Chef pe banii Primăriei pentru pensionari. Consilierii PNL au votat împotrivă

Pensionarii clujeni vor sărbători și în acest an dată Ziua Vârstnicului cu un chef sponsorizat de primărie.  Proiectul a fost dezbătut aprins în ședința Consiliului Local Cluj-Napoca, municipalitatea alocând pentru această petrecere suma de 119.000 de lei.

”Am să abordez acest subiect din perspectiva eficienței cheltuirii banului public. Aș vrea să știu câți bani s-au alocat pentru Ziua Sănătății pentru că ne dorim să fim cât mai sănătoși sau pentru Ziua Mediului sau a Științei de Carte că tot vrem să fim Capitală a Tineretului. Și acelea sunt sărbători internaționale. De ce alocăm doar pentru Ziua Vârstnicului” a spus consilierul PNL Ioana Borza.

Replica a venit prompt din partea primarului Emil Boc. ”Dacă vreți să vorbiți de sănătate mai bine spuneți de ce Guvernul USL nu dă bani pentru Spitalul Clujana și trebuie să îl susținem noi de la bugetul local”, a spus Boc. ”Constat că la ora actuală facilitățile oferite vârstnicilor sunt mai mari decât pentru alții”, a continuat Borza.

”Vreau să-l întreb pe domnul Moisin dacă acei 70 de lei de persoană pentru cheful pensionarilor e tot o împărțire a sărăciei cum zicea mai devreme. 70 de lei e exagerat, dacă luăm o masă la restaurantul primăriei cheltuim 30 de lei, 70 e prea mult”, a replicat consilierul liberal Tarcea. ”Ați fost vreodată la această serbare, pentru că eu am fost? Și vă spun că pentru unii dintre acești pensionari nevoiași e evenimentul anului pentru că nu își permit să iasă altădată. Să mergeți și veți vedea că este o chestiune sentimentală”, a replicat Radu Moisin. Liberalii nu s-au lăsat însă impresionați. ”Nu ar fi mai bine dacă tot vorbim despre pensionari săraci să alocăm acești bani pentru seturi de analize gratuite? Adică le dăm ajutoare alimentare de 44 de lei și le facem chef de 70 de lei”, a spus consilierul PNL Florian.

Proiectul a fost supus votului și aprobat cu 22 de voturi pentru și patru împotrivă, acestea din urmă ale consilierilor liberali. Cheful de Ziua Vârstnicului se organizează ca o masă festivă, cu muzică și dans. Sunt 1.700 de locuri, iar potrivit primăriei pot participa pensionarii cu venituri foarte mici și care sunt înscriși la Cluburile pensionarilor din oraș. Un eveniment similar a fost organizat și anul trecut de 1 octombrie la Grand Hotel Napoca.

Distribuie:

Postaţi un comentariu