FOTO/Motociclete de 80 de ani în Parcul Central

Sute de clujeni, dar și oameni veniți din alte orașe ale României au putut admira, sâmbătă, 32 de motociclete și motorete, unele de chiar peste 80 de ani. Printre exponatele prezentate publicului în Parcul Central au fost şi biciclete cu motor.

Printre cele mai admirate exponate au fost, evident, cele mai “bătrâne”, două motociclete fabricate Franța, un model Magnat Debon, de 350 centimetri cubi, fabricat în 1934, și un model Peugeot, de 125 de centimetri cubi, din 1949. Printre zecile de modele expuse au fost şi două motociclete combatante din Al Doilea Război Mondial, dar și un model de motocicletă Moto Guzzi, fabricat special pentru poliția americană, singurul exemplar existent în România din cele 1.000 fabricate.

Alte modele expuse au fost Simson, Mobra, Carpați, Danuvia, BMW, cel mai “tânăr” exemplar având doar 30 de ani.

Expoziția de motociclete și motorete retro, ediția a-II-a, a fost organizată de Casa Municipală de Cultură, Asociația Clujul de altădată şi Centrul de Cultură Urbană CASINO.

Foto: Dan Bodea

Distribuie:

Postaţi un comentariu