NUP-ul procurorilor îi trimite la CEDO. Copilul, vinovat de moartea sa!

David Blaga a murit anul trecut într-o excursie organizată de învățătorul său de Ziua Copilului

Părinţii unui elev de 10 ani din satul bihorean Peştiş, care a murit anul trecut într-o excursie organizată de învățătorul său de Ziua Copilului, intenţionează să se adreseze Curţii Europene pentru Drepturile Omului după ce procurorii bihoreni au clasat dosarul penal deschis în cazul său concluzionând că vinovat pentru tragedie a fost copilul mort, care a fost neascultător. Tragedia s-a petrecut chiar de 1 iunie, când băiatul, David Blaga, alături de alţi 50 de colegi, a ieşit la iarbă verde împreună cu învăţătorul lor pe Valea Morii, o pajiște de lângă satul așezat chiar la poalele muntelui.

Mort într-o excursie
În timp ce copiii se jucau, învățătorii și cei trei părinți care i-au însoțit au pregătit mâncarea de prânz, iar în jurul orei 12 i-au chemat pe elevi la masă. Au venit cu toții, mai puțin David. Băiatul a fost găsit mort, o jumătate de oră mai târziu. Căzuse într-o râpă de pe coasta muntelui, o adâncitură rămasă după prăbușirea unui copac, scos din loc de furtună, cu rădăcină cu tot iar echipajul SMURD ajuns la faţa locului nu au mai reuşit să-l resusciteze. Potrivit concluziilor raportului medico-legal, copilul a murit sufocat de propriul sânge. Alunecase şi a căzut, iar în cădere s-a izbit de „un corp dur” şi a leşinat iar o hemoragie nazală pornită din cauza loviturilor i-a fost fatală.

La scurt timp după tragedie, mama copilului a depus o plângere penală împotriva învățătorului, Petru Covaci pe care îl considera vinovat pentru moartea băiatului pentru că nu l-a supravegheat dar şi pentru încălcarea regulamentului școlar, căci a organizat excursia fără aprobare din partea părinților și conducerii școlii.

Excursie fără acceptul școlii
Cel din urmă aspect a fost confirmat chiar de Alina Buzle, directoarea Şcolii cu clasele I-VIII Constantin Şerban din Aleşd, de care aparține școala din Peștiș.

“Excursia a fost organizată de învățător fără aprobarea conducerii școlii sau a Inspectoratului Școlar. Nu a existat nicio solicitare din partea lui pentru organizarea vreunei excursii. Mai mult, eu am aflat despre incident în ziua în care a murit copilul, în jurul orei 14, după-amiaza”, se arată într-o adresă transmisă procurorului de directoare.

Asta, deşi regulile în astfel de cazuri erau clare, stipulate într-un regulament special adoptat pe 3 octombrie 2011 și denumit “Procedura operațională privind excursiile școlare”. La punctul 4, documentul prevede faptul că dascălul “organizator cere acordul părinților și al conducerii școlii și pregătește activitatea, înaintând direcțiunii cererea detaliată și tabelul nominal” cuprinzând numele elevilor participanți și semnăturile părinților care își exprimă astfel acordul pentru ieșire.

SUP după IUP
În baza probelor strânse, pe 24 octombrie anul trecut, procurorul a şi dispus începerea urmăririi penale (IUP) împotriva învățătorului Petru Covaci pentru ucidere din culpă, dar câteva luni mai târziu s-a răzgândit. Motivul? De ce ar fi vinovat învățătorul pentru faptul că băiatul a plecat de unul singur în pădure?

“Se pune întrebarea în ce anume a constat neglijența învinuitului atâta vreme cât i s-a interzis victimei să se deplaseze singur în pădure iar acesta a părăsit grupul, urcând în pădure, unde cade într-o groapă”, filozofează anchetatorul în finalul rezoluției prin care a dispus scoaterea de sub urmărire penală (SUP) a învățătorului, care acum, odată cu noul an școlar, a şi revenit la catedră.

Avocatul Răsvan Doseanu

Avocatul Răsvan Doseanu

Părinții se vor adresa la CEDO

Nemulţumiţi de soluţie, părinţii copilului au încercat să obţină redeschiderea cazului, înaintând plângeri atât prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, cât şi la Judecătoria Aleşd, care ar fi putut să o cenzureze. Ambele plângeri au fost, însă, respinse, motiv pentru care, acum, intenţionează să se adreseze Curţii Europene pentru Drepturile Omului.

„Am epuizat toate posibilităţile legale la nivelul instanţelor națuionale, astfel că intenţionăm să ne adresăm CEDO”, a explicat pentru Transilvania Reporter avocatul familiei, Răzvan Doseanu.

Potrivit avocatului, în caz există o culpă clară din partea învăţătorului, care a manifestat o lipsă totală de supraveghere asupra copilului.

„Nu doar că l-a lăsat nesupravegheat în timpul excursiei dar, anterior plecării, nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de lege, de a-i instrui pe copii cu privire la regulile pe care trebuie să le respecte în excursie, privind protecţia sănătăţii şi integrităţii lor fizice”, a mai spus Doseanu.

Avocatul consideră, de asemenea, că ancheta în caz a fost una superficială.

„Nu a existat o anchetă efectivă, nu s-au făcut verificările minime obligatorii, limitându-se la o anchetă formală pentru a se putea închide cât mai repede dosarul”, a mai arătat avocatul.

Distribuie:

Postaţi un comentariu