Cele mai frumoase destinaţii de vacanţă din România

Este sezonul vacanţelor şi toată lumea caută cele mai bune oferte, în cele mai frumoase peisaje. Înainte de a întreba agenţiile de turism despre vacanţe în străinătate, am putea lua în considerare variantele care sunt aici, lângă noi. Ţara noastră are de toate: Marea Neagră şi plajele ei cu nisip fin, Delta Dunării, munţi, dealuri, păduri şi poieniţe, lacuri, zone rurale autentice, castele, cetăţi şi poveşti, drumuri incredibile şi ameţitoare, mănăstiri vechi şi oraşe încărcate de istorie. Este imposibil să le cuprindem pe toate în câteva rânduri – ele trebuie descoperite, rând pe rând, pe îndelete.

Litoralul românesc

Probabil cea mai cunoscută destinaţie turistică din ţara noastră este litoralul, iubit de mulţi, dar şi criticat. Marea Neagră oferă locuri de relaxare şi de distracţie pentru toate gusturile, atât pentru îndrăgostiţi, cât şi pentru familii cu copii, pentru petrecăreţi, dar şi pentru cei care caută linişte. Căci există mai multe tipuri de turişti, cei care vor doar să stea pe plajă toată ziua, cei care vor să exploreze, sau cei care dorm ziua, distrându-se noaptea.

litoral

Pentru exploratori, punctul de plecare poate fi Constanţa. Aici trebuie vizitate clădirile istorice,   Acvariul, Cazinoul, Portul turistic Tomis şi Portul Constanţa, Farul Genovez, Muzeul de Artă Populară, termele romane şi Parcul Tăbăcărie. Iar copiii nu trebuie să rateze Delfinariul – deşi asta poate fi o misiune grea pentru părinţi, în condiţiile în care nu se fac rezervări, iar dimineaţa deja e coadă la bilete.

În zona Dobrogei, pasionaţii de istorie mai pot vizita monumentele reprezentative pentru epoca romană: cetatea Histria, Adamclisi şi ruinele cetăţii Callatis. Sau, de ce nu, podgoriile Murfatlar.

Petreceri sau relaxare

Lângă Constanţa se află paradisul petrecăreţilor, Mamaia, cu o mulţime de atracţii şi activităţi. Aici vin toţi cei care caută distracţie, de la copii care abia aşteaptă aventurile din aqua park-uri, până la tineri care nu pleacă din cluburi până la răsărit. La Mamaia există şi telegondola, care îi plimbă pe turişti pe deasupra staţiunii, oferind o panoramă deosebită asupra mării.

Plaja Vadu

Plaja Vadu

La polul opus acestei staţiuni gălăgioase şi pline de viaţă se află oaza de linişte de la Vadu, unde se găseşte, încă, o plajă sălbatică, neamenajată. Pentru toţi cei care îşi doresc doar linişte în vacanţă, satul Vadu se află la circa 15 kilometri de Năvodari.

Între aceste două extreme sunt celelalte staţiuni de la Marea Neagră – de la Costineştiul studenţilor, până la Vama Veche cea boemă, trecând prin Neptun, care găzduieşte cea mai frumoasă plajă a litoralului românesc, La Steaguri. Fiecare are ceva de oferit, nu trebuie decât să o găsiţi pe cea potrivită pentru voi.

Delta Dunării

Mergând de la mare spre Delta Dunării, găsim o altă aşezare interesantă, despre care se aude tot mai des în ultima vreme – Gura Portiţei, un sat pescăresc izolat. Aici este o altă oază de linişte şi relaxare, căci accesul este destul de dificil, fie cu şalupa ori vaporaşul, fie cu autovehicule speciale, pe drumul de coastă.

