Consilierii PNL: Prin actualul PUG se încalcă dreptul de proprietate

Consilierii locali au PNL au declarat joi, 8 august, într-o conferință de presă că nu sunt de acord cu ultima variantă a Planului Urbanistic General.

De asemenea, aceștia au specificat că, în cazul în care Primăria Cluj nu va face câteva modificări privind dreptul la proprietate şi trafic, ei nu vor semna actualul PUG.

„În mod normal prin PUG trebuie stabilite anumite măsuri echilibrate, astfel încât să nu ne trezim că după ce PUG-ul se aprobă, municipalitatea să fie bombardată cu zeci de procese. De exemplu, există multe zone în Cluj, în care, pe o parte a străzii este teren intravilan, iar dincolo este extravilan. Astfel, multor persoane le este refuzat să-și construiască ceva, nu există echilibru”, au spus consilierii de la PNL.

Aceștia au spus că municipalitățile locale trebuiau să includă un plan de fluidizare a traficului și a transportului pe raza orașului Cluj-Napoca. „Linia de tramvai a fost făcută acum 20 de ani pentru a lega Mănășturul de zona industrială. Acum s-a modernizat, nu zic că nu e bine, dar zona industrială nu mai este ceea ce a fost. Mai bine se realiza un proiect amplu de a lega cel mai mare cartier al Clujului, Mănăștur, cu aeroportul”, a mărturisit la conferința de presă Ioana Borza, consilier local PNL.

Planul Urbanistic General trebuia semnat în 2011. Actuala formă a PUG-ului se regăsește pe site-ul Primăriei, fiind publicată la începutul lunii iulie.

Distribuie:

Postaţi un comentariu