Uioreanu îi cere lui Boc să repare un drum de 1, 5 kilometri

Preşedintele Consiliului judeţean Cluj, Horea Uioreanu i-a cerut astăzi public primarului Emil Boc ca municipalitatea să se ocupe de repararea de urgenţă a unui drum de circa 1, 5 kilometri care asigură accesul atât la fabrica Emerson din Tetarom II cât şi la staţia de epurare a apelor uzate din oraş.

Este vorba despre strada Grigore Ignat, de la pod spre B-dul Muncii, iar calea de acces este folosită zilnic de circa 3000 de oameni care lucrează în zonă.

„Revin, de data aceasta public, cu această solicitare deoarece este vorba despre accesul la un obiectiv important al judeţului, ale cărui lucrări de modernizare s-au ridicat la 36 de milioane de euro. Este păcat ca strada aceasta să rămână la stadiul actual, similar unui drum forestier, în condiţiile în care aici lucrează câteva zeci de persoane, iar transportul lor la şi de la locul de muncă se desfăşoară extrem de greu. Pe de altă parte, reabilitarea acestui drum ar facilita accesul muncitorilor de la Emerson care locuiesc în zona Someşeni, dar şi o legătură mai bună cu Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj. Sper că, în virtutea recentelor bune colaborări dintre instituţiile noastre, domnul primar va da curs acestei solicitări şi va dispune reabilitarea acestei străzi”, a declarat Horea Uioreanu.

“Strada Grigore Ignat a făcut subiectul mai multor sesizări ale locuitorilor din zonă, dar şi a oficialilor de la Emerson, care au ajuns să facă glume în public despre modul în care autorităţile locale răspund nevoilor de acces spre fabrici ale investitorilor. Lucrările executate în urmă cu doi ani s-au oprit la podul peste Someş, astfel că restul străzii, folosită de angajaţii staţiei de epurare şi ai Emerson, a rămas la stadiu de „drum de pământ””, se mai arată în comunicatul Consiliului judeţean Cluj.

Nov 27 Drum 1-2

 

Primăria Cluj-Napoca susţine că reabilitarea acestei străzi este cuprinsă într-un rpogram de sfaltare pe fonduri europene. “Strada Căpitan Ignat este prinsă în programul pe care noi l-am depus pe fonduri europene şi care deja a fost licitat în vară. Ştim că este o arteră foarte importantă pentru că face accesul către Tetarom II şi de aceea în primăvară cel mai probail acolo vor şi începe lucrările. Nu aveam cum să intervenim mai repede deoarece a trebuit să respectăm toate etapele unui proiect pe bani europeni, proiect care a şi fost acceptat şi demarat” a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu.

Nov 27 Drum 1, 1 Km Emerson Epurare-3
 

Distribuie:

Postaţi un comentariu