Primăria Borş este singura din România care construieşte un parc solar fotovoltaic

Parcul se va intinde pe 5 hectare

O comună din judeţul Bihor este prima instituţie publică din România care va începe construcţia propriului parc solar fotovaltaic. Acest lucru se va întâmpla de anul viitor, în comuna Biharia.

 În satul bihorean Santăul Mare va începe, anul viitor, construcţia unui parc voltaic. Nu mai puţin de 5 hectare vor fi împânzite de panourile solare, parcul urmând să fie finalizat în 17 luni.

În primii cinci ani energia produsă nu va putea fi vîndută, dar se vor acoperi cheltuielile cu acel consum de energie necesar iluminatului public, funcţionării staţiilor de epurare etc. Parcul se construieşte printr-un proiect cu finanţare nerambursabilă. Valoarea proiectului cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, se ridică la 19, 7 milioane lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 15, 6 milioane lei. Vor fi montate 4.168 de panouri, iar energia solară captată se va transforma în energie electrică, care la rândul ei va fi folosită pentru nevoile comunităţii. Construcţia va avea o capacitate de producţie a energiei electrice de 1 MWH, iar pe oră un panou va produce 240 W.

“Din păcate randamentul este foarte scăzut, de 15-18%. Însă chiar şi cele mai moderne sisteme au un randament scăzut”, a precizat Lucaci Sandor, managerul de proiect.

Investiţia care se realizează în comuna Borş, se încadrează în directivele europene care prevăd ca România să valorifice 20% din energia regenerabilă şi va demara în primăvara anului viitor, momentan administraţia lansând licitaţia privind proiectul tehnic.

În primii cinci ani, cum este un proiect finanţat pe fonduri europene, comuna nu poate să vândă energia produsă, doar să realizeze o compensaţie. Însă, după acest termen, pe an ar putea să încaseze la buget 500.000 de euro.

Nevoia de a avea în comună o astfel de investiţie a şi pornit de la cheluielile mari pe care administraţia locală le are, alocând 5-6% din buget pentru factura de energie, adică 50.000 de lei/lună.

“Este primul proiect de acest fel demarat de o instituţie publică în România”, a mărturisit primarul Batori Geza.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu