Accident grav pe DN 19 la Biharia: 4 răniţi

Cinci persoane au fost rănite, într-un accident petrecut marţi dimineaţă, lângă Biharia, după ce şoferul unui Ford, un orădean de 59 de ani, a vrut să depăşească două maşini tamponate şi a intrat frontal într-un Audi condus de un tânăr de 21 de ani.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, subcomisarul Alina Dinu, a declarat, marţi, că accidentul s-a petrecut în jurul orei 7, pe DN 19.

„Aflat la volan, un orădean de 59 de ani, s-a angajat în depăşirea a două autoturisme tamponate anterior şi a intrat frontal într-o maşină condusă de un tânăr de 21 ani din  Sălard”, spune purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

În urma impactului, şoferul primei maşini a fost internat în spital cu leziuni grave iar 3 pasageri, toţi orădeni, cu vârste de 60 de ani, 62 de ani şi 44 de ani, dar şi o tânără de 18 ani, din Hodoş, pasageră în cel de-al doilea autoturism, au fost răniţi uşor.

Cei cinci au fost transportaţi la Unitatea de Primire a Spitalului Judeţean. Potrivit dr. Hadrian Borcea, şeful UPU-SMURD, victimele accidentului au suferit multiple leziuni, fracturi sau traumatisme craniene. Una dintre cele 5 victime a plecat acasă, patru au rămas internate, în investigaţii.

“Două dintre victime au leziuni serioase, chiar dacă – în acest moment – viaţa nu le este pusă în pericol”, a precizat dr. Borcea.

Distribuie:

Postaţi un comentariu