UBB, vicecampioană naţională la fotbal

Echipa de fotbal a Universităţii Babeş-Bolyai s-a clasat pe locul II la Turneul final al Campionatului Naţional Universitar de Fotbal, desfăşurat în perioada 18 – 20 iunie 2015, la Timişoara.

La ediţia în cadrul căreia UBB şi-a adjudecat titlul de vicecampioană au fost înscrise 20 de universități din toată țara, studenţii-fotbalişti fiind premiaţi chiar de către președintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.

3

Un antrenor excelent

Antrenorul echipei, conf. univ. dr. Septimiu Ormenişan, din cadrul Facultărţii de Educaţie Fizică şi Sport a UBB, a fost, la rândul său, premiat de către directorul Federației Sportului Școlar și Universitar, cu  Diploma de Excelență pentru implicarea și dezvoltarea activității sportive la nivel universitar.

În urma meciurilor de calificare, echipa UBB a obţinut locul I în grupa din care au mai făcut parte echipele Universitatea Tehnică din Cluj şi Universitatea “Petru Maior” din Târgu-Mureş.

La turneul final de la Timişoara, UBB a fost inclusă în Grupa B, alături de Universitatea Politehnica București și Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, rezultatele meciurilor disputate fiind următoarele:

  • UBB Cluj – Universitatea Politehnica Bucureşti 3-0 (Marcatori: Vasilichi, Calcan, Vălean)
  • Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu – UBB Cluj 0-1 (Marcator: Medrea)
  • Rezultatul meciului final (Universitatea “Constantin Brâncuşi” Târgu-Jiu – UBB Cluj: 4-0) a plasat echipa UBB pe locul II al Campionatului Naţional Universitar.

[stextbox id=”custom”]

Lotul echipei UBB Cluj a fost alcătuit din:

1

  1. Florin Timiş
  2. Paul Halas
  3. Paul Rahovean
  4. Cristian Coroian
  5. Cristian Onişor
  6. Bogdan Mariş
  7. Horaţiu Popa
  8. Alexandru Medrea
  9. Andrei Bene
  10. Andreias Calcan (component al echipei Universitatea Cluj)
  11. Răzvan Vaida
  12. Sorin Acatrinei
  13. Bogdan Roiu
  14. Andrei Vasilichi
  15. Crăciun Vălean
  16. Ionuţ Tiran
  17. Narcis Bodocan

[/stextbox]

În cursul acestui an universitar, echipa de fotbal a UBB a mai obţinut locul I la Turneul Internaţional de Fotbal de la Roma şi locul II la Turneul Internaţional de Fotbal de la Bogazic (Turcia).

Distribuie:

Postaţi un comentariu