Aproape 10.000 de elevi clujeni, prezenţi la simularea de la Bacalaureat. Unii au încercat să copieze

Peste 100 de absolvenți de clasa a VIII-a refuză să mai continue școala/FOTO: facebook

Elevii clujeni au participat astăzi la proba de Limba şi literatura română a Simulării Naţionale a Examenului de Bacalaureat. Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, la acest examen au fost înscrişi 5.573 de elevi de clasa a XI-a şi 4.905 elevi ai claselor a XII-a.

Dintre aceştia s-au prezentat proproiu-zis la examen 5208 de elevi de clasa a XI-a şi 4.597 din clasa a XII-a, numprul total al absenţilor ridicându-se la 673.

Deşi a fost vorba despre o simplă simulare, nu au lipsit nici incidentele. Astfel doi elevi au fost eliminaţi din examen pentru tentitivă de fraudare. Este vorba despre un elev de clasa a XI-a de la Colegiul Tehnic Napoca şi un elev de clasa a XII-a de la Liceul Teoretic Ana Ipătescu, potrivit unui comunicat al ISJ Cluj.

La nivelul judetului Cluj, probele simulării examenului de Bacalaureat se desfăşoară în 61 de centre de examen. Pentru corectarea lucrarilor au fost organizate 9 centre de evaluare. Simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat au loc în perioada 3-7 martie, iar afişarea rezultatelor, în 14 martie.

Distribuie:

Postaţi un comentariu