Modestia salvatorilor celor răniţi în accidentul aviatic: ”Am învăţat de la părinţi să ne ajutăm semenii”

Gheorghe Giurgiu, Argentin Todea şi Gheorghe Trif, cei trei moţi care i-au salvat pe cei răniţi în accidentul aviatic din Apuseni, au primit, vineri, cu modestie, titlul Cetăţean de Onoare al judeţului Cluj – “Clujean de onoare”.

”Asta am învăţat de la părinţi, asta transmitem mai departe copiilor noştri, ca pe semeni să-i ajutăm”, a declarat, emoţionat, Argentin Todea.
El a fost completat de Gheorghe Giurgiu, care a spus că nu s-au gândit nici un moment că vor fi recompensaţi în vreun fel şi că ei au urcat pe munte ca să salveze vieţi.
Gheorghe Giurgiu, Argentin Todea şi Gheorghe Trif au primit, printr-o hotărâre adoptată joi de Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, titlul Cetăţean de Onoare al judeţului Cluj – “Clujean de onoare”, după ce au intervenit în cazul accidentului aviatic din 20 ianuarie, petrecut în Munţii Apuseni.
”Clujul reprezintă unul dintre judeţele care găzduiesc oameni de valoare, personalităţi care au excelat şi au îmbogăţit viaţa culturală, artistică, ştiinţifică şi sportivă prin performanţele lor. Există însă şi o categorie de oameni de excepţie care, prin înaltul nivel de conştiinţă civică şi prin calităţile cu adevărat remarcabile dovedite în situaţii de criză au adus beneficii majore judeţului Cluj şi întregii Românii. Prin actele lor de bravură, recunoscute atât pe plan naţional cât şi internaţional, aceştia au reuşit să cinstească cu adevărat statutul de moţ, de român şi de OM. Printre aceste personalităţi se numără şi cei trei săteni din comuna Horea, judeţul Alba: Gheorghe Giurgiu, Argentin Todea şi Gheorghe Trif, cei care au devenit adevărate repere morale pentru întreaga Românie”, se arată în referatul care însoţeşte hotărârea CJ Cluj.
În documentul respectiv se mai spune că cei trei au reuşit ”să valorifice la maxim puţinele informaţii şi indicii de care dispuneau”, ajungând primii la locul accidentului aviatic.
”Sătenii din comuna Horea au reuşit o performanţă cu adevărat excepţională, reuşind să ajungă la locul accidentului în doar 90 de minute, după ce au parcurs pe jos aproximativ trei kilometri în condiţii extrem de vitrege, noaptea, prin pădurea deasă, înfruntând ceaţa densă, ploaia rece ca gheaţa şi zăpada care în multe locuri ajungea până la brâu. Odată ajunşi la locul accidentului, cei trei salvatori le-au oferit propriile haine victimelor care se aflau la un pas de şoc hipotermic, după care i-au transportat cu tărgi improvizate, până la drumul unde se aflau maşinile de teren ale localnicilor şi ale SMURD-ului. Solidarita­tea, omenia şi spiritul de sacrificiu al celor trei săteni din Munţii Apuseni i-au determinat să-şi îndeplinească cu succes nobila misiune de a-şi servi semenii atunci când aceştia au avut nevoie disperată de ajutor. Contribuţia fundamentală şi decisivă pe care aceştia şi-au adus-o la salvarea a cinci vieţi constituie un exemplu de virtute şi devotament pentru întreaga umanitate. De aceea,  se cuvine recunoaşterea şi cinstirea meritelor celor trei săteni, precum şi întreaga admiraţie  pentru virtuţile de cel mai înalt rang pe care le poartă în suflet: bravură, nobleţe, înţelepciune şi patriotism. Astfel, apreciem a fi pentru autorităţi o datorie de onoare aceea de a cinsti şi a răsplăti aceste merite aşa cum se cuvine. În acest sens, considerăm a fi oportun ca aprecierea de care aceşti veritabili eroi ai României trebuie să se bucure din partea autorităţilor administraţiei publice judeţene şi a comunităţii întregului judeţ să se materializeze prin conferirea titlului de Cetăţean de Onoare al Judeţului – „Clujean de Onoare” domnilor Gheorghe Giurgiu, Argentin Todea şi Gheorghe Trif”, se menţionează în referatul semnat de preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu.
Preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, a declarat, cu ocazia înmânării distincţiilor celor trei, că cel mai important lucru în cazul accidentului aviatic a fost solidaritatea de care au dat dovadă oamenii.
El a mai spus că la locul accidentului aviatic se gândeşte să ridice un monument dedicat atât celor care au murit, cât şi salvatorilor.
În cadrul festivităţii de vineri, Horea Uioreanu a acordat şi câte o diplomă de merit pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, pentru SMURD şi pentru clubul Transylvania Off Road.
Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Szewkeres Ferenc(Francisc) says:

    Vedeti acest oameni simpli a arátat cáci sánt arevárati cetáteni románi nu cei care stau ín parlament ín scaune de plus si siau fácut averii pe spinarea Románilor,si cánd la greu aruncá vina unu pe altu asta este cei care conduc Tara Rusine din cauza ca ei au párásit circa 2000000-millioane de románi.

Postaţi un comentariu