Jumătate din Oradea, revendicată de un călugăr

Ordinul pretinde și 27 de terenuri din centrul staţiunii Băile Felix, totalizând 135.619 metri pătraţi

De la Judecătoria Oradea şi până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ordinul călugăresc Premonstratens a deschis 12 acţiuni, solicitând reluarea unui proces început în 1936 despre care susţine că nu s-a finalizat până în ziua de azi, şi care le-ar certifica dreptul de proprietate pe terenuri şi clădiri valorând în prezent sute de milioane de euro. Ordinul pretinde terenul de sub Stadionul Voinţa respectiv clădirea Colegiului Naţional Mihai Eminescu din Oradea, 27 de terenuri din centrul staţiunii Băile Felix, totalizând 135.619 metri pătraţi, alte 1.000 de hectare de terenuri arabile, păşuni, păduri şi construcţii în comunele Sânmartin şi Hidişelu de Sus. Argumentul? „Le-au aparţinut „în netulburată stăpânire” încă din Evul Mediu.

O poveste veche de când lumea

Povestea a început în 2003, când Ordinul a solicitat recunoaşterea dreptului de proprietate pe suprafeţele şi imobilele respective, cerere care le-a fost respinsă în 2009 de către Comisia specială de retrocedare a bunurilor bisericeşti abuziv confiscate de regimul comunist. Motivul refuzului? Proprietăţile nu au fost naţionalizate în baza Decretului de naţionalizare din 1948, ci a Legii 260/1945, ce restabilea situaţiile juridice anterioare ocupaţiei horthyiste din Transilvania, inclusiv dreptul de proprietate al statului român asupra clădirii Colegiului, înscris în CF încă în anul 1936.

Prepozitul Fejes Rudolf Anzelm, unicul călugăr Premonstratens din Bihor, l-a împuternicit pe avocatul Kincses Elod, fondator UDMR la Târgu Mureş, să atace în justiţie decizia Comisiei din 2009, dar şi a întabulării statului român din 1936, orchestrată la vremea respectivă chiar de către profesorul universitar Onisifor Ghibu. Potrivit actelor aflate la dosarele din instanţele bihorene, la vremea respectivă, Ghibu fusese delegat special de Ministerul Educaţiei, şi de cel al Muncii, după ce studiase 17 ani istoria Ordinului şi a Imperiului Austro-Ungar, precum şi Dreptul civil maghiar, demonstrând că Premonstratenşii nu aveau personalitate juridică, iar bunurile le deţineau încă din vremea Austro-Ungariei doar în administrare, nu şi în proprietate.

Studiul universitarului i-a ajutat pe cei 14 avocaţi ai ministerelor să câştige şi recursul soluţionat la Tribunalul Bihor în 1938, instanţa dispunând chiar plata a 10.000 lei cheltuieli de judecată de către episcopul romano-catolic al vremii şi de cei doi fruntaşi ai Premonstratenşilor. Însă, procesul de atunci a rămas în coadă de peşte. Apelul extraordinar făcut la Înalta Curte de Casaţie nu s-a mai judecat din pricina apropierii războiului, iar apoi a instaurării regimului comunist.

Ordinul călugăresc cere și clădirea Colegiului Naţional Mihai Eminescu din Oradea

Cine vrea să desființeze sentințele interbelice

Acum, Judecătoria Oradea şi Tribunalul Bihor au respins din nou pretenţiile Ordinului Premonstratens, iar Înalta Curte a respins şi cererea de strămutare a procesului formulată de congregaţie pe motiv că Primăria Oradea „dispune de influenţe politice şi economice deosebite care au influenţat şi vor putea influenţa imparţialitatea judecătorilor locali”. Litigiul, aflat în apel, a rămas să se judece la Curtea de Apel Oradea, iar pentru a avea câştig de cauză, prepozitul Fejes Rudolf Anzelm l-a înlocuit pe Kincses cu o femeie, Andreea Varga, de profesie istoric, mult mai vehementă şi hotărâtă să desfiinţeze sentinţele interbelice.

În primul rând, după cum susţine în acţiunea sa, „aşa-zisul profesor universitar Onisifor Ghibu”, care „nici măcar nu avea studii juridice”, ba mai şi era „naţionalist” şi „antimaghiar”, s-a „dat” drept delegat al Ministerului Instrucţiunii Publice pentru a „spolia” Ordinul Premonstratens prin transcrierea dreptului de proprietate al acestuia în numele statului, fără niciun proces. Dacă va reuşi să convingă Varga instanţa orădeană, rămâne de văzut la următorul termen de judecată stabilit chiar pentru săptămâna viitoare

[stextbox id=”custom” caption=”Cine sunt Premonstratensii?”]

Ordinul a fost instituit de Sfântul Norbert în oraşul Premontre, în 1121 iar în România a ajuns după 1150, când împăratul Ştefan al II-lea, care era şi rege al maghiarilor, a „chemat” călugării pe teritoriile pe care le stăpânea, în Slovacia, Cehia, România şi Ungaria. Cunoscuţi drept „călugării albi”, din cauza rasei monahale albe pe care o purtau,  călugării Premonstratens s-au stabilit în Crişana, primind proprietăţi în administrare „pentru a susţine bisericile, mănăstirea şi Ordinul”. După Marea Unire din 1818, Tratatul de la Trianon din 1920 şi Legea pentru Reformă Agrară din 1923, cea mai mare parte a proprietăţilor a fost transferată Statului Român, în schimbul unor despăgubiri băneşti, dar şi ca efect al nerecunoaşterii personalităţii juridice a acestuia.

În 1991, Secretariatul de Stat pentru Culte a certificat calitatea de persoană juridică a Ordinului prin simpla abrogare a legilor comuniste, pe considerentul – eronat – că Premonstratenşii sunt „parte componentă a Episcopiei catolice locale”. În realitate, conform dreptului canonic, nicio congregaţie nu e de fapt subordonată vreunei episcopii.

[/stextbox]