La nici patru ani de la înfiinţare, Victory Cluj deţine cele mai importante trofee din fotbal-tenisul românesc, campionatul şi Cupa României. După ce în vară au cucerit, la Mamaia, Cupa României, Florin Purice, Daniel Săsărman şi colegii lor au reuşit, la finele săptămânii trecute, să câştige şi primul lor titlu naţional.…
Citeste mai departe ›Articles By: Dan Bodea
Analiză / Loredana Ohâi şi-a împlinit un vis
După trei medalii de bronz cucerite în anii 2010 (la CE de juniori), 2011 şi 2012 (ambele la CE de tineret), judoka Loredana Ohâi, sportivă legitimată la “U” CSM Cluj, şi-a împlinit un vis, devenind campioană europeană, urmare a medaliei de aur câştigată la sfârşitul săptămânii, la Campionatele Europene de tineret de la Samakov (Bulgaria).…
Citeste mai departe ›Cupa EHF / “U” Jolidon, a 11-a participare în cupele europene
“U” Jolidon Cluj va întâlni, sâmbătă, 9 noiembrie 2013, în Sala Sporturilor “Horia Demian”, PAOK Salonic, campioana Greciei, în turul 3 al Cupei EHF. Va fi a 11-a participare a echipei clujene de handbal feminin într-o cupă europeană (a patra consecutivă şi a noua în ultimii 11 ani), “U” Jolidon fiind, din acest punct de vedere, al participărilor în Europa, cea mai galonată echipă clujeană de jocuri sportive de după 1990.…
Citeste mai departe ›“U” Cluj / Lemnaru, primele goluri pentru “U” pe Cluj Arena
Valentin Lemnaru a fost unul din artizanii primei victorii reuşite aseară de “U” Cluj (3-1 cu Viitorul Constanţa) în sezonul 2013-2014, o victorie, care, chiar dacă a venit târziu, abia în etapa a 13-a, are darul de a mai descreţi un pic frunţile celor care mai ţin la “U” Cluj.…
Citeste mai departe ›”U” Cluj / Să fie, oare, 13 cu noroc?
Rămasă singura echipă fără victorie în Liga 1 după 12 etape, Universitatea Cluj speră să spargă gheaţa ghinionului tocmai în etapa 13 şi să obţină, luni seară, la finele meciului cu Viitorul Voluntari, primul succes în actuala stagiune.…
Citeste mai departe ›12 medalii pentru sportul olimpic clujean în 2013
Argintul cucerit recent de judoka Alexandra Pop la CM de judo pentru juniori de la Ljubljana (Slovenia) este a 12-a medalie din palmaresul sportivilor clujeni în 2013. Până acum, sportivii clujeni au cucerit 3 medalii de aur, 5 de argint şi 4 de bronz la campionate mondiale şi campionate europene de juniori şi tineret în probe olimpice.…
Citeste mai departe ›Argint mondial cu străluciri de aur pentru clujeanca Alexandra Pop
Judoka Alexandra Pop de la „U” CSM Cluj a reuşit o mare performanţă pentru sportul olimpic clujean, cucerind, miercuri seara, medalia de argint la Campionatele Mondiale de judo pentru juniori mari, competiţie aflată în plină desfăşurare la Ljubljana (Slovenia).…
Citeste mai departe ›“Studenţii”, tocaţi mărunt. Cu penalty-uri şi cartonaşe!
Clasată pe penultimul loc în Liga I după 11 etape scurse din acest sezon, “U” este lider la două capitole, unde nu şi-ar dori nimeni să fie: la numărul de cartonaşe galbene şi la numărul de penalty-uri cu care a fost pedepsită de arbitri!…
Citeste mai departe ›Abrudan a reuşit primul gol pentru “U” în Liga I
Golul egalizator marcat de Octavian Abrudan, în minutul 83, a dat o mică speranţă fanilor “şepcilor roşii” că “U” poate obţine măcar o remiză, în meciul, jucat luni noaptea, cu bănăţenii de la ACS Poli Timişoara.…
Citeste mai departe ›Selecţionerul Greciei, Fernando Santos, a fost oaspete la Cluj în 2007!
Puţină lume îşi mai aminteşte că Fernando Manuel Fernandes da Costa Santos, mai pe scurt, Fernando Santos, selecţionerul portughez al naţionalei Greciei, adversara României în meciul de baraj pentru calificarea la turneul final al CM din Brazilia de anul viitor, a fost oaspetele clubului CFR Cluj.…
Citeste mai departe ›45 fotbalişti „stranieri” la ”U” Cluj
Odată cu debuturile portarului Robert Veselovsky (Slovacia) şi a mijocaşului Emil Rilke (Cehia), numărul fotbaliştilor străini care au jucat cel puţin un meci oficial pentru „U” Cluj în cele trei ligi de fotbal din România a crescut la 45.…
Citeste mai departe ›„U” Cluj – CFR Cluj, meciul fără cartonaşe
Încleştarea cuminţilor
Un meci al păcii şi prieteniei. Aşa ar putea fi numit derby-ul dintre „U” şi CFR, partidă disputată duminică, 15 septembrie 2013, întâlnire care ar putea rămâne în memoria fanilor celor două echipe, ca „meciul fără cartonaşe”.…
Citeste mai departe ›