Clusterul IT a pus Clujul pe lista investitorilor străini la Munchen

Proiectul Cluj IT Cluster a atras atenţia investitorilor străini la Expo Real Munchen. Reprezentanţii proiectului spun că au avut peste 60 de întâlniri cu companii şi oameni de afaceri interesaţi să investească în regiunea Cluj în cadrul expoziţiei de la Munchen. Doisprezece dintre investitori şi-au manifestat intenţia de a veni cât de curând în România pentru a discuta în detaliu proiectele de investiţii. Potenţialii parteneri au manifestat un interes crescut în special pentru proiectul Cluj Innovation City, dar şi pe zona investiţiilor în energia regenerabilă şi a bio-economiei.

„În cadrul standului Cluj IT Cluster, au avut loc peste 60 de întâlniri constructive cu companii şi oameni de afaceri interesaţi de a investi în România, de a dezvolta o afacere în regiunea Cluj sau de a oferi consultanţă pentru sprijinirea proiectelor noastre. Cel mai important este însă faptul că reuşim repoziţionarea României şi a regiunii în ochii investitorilor străini cu proiecte de anvergură şi îmbunătăţim imaginea ţării prin promovarea la un eveniment de asemenea calibru”, a declarat Alexandrul Tulai, preşedintele Asociaţiei Cluj IT Cluster.

Proiectul Cluj Innovation City prezentat în cadrul expoziţiei a atras şi atenţia mai multe investitori din Orientul Mijlociu. În acest sens, au avut loc întâlniri cu investitori şi reprezentanţi ai autorităţilor din Orientul Mijlociu, cu companii specializate pe dezvoltarea de proiecte de anvergură similară în alte părţi ale lumii, dar şi cu companii de asistenţă juridică, care să asigure expertiza legislativă necesară privind parteneriatele publice-private. „Este foarte important că am reuşit să iniţiem relaţii de afaceri cu companii interesate să dezvolte regiunea Cluj, atât din Europa, dar şi din alte zone ale lumii, cu un potenţial investiţional important, cum sunt spre exemplu statele din Orientul Mijlociu”, a adăugat Alexandrul Tulai.

Cluj IT este o asociaţie de tip cluster inovativ, înfiinţatǎ în octombrie 2012, având ca membri 27 de companii de IT, 3 instituţii de învăţământ superior, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Universitatea Babeş-Bolyai şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, 7 instituţii publice şi organizaţii catalizator. Cluj IT Cluster este o iniţiativă de business cu scopul de a creşte competitivitatea în IT, de a face mai vizibilă şi mai atractivă industria IT din România, respectiv de a poziţiona Clujul ca un hub regional IT inovator.

Distribuie:

Postaţi un comentariu