Podurile din Cluj, adevărate capcane pentru pietoni

Podurile Clujului au devenit capcane pentru pietoni deoarece gropile și craterele formate pe partea pietonală pot provoca accidente.

Potrivit unui comunicat de presă al USL, unele dintre cele mai afectate poduri Piaţa Gării (strada Locomotivei) sau cel de peste Someş, situat pe strada Fabricii, care este cu siguranţă la fel de riscant din cauza numărului mare de fisuri şi gropi prin care se vede apa râului. Mai multe bucăţi din trotuar ar putea ceda oricând şi ar putea duce la o tragedie.

Incidente precum a fost cel de pe podul situat la intersecţia străzilor Dacia şi Traian, când o femeie a căzut într-o groapă din trotuar, fiind salvată în ultimul moment pentru a nu ajunge în apa Someşului, se pot repeta dacă nu vor fi efectuate lucrări în viitorul apropiat. Trotuarul nu a fost reparat nici până astăzi, şi se pare că de-abia în toamnă ar urma să fie executate lucrări de reabilitare, se mai arată în comunicatul de presă.

Distribuie:

Postaţi un comentariu