Delta Dunării

Delta Dunării

Delta Dunării oferă peisaje unice, de o frumuseţe impresionantă. Trebuie vizitată măcar o dată în viaţă, dacă tot suntem atât de norocoşi, încât să o avem în ţara noastră. Pentru cei care merg acolo prima dată, se recomandă Sfântu Gheorghe, despre care se spune că întruchipează adevăratul spirit al Deltei. Şi acolo se ajunge doar cu vaporul; localitatea se întinde pe partea stângă a celui mai vechi braţ al Dunării, Sfântu Gheorghe, în apropierea gurii de vărsare a fluviului în Marea Neagră.

La Sfântu Gheorghe, turiştii se pot bucura şi de o plajă cu nisip fin, care se întinde până la Sulina, alături de plimbările sau pescuitul în Dunăre.

Valea Prahovei

A doua cea mai cunoscută destinaţie de vacanţă din ţara noastră este Valea Prahovei – pe care am văzut-o cu toţii, măcar în trecere. Aici se găsesc o serie de staţiuni – Azuga, Breaza, Buşteni, Sinaia, Predeal, pe care le cunosc mai ales amatorii de ski şi de distracţii montane.
Probabil cea mai celebră dintre staţiuni este Sinaia, preferata familiei regale, dar şi a turiştilor veniţi de peste tot. Între atracţiile turistice de aici, cele mai importante ar fi cele două castele, Peleş şi Pelişor.

Valea Prahovei

Valea Prahovei

Din Buşteni, altă staţiune căutată de turişti, se poate urca spre alte obiective celebre, cu telecabina ce leagă oraşul de platoul Bucegilor, unde se pot vedea Babele şi Crucea Eroilor Neamului. Tot în zonă, turiştii pot face drumeţii montane, vizitând Sfinxul din Bucegi, cascada Urlătoarea sau Parcul Naţional Bucegi. Aşadar, Valea Prahovei şi peisajele sale minunate sunt potrivite atât pentru vacanţele de iarnă, dar şi cele de vară.

Zona Bran

Nu departe de Valea Prahovei se află zona Bran – Râşnov – Moeciu, într-un cadru natural spectaculos, populat cu pensiuni cochete şi primitoare, care asigură un sejur relaxant. Cel mai popular obiectiv turistic din zonă este castelul Bran, cunoscut drept castelul lui Dracula. Acesta este construit pe o stâncă, fiind vizibil din depărtare, şi este situat la mai puţin de 30 de kilometri de Braşov, pe şoseaua care leagă Braşovul de Câmpulung Muscel. Castelul adăposteşte şi un muzeu, ce se întinde pe toate cele patru etaje şi cuprinde colecţii de ceramică, mobilier, arme şi armuri, toate completate de muzeul satului, aflat în curtea castelului.

Castelul Bran

Celelalte localităţi, din apropiere, s-au transformat şi ele în destinaţii turistice. La Râşnov se poate vizita cetatea medievală, una dintre cele mai bine păstrate cetăţi ţărăneşti din Transilvania. Mai nou, şi copiii au atracţia lor: parcul dinozaurilor, construit chiar în apropierea cetăţii, adăposteşte dinozauri în mărime naturală şi a fost inaugurat în această vară, pe 12 iunie.

 

Admiratorii cetăţilor nu trebuie să rateze nici Rupea, unde se găseşte una dintre cele mai vechi construcţii de apărare din ţara noastră. Cetatea Rupea a fost atestată documentar în anul 1324, servind drept punct de apărare şi refugiu pentru regiune. Din 2013, cetatea restaurată a fost deschisă turiştilor; se află pe drumul ce leagă Braşovul de Sighişoara, la 70 de kilometri de Braşov.

Maramureş

La fel de celebră ca destinaţie turistică din ţara noastră este minunata zonă a Maramureşului, situată în nord. Maramureşul înseamnă vacanţe active şi relaxante în acelaşi timp, căci aici turiştii pot găsi tradiţii vii şi autentice, locuri speciale şi peisaje extraordinare.

