Târg de masterate la Universitatea Babeș-Bolyai

Facultatea de Studii Europene şi Facultatea de Business, organizează joi, 29 august, între orele 10.00 – 15.00 un „Târg de masterate”.

Conform unui comunicat de presă al UBB, Evenimentul va fi organizat în cadrul Facultăţii de Studii Europene, iar scopul târgului este de a prezentata celor interesaţi noile oferte de studii de nivel masteral şi traseele de carieră la diferite nivele.

Facultatea de Studii Europene şi Facultatea de Business a UBB vor prezenta potenţialilor candidaţi primul program masteral a cărui curriculum a fost realizat în colaborare cu potenţialii angajatori şi ulterior testat prin pilotare de studenţi prin intermediul unui proiect finanţat prin POSDRU 2007-2013. Mai exact este vorba despre programul masteral Evaluarea Dezvoltării Regionale.

Distribuie:

Postaţi un comentariu