Ateliere pentru copii în cadrul festivalului Lolly Boom

Festivalul LollyBoom,   care va avea loc în Parcul Central din Cluj în perioada 30 mai -1 iunie,  anunţă startul înscrierilor la atelierele speciale din cadrul evenimentului.

Copiii vor putea experimenta în cadrul atelierele creative tot ce îşi doresc: de la ateliere de gătit, de hand-made sau experimente ştiinţifice, până la concerte şi spectacole în aer liber, toate vor i la dispoziția lor.  Baloanele modelate, mascotele şi personajele din poveştile preferate ale copiilor îi vor duce pe cei mici într-o lume fantastică.

lolly boom

Cei care doresc să îi înscrie pe micuți la atelier pot face acest lucru aici sau la fața locului, la centrul de informaţii LollyBoom, special amenajat în Parcul Central. Cu toate acestea, organizatorii recomadă părinților să își înscrie copiii din timp, întrucât locurile sunt limitate.

De asemenea, luni, 1 iunie, în cadrul LollyBoom vor fi organizate şi aşa numitele „Jocurile Copilăriei”, unde cei mari se vor putea simţi din nou copii.

Distribuie:

Nu există Comentarii

Postaţi un comentariu