Maramures

Maramures

O vacanţă în Maramureş poate porni de la Borşa, unde vin majoritatea turiştilor, din întreaga lume, pentru a experimenta tradiţiile, pentru a vedea „pe viu” dansuri sau costume populare. Zona din jurul oraşului Borşa oferă numeroase obiective turistice impresionante, precum rezervaţii naturale cu văi, cascade, vârfuri înalte, monumente ale naturii inedite, locuri şi peisaje impresionante, plus câteva atracţii unice zonei. Iarna, aceasta este o destinaţie binecunoscută şi pentru schiori.

În apropiere de Borşa, merită vizitată şi Cascada Cailor, cea mai înaltă cădere de apă din ţară şi una dintre cele mai spectaculoase.

De asemenea, din Borşa se pot organiza excursii montane, la Muzeul Satului şi Memorialul Victimelor Comunismului din Sighetul Marmaţiei, la Cimitirul Vesel din Săpânţa, ori la mănăstirile din Bârsana sau Ieud.

“Cimitirul vesel” de la Săpânţa este unic în lume, faima sa fiind dusă peste hotare, datorită crucilor sculptate în lemn, în stil tradiţional, ce străjuiesc mormintele. Acestea sunt pictate în culorile vesele şi sunt inscripţionate cu versuri ce rezumă cu umor viaţa decedatului.

Mănăstiri şi peisaje montane

Traseul turiştilor trebuie să includă şi Ieud, unde se poate vizita biserica din lemn, ridicată în 1364, cea mai veche biserică de lemn din Maramureş. Construită pe ruinele unui castel, ea deţine şi cele mai vechi documente scrise în limba română.

Mocanița

Mocanița

De asemenea, o experienţă specială poate fi şi plimbarea cu Mocăniţa de pe Valea Vaserului, construită între anii 1930 – 1933, care are o lungime de 56 kilometri şi face legătura între Vişeu de Sus şi Izvorul Comanului.

Printre cele mai vizitate obiective turistice din Maramureş se numără şi Parcul Naţional din Munţii Rodnei, cea mai mare arie protejată din nordul României. Rezervaţia naturală include peşteri şi lacuri glaciare, în cadrul unor peisaje montane care îţi taie răsuflarea.

Nu în ultimul rând, Maramureşul istoric găzduieşte o adevărată colecţie de biserici şi mănăstiri specifice zonei, între care cele opt biserici din lemn care au fost introduse în patrimoniul mondial al UNESCO: Biserica de lemn din Bârsana, Budeşti, Josani, Deseşti, Poienile Izei, Şurdeşti, Plopiş, Ieud Deal şi Rogoz.

Cheile Bicazului

Tot în nord, dar spre est, găsim Cheile Bicazului, între Moldova şi Ardeal, respectiv între judeţele Harghita şi Neamţ. Acestea sunt adeseori numite cele mai spectaculoase chei din ţara noastră, lucru de care vă puteţi convinge admirând priveliştile impresionante.

În aceeaşi zonă, turiştii pot găsi şi alte atracţii, cum ar fi rezervaţia de zimbri “Dragoş Vodă” (lângă Târgu Neamţ), staţiunile balneare (Băltăţeşti, Oglinzi, Durău) sau mănăstirile din judeţul Neamţ (Agapia, la numai 32 de kilometri de Piatra Neamţ). Pentru iubitorii de literatură se recomandă şi vizitele la casele memoriale Ion Creangă şi Mihail Sadoveanu.

Una dintre cele mai cunoscute şi mai căutate staţiuni de aici este Lacu Roşu, situată între Munţii Ceahlău şi Hăşmaşu Mare, o adevărată oază de relaxare pentru cei care doresc să se odihnească în vacanţă. Numele staţiunii vine de la lacul cu acelaşi nume, un baraj natural aflat chiar lângă Cheile Bicazului. Celelalte staţiuni şi oraşe aflate în apropiere sunt Gheorgheni, Borsec, Sovata, Bicaz, Piatra Neamţ.

