Un clujean, pe podium la Campionatul european de vorbit în public

Ovidiu Oltean

Etapa europeană a Campionatului mondial de vorbit în public organizat de Toastmasters Internațional, cea mai mare organizație non-profit dedicată vorbitului în public, a avut loc pe 23 mai 2015 la Boras, în Suedia. Este prima ediție la care România participă, fiind reprezentată în concurs de către câștigătorul etapei naționale, clujeanul Ovidiu Oltean, președintele clubului Toastmasters Cluj.

Prima participare a României s-a adeverit a fi una de mare succes: Ovidiu s-a întors de la Boras cu titlul de vicecampion european la concursul de discursuri pregătite în limbă engleză și campion european la concursul de evaluări de discursuri, tot în limbă engleză. Competiția de la Boras s-a dat între 10 finaliști, câștigătorii etapelor naționale din Suedia, Danemarca, Norvegia, Finlanda, Germania, Austrai, Polonia, Cehia, Ungaria și România, câștigătorul concursului de discursuri pregătite în limbă engleză urmând să se califice la competiția mondială din Las Vegas. În juriul de anul acesta s-a aflat chiar campionul mondial din 2014, Dananjaya Hietarachi din Sri Lanka.

„A fost o experiență extraordinară! Să concurez alături de cei mai buni vorbitori din Europa m-a ajutat să-mi cresc considerabil nivelul de pregătire și de livrare a unui discurs. Ambele concursuri au fost extrem de puternice, fiecare eroare contând enorm la punctajul final. Am fost onorat să fiu evaluat de către Dananjaya în cadrul concursului de discursuri pregătite și foarte fericit să îi observ reacțiile de încantare din timpul discursului. Este un rezultat extraordinar atât pentru mine, cât și pentru Toastmasters Cluj și Toastmasters România. După cele două premii obținute la Campionatul European din noiembrie 2014 de la Frankfurt (Locul 1 la Discursuri Improvizate în Limbă Engleză și Locul 2 la Discursuri Umoristice în Limbă Engleză), aceste noi trofee poziționează țara noastră pe un loc fruntaș în Europa în ceea ce privește oratoria. Este foarte plăcut să particip la Concursuri Europene și să aud vorbindu-se la superlativ de cluburile din România și de performanțele obținute”, a declarat Ovidiu Oltean.

Distribuie:

Postaţi un comentariu