Poveştile cutremurătoare ale Jilavei, spuse de un cineast clujean

Fortul 13 azi

Un proiect al asistentului universitar Ioan Tarkanyi de la Facultatea de Teatru şi Televiziune, departamentul Cinematografie Media, din cadrul UBB Cluj, în parteneriat cu Administraţia Penitenciarelor din România, va prezenta, într-un film de doar 30 de minute, un loc pe care mulţi ar vrea să-l dea uitării: fortul 13 al închisorii Jilava. “Am fost cu studenţii la Bucureşti la o filmare la Fortul 13 de la Jilava, unde ne-a fost prezentat un scurt istoric şi mi s-a părut un subiect interesant de dezvoltat şi din alt punct de vedere, o altă abordare decât ce s-a făcut până acum”, spune Tarkanyi.

Este al doilea an când o echipă de şapte studenţi merg la locul unde s-a filmat “Memorialul Durerii”, „Binecuvântată fii închisoare” sau un film cu Jean Claude Van Damme. Timp de opt zile, aceştia au descoperit secrete cutremurătoare.

“Anul trecut am dus cu noi o macara specială, anul acesta am dus aparatură mai clasică, anul viitor vom filma cu actori. Între timp facem interviurile cu foşti deţinuţi politici. Facultatea noastră are cea mai bună tehnică existentă la ora actuală în televiziune, documentar sau scurt metraj. Le-am oferit studenţilor un prilej de a folosi aceste echipamente şi să nu facă nişte materiale pentru sertar”, mai spune Tarkanyi.

Documentarul va începe cu un istoric al fortului care este construit după un model danez care, în 1907, s-a transformat în puşcărie şi, după ce regimul comunist a venit la putere, a fost folosit ca o închisoare de exterminare a cremei intelectualităţii româneşti, adică o puşcărie politică unde se executau cei condamnaţi la moarte, un adevărat abator uman.

„A fost o experienţă deosebită, am reuşit să ne consolidăm ca grup, fiind studenţi şi de la secţia  maghiară şi de la română. Am simţit o atmosferă apăsătoare deosebită acolo, aveam o stare ciudată. Ce m-a impresionat cel mai mult a fost când un deţinut politic a venit să revadă celula în care a fost închis acum mai bine de 40 de ani şi şi-a reamintit cu oroare acea perioadă. Pentru noi, cei care nu am trăit în acea perioadă, e foarte important să ne deschidem ochii faţă de ce a fost în trecut”, spune Raluca, studentă în anul II.

În ziarul Transilvania Reporter de luni puteţi citi detalii despre acest proiect şi despre cei care  au trăit sau şi şi-au găsit sfârşitul la Jilava.

Distribuie:

Postaţi un comentariu