Pavel Azap: „TIFF părea o nebunie şi nici nu puteam visa că va ajunge aici”

Festivalul intenaţional de film Transilvania (TIFF) a crescut ca Făt Frumos din poveste. Dacă, aşa cum spune criticul de film Pavel Azap, la început părea o nebunie în care aproape nimeni nu credea, în 14 ani de existenţă, TIFF a devenit acum un reper pe harta cinematografiei mondiale, cu filme importante şi cu invitaţi de renume, care, prin simpla lor prezenţă, girează şi dau greutate festivalului de la Cluj. Pavel Azap, cel care a scris prima carte despre TIFF –primele 10 ediţii- vorbeşte pentru Transilvania Reporter despre începuturile festivalului, dar şi despre prezentul şi viitorul TIFF.

Era nevoie de un festival precum TIFF

Reporter: Aruncaţi, vă rog, o privire retrospectivă asupra TIFF: cum a început, cum a evoluat, unde a ajuns?

Pavel Azap: E ediţia a 14-a, a evoluat foarte bine, e un festival aşezat. E clar acum, are un format stabil, de la secţiuni şi până la locaţie etc. Mari noutăţi nu mai poate aduce în ce priveşte structura, secţiunile; nici un festival nu mai aduce noutăţi după ce şi-a stabilit un profil şi un mod de a fi, de a se derula. Oricum, toate festivalurile seamănă între ele şi filmele sunt cele care se exprimă. Ce e constant la TIFF e, de pildă, o secţiune pe care eu o urmăresc, 3X3, sunt trei regizori cu câte trei filme, asta chiar de la prima ediţie. Aşa îţi poţi face o imagine despre un regizor, văzându-i trei filme bine alese. Normal, secţiunea competitivă e cea care dă tonul; aici surprizele sunt în general plăcute –dar şi mai puţin plăcute-, pentru că sunt autori tineri, la primul sau la al doilea film. Sunt regizori care sunt cultivaţi de către organizatori, care sunt invitaţi permanent, dar şi aceasta e o chestie firească, orice festival se impune şi prin numele pe care le propune.

Rep: E, a devenit TIFF un festival important?

PA: Da, este, de la ediţia a 10-a sau a 11-a a intrat în categoria celor mai importante zeci de festivaluri din lume. Sunt 3-4 festivaluri de primă linie –Cannes, Veneţia, Berlin- cu care nu se poate concura şi e foarte greu să le ajungi din urmă, dar TIFF este în momentul de faţă în categoria I, cu excepţia celor amintite, care nici nu mai pot fi catalogate.

Rep: În calitate de critic de film, vă aşteptaţi acum 14 ani ca TIFF să ajungă aici?

PA: Nu, nu. Când am auzit eram foarte sceptic. Cinematografia din România era pe nicăieri atunci, era ca inexistentă. Mi-aş fi dorit să existe un astfel de festival, dar nu credeam nici că va dura mai mult de 2-3 ani. Nici nu puteam visa că va dobândi asemenea dimensiuni şi că va fi un festival neimprovizat, cum se întâmplă de obicei la români.

Rep: Care e explicaţia faptului că a avut priză, că a reuşit să se facă cunoscut tocmai de aici, de la Cluj?

PA: Un astfel de festival lipsea în România. Erau festivaluri, dar nu de anvergura aceasta, erau festivaluri de scurtmetraje, etnografice etc. Erau festivaluri „de apartament”. Faptul că a prins… Acoperea un gol, era nevoie de aşa ceva, a avut susţinere foarte bună şi din presă, chiar de la început. A ţinut şi ţine în continuare şi de puterea de organizare şi de faptul că Tudor Giurgiu şi Chirilov, care sunt vârful aisbergului şi care au avut ideea să facă festivalul, sunt foarte buni organizatori şi au ştiut să atragă de la fonduri până la personalităţi. Şi ştiu să ambaleze şi să vândă foarte bine produsul.

TIFF şi Giurgiu s-au potenţat reciproc

Rep: A contat, poate, şi atitudinea, deschiderea autorităţilor. Atunci primar era Gheorghe Funar…

PA: Da, Gheorghe Funar a fost –o recunoaşte şi Giurgiu şi oricine- cel care a spus „da” fără nici o ezitare. Mai multă opoziţie a fost din partea consilierilor. Eu nu fac politică, dar să nu uităm că Funar a dat bani pentru cultură şi a fost de acord cu orice proiect cultural. Când a venit cu propunerea, Tudor Giurgiu era un anonim şi a face un festival de film în Cluj şi nu în Bucureşti părea o nebunie, o chestie aventuroasă, pur şi simplu. Dar Funar a marşat.

Rep: Deci TIFF şi Tudor Giurgiu s-au lansat reciproc, să zic aşa?

PA: Da, da, se poate spune. Giurgiu avea la momentul respectiv câteva scurt-metraje, era proaspăt absolvent, lucrase în publicitate câţiva ani, dar nu era un nume de care să se ştie. Şi, da, probabil că l-a ajutat festivalul. S-au potenţat reciproc.

[stextbox id=”custom”]„Am scris prima carte despre TIFF, în 2012, la ediţia a 11-a a festivalului, carte care rezumă primele 10 ediţii. Cuprinde fiecare an, fiecare ediţie, premiile, juriile, invitaţii speciali, iar în rest sunt comentarii ale mele. E interesant că şi discursul meu de critic se schimbă odată cu festivalul. Dacă la prima ediţie au fost 6-7 premii şi abia am umplut un sfert de pagină, la ediţia a 10-a erau peste 20 de premii, invitaţi, avea cu totul altă anvergură. Amploarea festivalului reiese şi din carte. Iniţial au fost 40-45 de filme, ca să ajungă la peste 200, nivel care se păstrează”. Pavel Azap, critic de film[/stextbox]