Trei biserici „Bob” în Transilvania

Episcopul Ioan Bob

La 2 octombrie s-au împlinit 184 de ani de la trecerea la cele veşnice a părintelui Ioan Bob. În Transilvania, au rămas în urma sa,  trei biserici „Bob”: cea din Cluj, una în Târgu-Mureş (pentru care a cumpărat terenul şi a finanţat construcţia) şi alta la Mediaş (ridicată în 1826 pe cheltuiala episcopului).

Ioan Bob s-a născut în 1739 în localitatea Orman, comitatul Solnocul Interior (astăzi în judeţul Cluj), dintr-o familie de nobili români. A studiat în localitatea natală, apoi la Ocna-Dej, Ciumăfaia. La 11 ani ajunge la Cluj, în grija călugărilor iezuiţi, apoi la Blaj. Şi-a definitivat greu studiile şi a fost hirotonit preot la 39 de ani. Cel care l-a hirotonit a fost episcopul Grigore Maior, care l-a numit în primă fază secretar episcopal. Apoi a primit numirile de protopop la Daia Română, iar, de aici, la Târgu-Mureş. În 1782 episcopul Grigore Maior se află în situaţia de a renunţa la funcţia eclezială deţinută, adică la episcopat, din cauza faptului că se opusese Edictului de toleranţă emis de împăratul Iosif al II-lea, dar şi din cauza unui conflict pe care îl avea cu călugării basilitani. S-a convocat sinodul electoral. Printre cei care au candidat s-a aflat şi Ioan Bob, care a obţinut atunci 37 de voturi cu 26 mai puţine decât primul clasat. Cu toate acestea, împăratul Iosif al II-lea îl numeşte episcop, preferându-l pentru că era preot de mir şi nu călugăr. Papa Pius al VI-lea îl confirmă şi el în funcţie. Cel care îl consacră în funcţie a fost chiar prietenul şi sprijinitorul său Grigore Maior.

În 1792 se adresează împreună cu alţi confraţi împăratului Leopold al II-lea printr-un memoriu intitulat Supplex Libellus Valachorum Transilvaniae. Primul Supplex a fost trimis în martie 1791 de către episcopul unit de Oradea, Ignatie Darabant, Consiliului de Stat din Viena. Cel de al doilea Supplex, o versiune mult lărgită şi argumentată a primului, a fost înaintat tot Curții din Viena, la 30 martie 1792, de episcopul greco-catolic de Blaj, împreună cu Gherasim Adamovici, episcopul ortodox al Transilvaniei.

Ioan Bob este autorul unui Dicţionar românesc, latinesc şi unguresc (1822 -1823) cu 11.000 de cuvinte. A tipărit, episcop de Blaj fiind, cărţi de slujbe şi de învăţătură necesare Bisericii Române Unite, a colaborat cu Gheorghe Şincai, Samuil Micu la redactarea unor cărţi de teologie, dogmatică şi morală. Cea mai importantă din cărţile tipărite în timpul episcopatului său este Biblia de la Blaj din 1795, în traducerea lui Samuil Micu.

Biserica Bob din Cluj are o istorie mai specială. Episcopul Bob era unul dintre cei mai bogați demnitari transilvăneni, şi a decis să ridice o clădire de piatră pe vechea stradă a Cărbunelui, clădire care oficial a fost declarată drept magazie de bucate.

Arhitectul Iosif Leder a fost cel care a pus în practică dorința episcopului. Biserica a fost construită în stil baroc, cu 21 de metri lungime, 9 metri lățime, și un turn de 27, 5 metri. Cu excepția turnului, structura bisericii este foarte asemănătoare cu cea a Bisericii Ortodoxe din Deal.

Ridicarea bisericii românești a fost privită cu destulă ostilitate de către autoritățile orașului, însă lăcașul de cult a continuat să existe datorită intervențiilor lui Mihail Oros, nobil român greco-catolic şi secretar al guvernatorului Transilvaniei.

Distribuie:

Postaţi un comentariu