns, la cea de-a 13 ediție, pentru prima oară la Cluj. Ilinca Băcilă, adolescenta de 14 ani, elevă în clasa a IX-a la Liceul Șincai, a impresionat publicul și juriul cu melodia “Ardelean Show”, compusă de moldoveanul Claudiu Bulete.

“Claudiu a venit la mine anul trecut, după ce am luat premiul I la un festival, și m-a întrebat dacă accept să-mi compună o melodie pe stilul meu de interpretare, respectiv yodel, un stil vechi, de origine elvețiană, folosit de oieri când își chemau oile”, spune Ilinca, strângând în mână micul trofeu, emoționată până la lacrimi. De abia a coborât de pe scenă. Fata își aranjează baticul roșu de pe cap în timp ce primește, în culise, felicitările celor din jur.

Ilinca cântă din clasa a III-a când s-a decis că vrea să încerce să cânte. Provine dintr-o familie de muzicieni, ba mai mult, tatăl ei, Șerban, fost tenor al Operei Române din Cluj, este chiar profesorul ei de canto, iar mama ei, cântăreață în corul filarmonicii din Cluj, îi realizează ținutele vestimentare pentru spectacole. “Am ajuns la așa performanță cu multă muncă și cu ajutorul părinților”, mărturisește Ilinca.

Tânăra căștigătoare visează să ajungă, “când va crește mare” artistă în State sau ghid turistic. Până atunci însă, Ilinca e practică și se bucură că premiul obținut la Mamaia, respectiv voucherul în valoare de 2.500 de lei, de la un magazin de mobilă, îi va îndeplini un alt mare vis: “Cu ocazia asta, în sfârșit voi avea camera mea.”

Triunghiul câștigător

“Trio Artis”, adică Ilinca, Radu și Alex, este grupul care a câștigat locul II la secțiunea grupuri mici de la Mamaia Copiilor 2013.
Radu Farcane are 13 ani și este elev la Școala Elf. Cântă de la grădiniță, a început cu muzica populară, apoi ușoară. Radu a luat exemplul de la sora lui mai mare, care cânta la chitară și cu vocea, cea alături de care cântă acum, cu diverse ocazii, piese pe care le compun împreună. Băiatul și-ar dori să devină actor sau cântăreț, el face parte din trupa de teatru a școlii cu care a câștigat mețiune la Festivalul Internațional de Teatru de la San Remo. De asemenea, Radu a câștigat și premiul pentru cel mai bun actor în rol principal la Festivalul Intenațional de Teatru “Come with us to Dramland”. Și mingea de baschet a trecut prin mâinile adolescentului, timp de șase ani, apoi Radu a abandonat sportul în favoarea muzicii. “La început eram tare emoționat pe scenă, dar cu fiecare intrare pe scenă acumulez experiență și emoțiile dispar treptat. Nu m-am gândit ca după numai șapte luni să câștig la cel mai important festival din România”, spune Radu.

Alexandru Cristea este orădean. Și-a descoperit talentul din întâmplare, când părinții, căutând o activitatea extrașcolară pentru fiul lor, l-au dus la Palatul Copiilor la canto. Alex avea șapte ani pe atunci. “A avut o creștere lentă dar constantă. A luat la început premii speciale, mențiuni, apoi premii de clasament pe podium, la concursuri interne și intenaționale. La concursurile internaționale românii nu au concurență. Foarte rare sunt situațiile unde copiii români să nu ocupe podiumul. Este vorba de altă pregătire, alte calități vocale, este altă cerere pe piața muzicală de copii din România, față de alte țară”, spune tatăl lui Alex. Patru ani a făcut Alex dans sportiv, a ajuns și pe podiumul național, dar a renunțat la dans, pentru că nu făcea față la nivel de performanță pe două planuri. Anul trecut însă, micul orădeanul a debutat ca actor în filmul “Școala de Vară”, realizat de Media Pro.

Compozitorul orădean Gabriel Băruța, cel care a compus muzica piesei “Change”, interpretată de trupa Hotel FM, cea care a reprezentat România la Eurovision în 2011, este cel care îi compune lui Alex piesele cu care participă la concursuri. La festivalul de la Mamaia, Alex Crișan a concurat și solo, ceea ce i-a adus locul II la secțiunea interpretare la grupa 13-15 ani. Nu cu mult timp înainte de Mamaia, Alex a obținut locul I la Festivalul Național de Muzică Ușoară “Glasul Speranțelor” de la Techirghiol.

“Sunt foarte bucuros, dar eu știam că noi cântăm foarte bine și că vom ocupa un loc foarte bun. Pe solo nu mă așteptam la locul II. Îmi doresc să ajung actor, cântăreț sau prezentator la vreo emisiune. Am fost invitat în capitală la emisiuni dar este foarte greu să mă deplasez din Oradea foarte des, e drum lung și e costisitor Cred că trebuie să anungi la București ca să ai succes în România”, spune Alex.

“Performanța aceasta este rodul a cinci-șase ani de zile de când am trupa de copii “Ministar Cluj”. Radu, care este doar de o jumătate de an la mine, uite că a reușit, asta înseamnă că este o voce extraodinară și un talent indiscutabil. Este foarte imporant că suntem în secolul internetului, televiziunilor, al emisiunilor care stimulează copiii să-și descopere talentele. Cred însă, că în România este un plus din acest punct de vedere. Sunt foarte multe festivaluri de muzică pentru copii la noi. Clujul a fost în urma orașului Oradea, a Moldovei, a celor din București. Acum începe să se ridice. Din punct de vedere financiar nu este ușor pentru părinți, dar dorința e mare se fac eforturi și reușim cu toții”, Șerban Băcilă, profesor de dicție și canto la Liceul de Artă Dramatică “Octavian Stroia”.

 

“De dimineață de când am mers la sala de spectacole, veneau oameni la mine, îmi trageau cu ochii, mă felicitau, dinainte să aflu ce premiu iau, eu nu vroiam să cred, au fost care mi-au spus că am luat trofeul și eu ziceam că nu-i adevărat. Când sunt pe scenă parcă uit de mine, efectiv, parcă tot ceea ce fac vine pur și simplu din interiorul unei alte persoane. Dacă am superstiții înainte de concursuri? Da, (n.r. Râde) am niște chiloței norocoși cu note muzicale”, Ilinca Băcilă.

Distribuie:

Postaţi un comentariu