300 de tone de produse vândute la Sărbătoarea Recoltei

Aproximativ 200 de expozanţi, vânzări care au depăşit 300 de tone de legume şi fructe, mii de litri de vin şi must, ulei presat la rece, miere de albine, muzică populară de calitate – acesta este bilanţul ediţiei 2013 a „Zilelor Recoltei” la Cluj-Napoca.

La târgul desfăşurat în 5 şi 6 octombrie pe platoul de la Sala Sporturilor, producătorii autohtoni au venit şi cu noutăţi. Broccoli, roşiile deshidratate şi legumele 100% bio au stat alături de roşiile tradiţionale, varza, ceapa de Turda şi celebrul cartof de Râşca.

„Este cel mai mare târg organizat de Consiliul Judeţean, Asociaţia Produs de Cluj şi Primăria municipiului Cluj-Napoca şi acum putem afirma că a fost un succes. Expozanţii, fie ei producători de legume, fructe, vin sau alimente, ori meşteri populari, s-au declarat mulţumiţi de vânzări. Pe de altă parte, abundenţa de produse a fost apreciată de gospodinele dornice să-şi facă ultima aprovizionare pentru iarnă, ele având la dispoziţie, în acelaşi loc, marfă de calitate şi în cantitate mare. Toate acestea sunt argumente care certifică importanţa acestui tip de târg, unde producătorii au la dispoziţie standuri, oferite gratuit. Este, considerăm noi, cea mai bună metodă aflată la dispoziţia noastră, de a încuraja micii producători agricoli şi, în acelaşi timp, de a oferi clujenilor legume şi fructe provenite din gospodăriile ţăranilor, crescute sănătos”, a apreciat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, la finalul manifestării.

Expozanţii au donat fructe, legume, dar şi alte produse, care au fost dăruite unei fundaţii care se ocupă de copii aflaţi în dificultate.

Distribuie:

Postaţi un comentariu