Peste 150 de enoriași de la Nicula au avut nevoie de ajutorul medicilor

Mănăstirea Nicula

Medicii de la Ambulanță au fost solicitați de peste 150 de pelerinii aflați în zilele de miercuri și joi la Mănăstirea Nicula din județul Cluj, cu ocazia Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului.

“Am fost solicitaţi, în zilele de miercuri şi joi, de peste 150 de persoane care au participat la pelerinajul de la Mănăstirea Nicula şi care prezentau diverse simptome. Au fost cazuri cardiace, de lipotimii, crize de hipertensiune, pacienţi cu diabet sau cu patologii digestive. Am tratat foarte multe persoane cu alergii de la înţepături de viespi sau albine sau care au avut plăgi, după ce au înconjurat biserica în coate şi genunchi. O persoană cu o problemă mai gravă, bradicardie, a fost trimisă la Spitalul Municipal Gherla pentru investigaţii medicale şi tratament”, a declarat pentru mediafax Sanda Chiţa, medic la Serviciul de Ambulanţă Cluj.

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Cluj a trimis două echipaje medicale la Mănăstirea Nicula, acolo unde, potrivit jandarmeriei, circa 70.000 de credincioşi se închină şi se roagă la icoana Făcătoare de Minuni a Fecioarei Maria.

Distribuie:

Postaţi un comentariu