Valea Ariesului

Valea Ariesului

Valea Arieşului şi Padiş

Rămânând în zona tradiţiilor şi a peisajelor frumoase, trebuie să amintim de Valea Arieşului, acolo unde o vacanţă nu poate fi decât minunată, indiferent de anotimp. Iarna, schiorii caută pârtiile de la Vârtop şi Arieşeni, iar vara ne putem bucura de plimbări prin satele risipite  pe văi şi pe dealuri, pentru că aici se află cele mai multe aşezări la înălţime din munţii Carpaţi.

Printre cele mai cunoscute obiective turistice ale zonei se numără gheţarul de la Scărişoara, rezervaţiile naturale Dealul cu melci (rezervaţie paleontologică) şi Detunata, Cascada miresei (din comuna Avram Iancu), Mănăstirea Lupşa, Poiana Narciselor din Poieni ori minele romane şi alte vestigii de la Roşia Montană.

Scărişoara este cea mai mare peşteră cu gheaţă din România, cu o vechime de 3.000 de ani, şi este situată la o altitudine de 1.165 de metri. Cei ajunşi în zonă pot avea parte de o experienţă completă a vieţii moţilor dacă se cazează într-o casă autentică, a localnicilor din satul Gheţari.

De asemenea, Padiş este o cunoscută zonă turistică din Munţii Apuseni, celebră mai ales prin relieful carstic. Aici se pot vizita Cetăţile Ponorului, dar şi nenumăratele peşteri, gheţari (Focul Viu, al treilea ca mărime din România), canioane sălbatice (Valea Galbenei, Valea Boga), lacuri subterane şi cascade. Zona este ideală pentru amatorii de drumeţii montane.

 

Bucovina

Mănăstirile din Bucovina
Bucovina este încă o zonă minunată a ţării noastre, plină de linişte, cu tradiţii frumoase, cunoscută mai ales pentru mănăstirile sale. Având influenţe bizantine, aceste locaşuri au devenit cunoscute mai ales datorită frescelor, pictate în culori vii pe zidurile lor, reprezentând poveşti biblice şi scene religioase. Principalele mănăstiri ale Bucovinei sunt Voroneţ, Moldoviţa, Suceviţa, Humor şi Arbore.

Poenari1

Cetatea înconjurată de legende cu Vlad Ţepeş

Cetatea Poenari poate fi vizitată numai de turiştii cu o bună condiţie fizică, pentru că aceştia trebuie să urce 1480 de trepte până la ea. Situată în Cheile Argeşului, lângă Arefu, cetatea a fost construită de Negru Vodă în secolul 14, pentru a servi drept punct de observaţie şi de apărare. A fost pentru prima dată menţionată documentar în anul 1453 şi se presupune că ar fi fost locul de refugiu al lui Vlad Ţepeş din calea turcilor.

Cei care ajung, totuşi, în vârf, pot vedea Cheile Argeşului în toată splendoarea, Barajul Vidraru şi Munţii Făgăraş.

 

[stextbox id=”custom”]

Cele mai spectaculoase drumuri

Sunt multe drumuri spectaculoase, defileuri şi şosele alpine care uimesc drumeţii. Două dintre ele sunt celebre:

Transalpina – cea mai înaltă şosea din România, atingând 2145 metri la Pasul Urdele. Mai este numită Drumul Regelui, traversează munţii Parâng şi oferă peisaje pitoreşti.

Transalpina

Obiective turistice: Staţiunea Rânca, Munţii Parâng, Lacul Gâlcescu, Peştera Muierii, Peştera Polovragi.

Transfăgărăşanul – unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din ţară, pe locul doi ca altitudine în topul şoselelor alpine din ţară. Lung de 151 de kilometri, drumul este o experienţă în sine, cu multe serpentine, poduri, viaducte şi tunele, precum şi o multitudine de obiective turistice.

transfagarasan

Obiective turistice: Lacul Vidraru, Lacul Bâlea, Lacul Capra.

[/stextbox]

Distribuie:

Postaţi un comentariu